30 mai FEMEIA ÎNȚELEAPTĂ, NU ÎMBĂTRÂNEȘTE DEGEABA
În general viața ne dă mintea omului cea de pe urmă, diferitele vârste pe care le trăim nu sunt din păcate dominate de înțelepciunea maturității. De multe ori auzim : ‘’Dacă în tinerețe aș fi avut mintea de acuma , cu totul altfel aș fi procedat ! ‘’ Da, dar atunci cu siguranță nu am fi învățat din greșelile noastre, nu am fi experimentat și părțile negative ale acțiunilor propri și totul ar fi fost fără cusur.
În tinerețe ești conștientă de un singur lucru, vrei să faci carieră, să termini facultatea pe care ți-o dorești, să îți întemeiezi o familie, să ai o nuntă ca în povești și să trăiești fericită până la adânci bătrâneți.
Nu știi să îți valorifici calitățile, nu realizezi cât de mare capital este tinerețea, nu te folosești de avantajele pe care aceasta ți le oferă. Observi cum roiesc bărbații de toate vârstele în jurul tău și nu prea realizezi cam ce ar trebui să faci să îți construiești un avantaj din acest lucru.
În schimb, tu preferi să te închizi într-o bulă, încătușată de propriile complexe aiuristice, cu veșnica problemă a kilogramelor, mai târziu însă vei realiza că acestea nu reprezintă un impediment în relațiile tale cu bărbații, din contra.
Adolescența și tinerețea ți-o petreci biciuindu-te , înfometandu-te și luptând mereu cu propriul corp care nu prea se lasă. Un kilogram în plus sau în minus, reprezintă zile întregi de chinuială și înfometare, ești convinsă că drumul tău spre success nu se poate realiza decât dacă ești slabă.
Au trecut cinci decenii peste mine și nu am reușit să devin slabă, dar am învățat să trec înțelept peste acest fapt și să-l accept, cu greu, dar până la urmă am înțeles. Lucrul care m-a frapat și mai mult a fost atitudinea bărbaților, care spre marea mea mirare m-au acceptat așa cum sunt, adică cu kilogramele mele în plus.
Au existat momente în viață când mă aflam în cea mai bună formă a mea fizică și eram înconjurată de bărbați care nu m-au apreciat, din contra îmi atrăgeau zilnic atenția asupra defectelor mele fizice, sau asupra vârstei, mă făceau să mă simt mereu inferioară și mai puțin decât sunt.
Am avut parte de relații toxice, în care niciodată nu m-am simțit la înălțime, deși aveam un corp frumos , o condiție fizică de invidiat și eram în cea mai bună formă.
Am aflat apoi că locul meu nu era acolo și m-am îndepărtat de toți acei oameni care m-au făcut să mă simt mai prejos, aceia care mă determinau să nu mă prețuiesc, să nu mă iubesc.
Au trecut ani de zile, până am învățat să mă iubesc. Ani grei în care a trebuit să învăț să mă accept așa cum sunt, cu bune și rele, cu corpul meu, pe care D-zeu l-a gândit cu ceva mai voluminos pentru mine și eu am acceptat să fac mișcare, cu el așa cum este, să trăiesc cu el așa cum mi l-a dat.
Decenii de viață am avut impresia că nu sunt un om normal, că sunt un om care trăiește cu un handicap. Dar privind în jur și contemplând soarta a mulți oameni, care chiar sunt nevoiți să își învingă un handicap, am devenit recunoscătoare pentru ce am: chiar dacă am kilograme în plus, eu pot să mă mișc, pot să fac sport, sunt liberă să fac mișcare și să mă bucur de bucuria și avantajele pe care aceasta mi le oferă.
Nu pot să mă înfometez, nu pot să slăbesc zeci de kilograme, precum în tinerețe, dar pot să îmi fac un stil de viață sănătos, care îmi permite să mă bucur și de o prăjitură dacă chiar mi se face poftă de ea. De ce nu ar putea fi o femeie moletă , atrăgătoare și sexy ?
De ce nu am putea fi și noi elegante, îmbrăcate cu gust, de ce nu am putea atrage privirile și de ce nu am putea fi admirate ? Totul depinde de atitudine, atât în tinerețe, cât și după trecerea anilor.
Dacă nu ai învățat după cinci decenii de viață să te pui în valoarea, ai trăit degeaba. Nu mai am complexe și nu mă ascund după lucruri care nu mă reprezintă și nu îmi aparțin, prefer să fiu autentică, sinceră și reală, bucurandu-mă de ce mi s-a oferit până acum, de toate acele relații care m-au făcut să mă simt femeie cu adevărat.
Am renunțat demult să alerg după căruțele care nu mă iau și să visez cai verzi pe pereți și prinți călare pe cai albi, din povești nemuritoare, pe care poate odată, am să le povestesc nepoților.
Nu ai îmbătrânit degeaba dacă, ai învățat să te accepți, să te iubești , să trăiești împreună cu lucrurile pe care nu ai puterea să le schimbi. Înțelepciunea vine odată cu vârstă, umorul cu care tratezi tot ce se întâmplă cu tine, fiind un proces ireversibil, vine odată cu experiențele trăite.
Ești perfect conștient de faptul că înaintarea în vârstă nu poate fi oprita, că nu poți comanda unui corp în care hormonii s-au răsturnat cu capul în jos s-au au refuzat să mai funcționeze.
Te trezești în fiecare dimineață într-un corp pe care trebuie să-l pornești ca pe-un motor vechi, mai întâi îl lași să meargă în surdină, până se încălzește și prinde viață.
Corpul are 50 de ani, dar creierul 20 și refuză categoric să îmbătrânească, ne mai duce în tărâmul experiențelor adolescenței și a tinereții, refuză să renunțe la plăcerea atingerilor și la atracția și dorința sexuală.
De ce am renunța la aceste bucurii ale vieții, doar pentru că unii ar fi tentați să ne considere ‘’babe’’? Și de ce te-ai consideră așa, numai pentru că o societate cu mentalități arhaice, ar dori să te încătușeze în imaginea băbuței cu batic negru care își târâie picioarele gârbovită de spate ?
Așa cum am scris mai sus, trăim era în care atitudinea contează și ‘’bunicile sexy’’ sunt la putere.
Uita-ți-vă în jur, veți vedea că bunicile se îmbracă cu hainele adolescentelor și refuză să poarte negru.
Se îngrijesc, sunt atente la tenul lor, la părul lor și fac sport, se întrețin la sală și refuză să accepte trecerea anilor, păstrând tinerețea în suflet, gesturi și atitudine.
Înțelepciunea maturității înseamnă în primul rând dezinteres total față de ce spune lumea, încredere în sine, putere de-a trece semeț peste greutăți, accepțiune și dragoste de sine, empatie față de cei din jur și dragoste de viață, bucurie pentru tot ce te înconjoară.
