07 iun. CURAJUL DE-A FI AUTENTICĂ
Nu este întâmplător acordul feminin din titlu, pentru că ceea ce vreau să exprim este adresat în special femeilor, bombardate în mod continuu din partea mass-media, cu imaginea perfecționistă a unui model feminin fals, pe care acestea încearcă cu disperare să-l atingă.
De regulă neputința de-a fi perfectă, sau de-a copia imaginea femeii ideale promovată de televiziuni, reviste , rețele de socializare, mai devreme sau mai târziu produce frustrare și inevitabil depresie. Dar ce înseamnă să fii 100% autentic și ce implică acest lucru ?
Este manifestarea autenticității un comportament agreat de societatea prezentă, sau ești încătușat în granițele înguste ale falsității, ca să răzbești în viață ? Care sunt obstacolele pe care un om sincer trebuie să le întâmpine zi de zi și cum face față acestor provocări ?
Andrei Pleșu ne oferă o definiție a autenticității : ”Omul autentic este, cu alte cuvinte, integral prezent în fiecare vorbă pe care o rostește și în fiecare din actele sale.” Acest lucru înseamnă o implicare totală cu mintea, sufletul și trupul, înseamnă asumare. Într-o societate bazată pe falsitate, omul autentic, în special femeia autentică și comportamentul ei, sunt lucruri foarte rare.
În Dicționarul Explicativ al limbii române, cuvântul ”autentic” înseamnă tot ce este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială, este evident, neîndoielnic, original, real, sigur și veritabil.
Autenticitatea se poate manifesta pe două planuri: cel fizic în care ne asumăm aspectul nostru fizic și învățăm să trăim cu el și cel comportamental în care ne manifestăm față de propria persoană și cei din jur în funcție de acea ”prezență integrală” de care suntem în stare. Este suficient să deschizi televizorul și să privești câteva secunde, să constați că femeile autentice, naturale și originale sunt pe cale de dispariție.
Dacă natura a creat diversitate și ne-a făcut unici prin trăsăturile și formele noastre, omul încearcă să se plaseze în limitele unui șablon estetic, pe care îl copiază, creând acele comice clone ale păpușii Barbie : față de păpușă cu pomeți proeminenți, ochi mari cu gene lungi, năsuc mic în vânt și buze cărnoase umflate și proeminente ca niște ventuze.
Aproape că trăsăturile normale, naturale și obișnuite nu mai reprezintă interes, deși natura ne-a încântat mereu cu talentul ei de-a crea oameni unici, interesanți, cu trăsături armonioase. Femeia de rând privește vedetele de pe covorul roșu și trăiește în fiecare clipă un sentiment de frustrare, pentru că pe de-o parte nu are banii prin care s-ar putea transforma fizic prin nenumărate operații estetice, pe de altă parte, nu are condițiile în care ar putea să se concentreze zilnic asupra exercițiilor fizice, masajului și a tuturor acelor tratamente pe care aceste star-uri le întreprind asupra corpului lor..
Autenticitatea, naturalețea, originalitatea fizică înseamnă în primul rând îndrăgire de sine, siguranță, putere de caracter și asumare. Înseamnă curajul de-a te accepta așa cum ești, uneori chiar și cu kilograme în plus, sau cu defecte pe care nu le poți schimba. Nu înseamnă să te neglijezi, sau să nu te intereseze aspectul tău, dar înseamnă să accepți faptul, că oricât te-ai chinui sunt lucruri pe care nu le poți modifica.
Asumarea pornește din creier și este un exercițiu, care ajunge să funcționeze după mulți ani de muncă, după experiența frustrărilor și a complexelor și constă în înțelepciunea și umorul acceptării de sine. Dacă autenticitatea fizică înseamnă acceptarea unei stări de fapt care nu depinde de tine, fiecare dintre noi ne naștem cu trăsăturile și aptitudinile fizice proprii, autenticitatea comportamentală poate fi clădită, poate fi rezultatul anilor de contemplări și studiu, sau pur și simplu al mentalității originale și naturale care te reprezintă
Acțiunile tale vor fi în deplină concordanță cu cuvintele tale, care de regulă vor exprima ceea ce gândești. Omul autentic nu se sfiește să îți spună ce simte, sau să îți dezvăluie sentimentele pe care le nutrește față de tine, are curajul să fie sincer.
Chiar dacă riscă să fie refuzată, o femeie autentică îi va dezvălui bărbatului iubit dragostea pe care o nutrește față de el și nu se va sfii să se ofere cu patimă, provocând plăcere partenerului ei.
Dacă ești autentic îți asumi atât trecutul, prezentul cât și viitorul, fără să te rușinezi de greșelile făcute, sau de acele momente în care nu ai fost tu cu adevărat.
Aici vorbim de asumare, de puterea de-a te ierta și de-a te iubi pe sine, de-a trece cu blândețe peste momentele în care nu ai fost la înălțime.
Persoanele autentice, au curajul să-și povestească viața asumându-și atât momentele bune, cât și greșelile și vor avea puterea să privească cu semeție spre viitor, pentru că au învățat greșelile trecutului.
Originalitatea și naturalețea îți dau putere de caracter și forță interioară, precum și libertate deplină a acțiunilor tale, fără constrângeri și limite.
Omul autentic are curajul să facă ce își dorește, să se simtă bine în pielea lui, să savureze mâncărurile care îi plac și să întreprindă acțiuni care îi fac plăcere.
Uneori persoanele autentice nu sunt privite cu ochi buni într-o societate obișnuită cu falsul, într-o lume în care plasticul este la putere și este promovat.
Asemenea persoane sunt considerate paria, pentru că ele nu acceptă să fie puse în rând cu ceilalți și nu acceptă să li se inoculeze un model standard de aspect fizic sau comportament.
Unele dintre ele manifestă pe față împotriva globalizării, se răzvrătesc împotriva închistării lor într-un șablon. Nu sunt capabile să accepte să intre într-un grup comun de oameni cu aceleași trăsături, nu suportă să fie ca toți ceilalți.
Mă gândesc cu părere de rău și milă la oamenii care nu pot fi autentici, cei care au acceptat atât de mult standardele propuse de societate încât nu mai găsesc drumul spre propria originalitate.
Priviți comportamentul copiilor sau al animaluțelor de companie și veți vedea că există sinceritate și autenticitate.
Copiii încă nu sunt alterați de mizeria societății, de falsitatea cu care aceasta încearcă să corupă tot ce ne înconjoară.