11 aug. OBICEIURILE PROASTE ȘI IEȘIREA DIN ZONA DE CONFORT
Cu toții avem obiceiuri proaste de care ne-am lepăda, doar că această acțiune este uneori chiar foarte greu de realizat. Din păcate ani de zile repetăm anumite comportamente greșite, fără să avem puterea să ne dezvățăm de ele, nu suntem în stare să ne eliberăm, deși suntem perfect conștienți că acestea nu ne fac bine, uneori ne pun în pericol sănătatea.
V-ați pus vreodată întrebarea care sunt obiceiurile proaste care v-au însoțit dealungul vieții și nu ați avut ambiția să vă eliberați de ele ? Și aici nu mă refer neaparat la fumat, la pasiunea pentru alcool care déjà intră în rândul viciilor, ci la acele practici care aparent sunt inofensive, dar pe termen lung vă otrăvesc viața.
Când m-am confruntat pentru prima dată cu acest subiect, am decis să fac o listă cu obiceiurile mele proaste, care cred eu, au o influență nefastă și hotărâtoare asupra a diferite aspecte ale vieții mele. Iată cum s-a configurat lista cu i îndemnul de-a nu mai continua obiceiul respectiv :
1. SĂ NU MĂNÂNC TOT DIN FARFURIE
Chiar dacă la prima impresie, acest lucru pare a fi pozitiv, în viața mea nu a fost un lucru benefic. Obiceiurile noastre alimentare își fac fundamentul în copilărie și obiceiurile formate în acea perioadă a vieții, ne vor marca și viața de adult. Am fost un copil cuminte, ascultător care nu ieșea din vorba părinților niciodată.
Dacă mama și tata mi-au spus că trebuie să mănânc tot din farfurie, eu mă executam, doar că indiferent că îmi era foame, sau eram sătulă, eu mâncam tot ce mi se punea în față
.
Din păcate, așa s-a continuat toată viața, chiar și la vârsta de adult, excepție făceau perioadele stricte de înfometare în care refuzam pur și simplu mâncarea.
Dacă vă urmăriți colegii subțirei, cei despre care noi grasuneii spunem că mănâncă mult și totuși nu se îngrașă, veți constata că ei întotdeauna lasă mâncare în farfurie, niciodată nu sunt în stare să radă tot. Deci pe undeva adevărul este dincolo de noi și noi suntem perfect conștienți de greșelile pe care le facem.
2. SĂ NU MĂNÂNC NOAPTEA, NICI MĂCAR UN FRUCT
Nu am înțeles niciodată de unde vine imboldul acesta de a mânca în toiul nopții. Mă trezesc la 3 noaptea chitită pe mâncare : trebuie să mănânc! Că este o piersică sau o felie de pâine integrală cu unt, dar eu trebuie să mă asigur că mi-am făcut damblaua. Pe jumătate adormită mă îndrept către frigider, îmi pregătesc mâncarea, o îngurgitez rapid, apoi adorm de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
Sunt perfect conștientă că mâncatul noaptea este deosebit de nociv organismului, știu că tot ce mănânc noaptea se depune și că nu permit stomacului posibilitatea să-și tragă sufletul și totuși continui această acțiune nesănătoasă.
3. SĂ NU ADORM CU TELEVIZORUL APRINS
Noapte de noapte fac aceeași greșeală, adorm cu televizorul aprins. Una dintre cele mai mari fobii ale mele este frica de întuneric. O știu din copilărie, o port cu mine și la vârsta adultă, frica de întuneric, mi-a amărât de multe ori viața. În copilărie mi-am închis ușa pe deget, pentru că am intrat într-o cameră întunecată și mă grăbeam să ies.
Am avut o durere cumplită, mi-a căzut unghia, dar tot nu m-am lecuit de frica de întuneric. Astăzi m-am ambiționat să nu mai țin televizorul aprins și mi-am pus o veioză lângă pat, o lumină de veghe, care mă ajută să dorm liniștită.
4. SĂ NU MĂ SUBEVALUEZ MEREU
Faptul că nu am un respect de sine foarte ridicat, se datorează probabil atitudinii mamei mele, care toată copilăria a încercat să mă țină în limitele kilogramelor normale pentru vârsta mea.
Acest lucru în sine nu ar fi un lucru rău, dar faptul că o spunea mereu sub forma : ‘’ești grasă, trebuie să slăbești ‘’ și de aici pentru mine era clar că eu sunt o ființă inferioară, pentru că sunt grasă și nu valorez la fel de mult ca și colegele mele care sunt slabe, m-a determinat să am o atitudine de desconsiderație totală față de propria persoană.
Acest lucru a adus apoi tendința de subevaluare, care mi-a influențat alegerile în viață, relația cu bărbații și lipsa respectului de sine. A trebuit să treacă mult timp, până când am înțeles că existența kilogramelor în plus nu te face mai puțin decât sunt ceilalți și că valoarea ta nu scade odată cu creșterea lor.
Niciodată în viață nu am fost evaluată după ce am în cap și după înțelepciunea cu care am tratat orice situație. Mi s-au reproșat kilogramele, chiar și la locul de muncă, cu toate că nu îmi influențau munca.
Am dus această povară a subevaluării toată copilăria, adolescența și o parte din viața de adult, până când am înțeles că imaginea pe care tu singur o reflecți către cei din jur, despre propria persoană, va crea respectul lor față de tine. Cu cât te respecți mai mult, cu atât și cei din jur te vor respecta mai mult.
5. SĂ NU AM O ATITUDINE CRITICĂ FAȚĂ DE PROPRIA PERSOANĂ
De cele scrise mai sus se leagă și faptul că lipsa iubirii de sine, va determina o atitudine aspră și critică față de propria persoană. Pentru că am luptat toată viața cu kilogramele, pentru că am suferit enorm din cauza lor și nu am reușit să slăbesc de tot, să devin și eu slabă, m-a făcut să mă urăsc pe sine, să nu mă accept sub nici o formă.
Doar anii care au trecut peste mine și faptul că am învățat să mă iubesc și să fiu mai blândă cu mine, m-au îmbunat într-un fel. Acceptarea de sine a fost singurul leac și încet-încet m-am schimbat atitudinea biciuitoare față de mine însumi.
6. AMÂNAREA SARCINILOR PÂNĂ LA TERMENUL CEL MAI ÎNDEPĂRTAT
Unul dintre obiceiurile mele proaste care mă definea și în copilărie este amânarea sarcinilor. Știam că trebuie să învăț, că trebuie să-mi termin temele, că trebuie s-o ajut pe mama la treburile casei, eu tot amânam la nesfârșit până la ultima dată posibilă, până la ultimul termen.
Între timp lucrurile s au mai ameliorat, am reușit să mă organizez în unele situații mai bine și îmi este mai ușor să mă ajung din urmă. Până la urmă trebuie să știi să-ți prioritizezi sarcinile, acesta este secretul.
7. SĂ NU MĂ DEPLASEZ CU MAȘINĂ CHIAR ȘI LA DISTANȚE MICI
Cred că în ultima perioadă am devenit puțin comozi. Dacă acum două- trei decenii ne deplasam în general pe jos și nu ni se părea absolut deloc obositor acest lucru, astăzi pentru cele mai mici ieșiri, urcăm în mașină.
În general pentru a învinge oricare dintre obiceiurile proaste enumerate mai sus, este necesară multă voință, dar în special ambiția de-a ieși din zona de confort, unde ne este foarte bine și ne este greu să-i depășim limitele. Ce se întâmplă dacă nu ieși din zona de confort ?
Practic nu se întâmplă cu tine nimic, nu evoluezi ca persoană. Singura ta șansă de-a-ți depăși fobiile, de a renunța la obiceiurile proaste este momentul în care vei fii în stare să ieși din zona de confort
Lucrul acesta este foarte dificil, dar nu este imposibil de realizat. Trebuie să fii conștientă de obiectivele tale, să îți dorești să fii fericită și pentru asta să merite să lupți. Obiceiurile proaste nu se vor schimba de la o zi la alta, dar cu pași mici și multă răbdare, dacă ai suficientă ambiție vei reuși.
