17 aug. GENERAȚIA DE FRAIERI
Încerc să mă regăsesc într-o lume a prezentului cu care eu personal, nu prea am multe în comun. Toate acele reguli și principii în care credeam s-au năruit pe rând și le-a luat locul o altă ‘’ordine’’ care îmi este străină cu desăvârșire.
Am devenit între timp persoana care asistă din public la scenele piesei de teatru pe care o trăim și la care privim cu ochii larg deschiși de mirare și indignare, fără a avea posibilitatea să ne implicăm în schimbarea cursului evenimentelor.
Mai rău este că majoritatea lucrurilor care mi se intamplă nu prea le înțeleg și îmi rămâne doar să accept cu resemnare ca omul care știe că este prea mic în comparație cu ditamai răsturnarea Ordinii Mondiale.
Am ajuns la vârsta la care îmi trăiesc zilele în virtutea inerției, singurul lucru care mă zguduie din când în când din temelii este câte o discuție cu copilul meu de 22 de ani, care îmi mai pune în față oglinda imaginii reale a omului care sunt, cu toate acele trăsături de caracter pe care le-am moștenit dintr-o lume și un sistem demult depășite, dar care și-a lăsat amprenta asupra întregii mele personalități.
Pe rând s-au năruit principiile trecutului, cele mai îndrăgite sloganuri ale sistemului în care ne-am format, le-am ars în pielea noastră precum un stigmat și ne-am hrănit din esența lor ani de zile, convinși fiind că acestea sunt singura cale spre afirmare :
1.ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI…
Cuvintele rostite de Vladimir Ilici Lenin , liderul Revoluției socialiste din Rusia, deși la început au fost doar un slogan de propagandă comunistă, în scurt timp au devenit motto-ul îndemnului de-a studia.
Comuniștii și-au propus eradicarea analfabetismului și cel puțin la începutul erei comuniste au făcut eforturi majore de-a trimite copiii de țărani și cei ai clasei muncitoare pe băncile școlii. Astfel mulți copii săraci au avut ocazia să învețe chiar și în cadrul Universităților și Facultăților.
Am crescut în sânul unei generații care credea că șansa primordială de-a te ridica și de a-ți depăși condiția, se poate face numai prin școală și prin studiu. Am crezut în proverbul ‘’Ai carte, ai parte ‘’ și ne-am dat silința să ne facem părinții mândri, datorită rezultatelor bune și foarte bune la învățătură.
Astăzi există tendința de distrugere a Școlii românești și a tuturor acelor realizări pe care dascălii unei epoci le-au construit cărămidă cu cărămidă, cu mult efort și dăruire.
Pentru noi, ideea de a absolvi o școală superioară era esența existenței noastre, ne-am frecat coatele pe băncile școlilor și amfiteatrelor convinși fiind că în acest fel vom avea o carieră de succes, vom fi recunoscuți și stimați ca oameni, vom avea o renumerație la nivelul studiilor efectuate și a timpului consacrat studiului, în funcție de experiența ta ca persoană cu studii superioare și vei avea o pensie decentă după anii petrecuți în câmpul muncii.
Astăzi, mă descurc foarte greu din salariul meu de inginer, făcând o simulare în funcție de experiență vechime, cele două limbi de circulație internațională pe care le vorbesc, estimarea a fost cu mult mai mare, diferența fiind exact suma care mi-ar asigura un trai decent. Ideea este că trebuie să fii recunoscător că ai un loc de muncă. Eu întotdeauna am gândit așa, dar oare întradevăr doar asta contează ?
Nu ar trebui să și câștigi în așa fel încât să fii mulțumit și renumerat după valoarea muncii tale ? Șocant a fost faptul când copilul meu mi-a zis într-o zi : ‘’Cât de mult valorează școlile tale, în condițiile în care pe strada noastră un individ cu patru clase, construiește al 3-lea bloc de locuințe? ‘’ Cât câștigă el, ignorantul care are doar patru clase și câți bani câștigi tu, absolventa a două facultăți, cunoscătoare a două limbi străine de circulație internațională?
Cu desăvârșire nu mai trăim în era lui Lenin, nici măcar a părinților noștri, care credeau cu sfințenie că trebuie să înveți ca să ajungi cineva. S-a construit pe nesimțite o lume materialistă până în adâncul sevei sale putrezite, în care ești cineva doar dacă ai bani. Cum spune manelistul care a devenit regele societății românești în care trăim? ‘’Până și câinelui care are bani, trebuie să îi spui : bună ziua, D-le câine !’’
Eu nu am știut să dau din coate, nu m-am propulsat peste cadavrele altora, nu am știut niciodată să cer nici măcar ce mi se cuvine. De asta copilul meu astăzi îmi spune : ‘’generația voastră ați fost și sunteți în continuare niște fraieri!
Acceptați și astăzi să fiți călcați în picioare fără să vi se respecte valoarea și fără să fiți renumerati la cumulul de informație și experiență pe care o dețineți. Acceptați să fiți tratați mult sub nivelul pe care l-ați merita ! ‘’
2. TREBUIE SĂ TE COMPORȚI FRUMOS CU TOATĂ LUMEA
Un principiu încălcat astăzi în fiecare secundă, pentru că respectul a dispărut din vocabulare, nici nu știu dacă astăzi mai are rost să vorbim despre această noțiune. Nu se respectă bărbat cu femeie, copil cu persoană matură sau bătrână, nu ne respectăm și îngrijim bătrânii, nu ne interesează de semenii noștri.
Faceți un experiment simplu, urcați într-un mijloc de transport și urmăriți câți tineri se ridică de pe scaun pentru a lăsa locul unei femei însărcinate, sau unei persoane în vârstă. Naaaaa, nu vei vedea, oricum este cu ochii în telefon și practic nici măcar nu vede cine, sau ce se află în jurul lui, absobit fiind de acțiunea ce se petrece pe ecranul telefonului.
Locurile de muncă, pe vremea părinților mei, erau adevărate comunități, unde se comunica foarte mult, oamenii socializau, fiecare știa despre familia celuilalt, despre părinți, copii, se dezbăteau diferite probleme care îi preocupau pe fiecare și în multe situații colegii se ajutau între ei, chiar și material, dar mai ales moral dacă era necesar.
Astăzi, atmosfera e rece, secretuoasă și se comunică doar strictul necesar, fiecare încearcă să-și ascundă problemele familiale, de sănătate sau orice altceva, pentru că, orice problemă ar oferi satisfacție celuilalt, care s-ar bucura de ea, doar trăim pe principiul : ‘’să moară și capra vecinului’’.
3.FAMILIA ESTE NUCLEUL SOCIETĂȚII
O fi ea săraca nucleul societății, dar relațiile sănătoase de familie nu mai există. Și aici și-a băgat banul coada. Aproape că a devenit un clișeu faptul că bărbații cu bani au amante. Un alt fenomen care s-a înrădăcinat puternic în societatea românească este obiceiul de a-ți părăsi soția din aceeași generație cu tine, înlocuind-o ca pe-o piesă de mobilier învechit,cu o femeie mult mai tânără, chiar și cu 2 decenii.
Nevasta cu care ai petrecut douăzeci de ani de căsnicie, trebuie schimbată, că-i expirată și trebuie prospătură, ceva nou. Așa ajung copiii să constate că nu mai au familie, și credeți-mă , ei suferă enorm ! Copilul meu nici astăzi nu înțelege, ce s-a întâmplat și de ce a fost părăsit de tatăl său, chiar dacă au trecut aproape zece ani de la eveniment. Orice problemă am întâmpina în relația de cuplu, prima reacție este divorțul, dorința de separare, de înlocuire.
Nu mai avem răbdare să comunicăm, să aflăm ce a dus la această stare și cum am putea găsi soluții de-a continua căsnicia pe un făgaș nou. În loc să construiești preferi să renunți și să înlocuiești, chiar dacă uneori datorită diferențelor mari de vârstă între bărbat și noua femeie aleasă, acesta va trebui să înceapă o cu totul altă viață și să își întemeieze o nouă familie în jurul vârstei de 50 de ani, când ar putea să se bucure de relaxare și de ani de viață liniștiți.
4. CU RĂBDAREA TRECI MAREA
Ooooooo, răbdarea este calitatea care a dispărut cu desăvârșire din societatea în care trăim. Nu avem răbdare pentru nimic. Nu mai depunem efort să realizăm un lucru bine ticluit, pentru că trebuie să ne reglăm ritmului alert al vieții, nu avem răbdare cu oamenii din jurul nostru, nu avem răbdare cu copiii noștri, cu părinții noștri, nu avem răbdare în trafic, la cumpărături, nu avem răbdare să se facă weekend.
Așa ne trece viața, într-o alergătură continuă în care nu am avut răbdare nici pentru noi înșine, nici pentru oamenii apropiați, alergând după șnurul îmbibat cu miere, atârnat în fața noastră, pe care nu îl vom ajunge și atinge niciodată.