22 oct. CONFLICT MANAGEMENT – CUM AM ÎNCERCAT MEREU SĂ FIU O DOAMNĂ !
Situațiile cele mai grele de gestionat, pentru mine ca persoană, au fost conflictele. Indiferent că era vorba de neînțelegeri în familie, divergențe la locul de muncă, sau pur și simplu o nemulțumire în trafic, eu am încercat mereu să aleg varianta amiabilă.
Nu este nimic rău în asta, doar că așa, ajungi să devii ‘’lupu ‘ fraieru’ pădurii !’’ Decenii întregi de renunțări și conflicte aplanate sau tratate cu mult tact și diplomație, mi-au asigurat o viață liniștită, dar și acceptarea unor compromisuri, care însemnau varianta mai inconvenabilă pentru mine, doar pentru a păstra liniștea și pacea în jurul meu.
De fiecare dată am lăsat de la mine și ca o Doamnă ce sunt, am preferat să tac și să nu-mi spun of-ul cu voce tare, lăsând mereu pe alții să ajungă în față, sau să-și ducă planul la bun sfârșit. După cinci decenii de viață, băiatul meu a tras semnalul de alarmă : ‘’Mama, sunt momente în care trebuie să te cerți, trebuie să îți ceri drepturile și să-i înfrunți pe aceia care încearcă să te calce în picioare !”
Asta se numește ‘’conflict management’’ și înseamnă să îți aperi punctul de vedere, mai ales în situația în care, ești convins că ai dreptate. Felul meu împăciuitor de-a fi și capacitatea de mulare după cele mai grele caractere, mi-a adus interesul, atenția și prietenia celor mai complicate persoane, încă din copilărie.
La maturitate apoi, pe lângă cele mai isterice femei, colege de lucru, care se lipeau de mine ‘’ca scaiul de oaie’’, viața mi-a adus în cale și cei mai ciudați și frustrați bărbați. Lungul șir al compromisurilor pe care le-am înghițit de-alungul vieții, a început cu aventura din grădiniță cu prietena mea Delia, care spre deosebire de mine era o fâșneață și jumătate, ageră și perfect conștientă că nu vrea să mănânce supa de cartofi care nu-i place, drept mulțumire că i-am mâncat-o eu, mi-a lipit guma ei de mestecat în păr.
M-a pus să-i mănânc supa, ca să nu primească bătaie de la dădaca care ne supraveghea. M-am executat fără să scot un cuvânt, iar când am ajuns acasă, mama a trebuit să-mi taie un smoc de păr să-mi scoată guma Deliei din cap. Cu toate că m-a deranjat enorm faptul că și-a bătut joc de mine, nu i-am reproșat nimic și am fost una dintre puținele ființe cu care a rămas prietenă, până la maturitate.
Cei mai răi și neastâmpărați colegi mi-au fost distribuiți colegi de bancă, poate-poate voi reuși să-i determin să se cumințească și eu am fost singura în clasă care am suportat capriciile unor colege cu care nimeni din clasă nu voia să mai stea de vorbă.
În momentul în care citind mesajul amantei soțului meu, pe display-ul telefonului său mobil pus la încărcat , în care ea îl asigura că îl va iubi toată viața, lungi șiroaie de lacrimi îmi curgeau pe față și mă întrebam șocată : ‘’ Eu ce am greșit ?!’’ Nu am făcut istericale, nu am țipat la el, singurul lucru care mă bântuia era sentimentul de vinovăție.
Mi s-a derulat de milioane de ori scena în fața ochilor și nu odată mi-am imaginat cum apelez numărul de telefon respectiv și o ameninț pe zdreanța care vrea să-mi distrugă familia, atribuindu-i cele mai „frumoase” apelative. Dar eu am ales să fiu o Doamnă și să las de la mine, permițându-i astfel, să-mi destrame familia. Denis spune : ‘’Mama, ai fost o fraieră !’’ Dar eu n-am știut să fiu altfel.
Apoi, am ajuns într-un mediu de lucru unde conflictele personale se derulau zilnic. Personalități controversate, manipulatoare și versate s-au aliat să mă defăimeze în fața șefilor mei, complotând și urzind planuri malefice împotriva mea. Cuvântul meu nu era suficient împotriva cuvântului lor și cu toate că depuneam eforturi ieșite din comun, să îmi deservesc munca cu dăruire maximă, nimic nu era suficient, orice făceam, ele aveau căștig de cauză.
Aveam impresia că trăiesc un vis urât fără șanse de-a scăpa din acea realitate de coșmar în care mă aflam. Mințeau și se aliau în minciună și își acopereau deficiențele prin neadevărurile pe care le serveau șefilor mei, care le dădeau lor dreptate. În această situație lupta mea era inutilă și foarte repede am hotărât să renunț. Din nou am preferat să renunț eu și să mă îndepărtez, concluzionând că oricum nu aveam să căștig eu conflictul.
După discuțiile cu Denis, în care copilul meu încerca să trezească în mine spiritul de luptă adormit, am început să citesc despre modul în care trebuie să gestionezi aceste momente de criză. Am aflat că managementul conflictelor este setul de tehnici necesare pentru identificarea și soluționarea conflictelor și are rolul de-a detecta și minimiza efectele negative ale conflictului, fără să-l elimine complet.
Cu toate că am încercat să trăiesc o viață fără conflicte, acest lucru nu este pe deplin posibil, acolo unde există oameni, colectivități, unde trăim într-o societate, într-o familie, divergențele nu se pot evita. Doar că eu am încercat întotdeauna să mă mulez după oameni, procedând instinctiv ca la carte. Așa cum am aflat mai târziu, frunzărind literatura de specialitate, există cinci tipuri de stiluri de gestionare a conflictelor, în funcție de tipul de personalitate a indivizilor care se confruntă:
1. Adaptarea după celălalt
Acest stil de gestionare a conflictelor este atunci când cedezi pentru a satisface nevoile celeilalte persoane, sau când problema argumentată nu este la fel de importantă pentru tine, așa cum este pentru celălalt. Acesta poate fi un stil adecvat de utilizat dacă dorești să păstrezi pacea în jurul tău, dacă știi că ai greșit, sau poți utiliza empatia, punându-te în situația persoanei cu care ai conflictul.
De milioane de ori m-am adaptat celor care existau în jurul meu: familie, prieteni, colegi de serviciu, șefi. Nu am avut nevoie de teorie, ca să intuiesc în ce mod aș putea aplana orice conflict, lăsând de la mine. Dar ce se întâmplă atunci, când lași mereu de la tine? Oamenii din jurul tău se vor obișnui foarte repede cu acest fapt și vor abuza de pacifismul tău, astfel interesele tale, mereu vor ajunge la urmă.
2. Evitarea
Acest stil de gestionare a conflictelor implică pur și simplu evitarea problemei cu care te confrunți. Se poate întâmpla să nu ai suficient timp, sau divergența este banală și până în momentul în care vei avea suficientă disponibilitate, vei evita continuu persoana sau problema. Acest stil este adecvat și în momentul în care vrei să câștigi timp, pentru că încă nu știi răspunsul, sau încă nu ți-ai format opinia adecvată despre problema respectivă.
De multe ori am evitat să iau taurul de coarne, știind că am o neînțelegere cu cineva. Dorința de-a aplana conflictul de a-l face inexistent te duce mai degrabă la evitatrea persoanei, decât la înfruntarea ei, deși acest lucru este lașitate. Nu poți să nu îți asumi, lupta și confruntarea, aceasta va fi singura care va soluționa cât mai rapid posibil divergența respectivă.
3. Compromisul
Acest stil de gestionare a conflictelor, oferă posibilitatea de a găsi o soluție de mijloc pentru toți cei implicați. Această metodă se aplică în momentul în care găsirea unei soluții este importantă pentru interesul general, câștigul de cauză al argumentelor indivizilor nefiind primordial.
Compromisul este calea de-a mulțumi „ și capra și varza”, este calea prin care de nenumărate ori am rezolvat situații complicate și pe urmă am fost deosebit de mândră că am reușit să ocolesc un conflict.
4. Colaborarea
Acest stil de gestionare a conflictelor merge dincolo de găsirea căii de mijloc pentru a găsi o soluție care să-i facă pe toți fericiți. Stilul de colaborare este deosebit de productiv, atunci când relația dintre cei implicați este mai importantă decât conflictul.
Se poate întâmpla să se nască o divergență între membri familiei sau cu niște prieteni și ești perfect conștientă că nici în ruptul capului nu vrei să strici relația cu membri familiei sau cu prietenii dragi. Faci tot ce îți stă în putință să salvezi relația și să te comporți în așa fel încât împreună, colaborând să rezolvați neînțelegerea dintre voi.
5. Concurența
Aici intervine sfatul lui Denis, forma de soluționare a conflictului, pe care ar fi trebuit s-o însușesc în viața mea și nu am făcut-o. Acest stil de gestionare a conflictelor implică o atitudine de nerenunțare la argumentele proprii, respingerea celor formulate de persoanele cu care ești în conflict, până când vei obține supremația și dreptatea față de ceilalți.
Dacă trebuie să îți aperi drepturile cu disperare, sau tu ești singura șansă a altei persoane pentru ai apăra drepturile, trebuie să te ții cu dinții și cu unghiile de adevărul tău. Același lucru este valabil și când trebuie luată o decizie rapid, sau trebuie să rezolvi un conflict pe termen lung.
Atunci când crezi în tine, când ești perfect conștient de dreptatea ta și de valoarea ta ca om, nu ai voie să aplici celelalte stiluri de rezolvare a conflictelor, decât înfruntarea și concurența și aici intervine foarte mult caracterul și educația primită, precum și frecușul dobândit în viață.
