PORTRET DE ARTIST PLASTIC : PICTORUL ȘI GRAFICIANUL VALER SASU

Mie ca blogger, îmi lipsea cu desăvârșire perspectiva umană, prezentarea atât a tatălui cât și a fiului din punctul de vedere al omului. Îmi pare enorm de rău, că nu am avut privilegiul să-l cunosc personal pe Ion Sasu, dar în schimb, am avut onoarea și bucuria, să povestesc cu Valer, să aduc în lumină artistul deosebit de talentat, omul rațional și pragmatic, natural și autentic, tânărul activ, care pe lângă identitatea sa ca artist, este un sportiv consacrat, un specialist în CrossFit, un iubitor și prețuitor al naturii , care nu pierde nicio ocazie să îi admire și să-i îmbrățișeze frumusețea.

Valer adoră provocarea în tot ceea ce face, este omul care vrea să încerce mereu lucruri noi, atât în creația sa, cât și în toate domeniile care îl preocupă și crede-ți-mă, îl interesează foarte multe ! De câte ori ați avut ocazia să povestiți cu un om frumos, atât pe interior, cât și exterior ? Eu am avut această șansă și mi s-a prezentat un om cu suflet curat, care se oglindește în ochii lui albaștri ca cerul, un tânăr care nu acceptă compromisul în nimic. Mi-a lăsat impresia că griul există doar pe panză, că lucrurile ori sunt albe, ori sunt negre și viața trebuie trăită simplu, cinstit și drept, echilibrat și rațional și la sfârșit, omul trebuie să se întoarcă la natură, singura lui șansă de supraviețuire.

Citatul este dintr-un articol scris de Vasile Andreica în Informația Zilei https://www.informatia-zilei.ro/sm/la-muzeu-puteti-revedea-drumul-pictorului-ion-sasu-spre-lumina, la 30 august 2014, cu ocazia Expoziției retrospective cu lucrările lui Ion Sasu : “Tematica mea este apariția și în final dizolvarea formei în lumină. Când un copil zărește lumina lumii nu realizează mult timp forma, ci numai lumina. Acest mod de privire inițial, natural, de regăsire a puterii elementare este cererea mea. Rolul meu este să clarific conflictul dintre lumină și întuneric, lumea umbrelor și a contrastelor (…) La baza tuturor lucrurilor stă lumina și ca urmare totalitatea este indivizibilă. În timp ce noi măsurăm timpul, timpul ne măsoară. Menirea mea de a picta este să prezint lumina din alte perspective neobișnuite, să recunosc și să reprezint ramificațiile luminii și să percep timpul pe baza culorilor”.

După ce am conștientizat mesajul și l-am asociat cu tablourile lui Ion Sasu, am înțeles că dragostea pictorului pentru lumina solară se răsfrânge asupra fiului său, care este un copil al luminii, este materializarea dragostei pe care a trăit-o pictorul față de raza de soare, esența creației sale. Valer se naște într-o familie de artiști. Părinții s-au cunoscut la Facultatea de Arte Plastice din Cluj, unde au fost amândoi studenți. Valer este cel mai mare admirator al tatălui său Ion Sasu, unul dintre cei mai originali și importanți artiști, care s-a născut în județul nostru și a trăit și s-a afirmat la Satu Mare.

Toată viața am să prețuiesc zilele când stăteam la tata în atelier, în timp ce el picta, sau mă ajuta să construim jucării împreună. O altă moștenire, la fel de valoroasă este arta lui, picturile și desenele, care fie îmi împodobesc casa, fie stau cuminți în depozitul de la Studio, unde așteaptă o nouă expoziție, ori o persoană, care să se bucure de culorile pânzelor lui tata. Nu în ultimul rând este moștenirea numelui Sasu, pe care cum știți îl duc mai departe în arta și cultura sătmăreană.

ALENA : Cum ți-ai găsit drumul propriu, original, cel care te reprezintă și a devenit stilul tău autentic ?

VALER : A fost ușor să-mi găsesc stilul, pasiunea mea pentru desen și formă, m-a ghidat pe drumul pe care sunt acuma. Tata era un maestru al culorilor, lucru pe care din păcate eu nu l-am moștenit de la el. Asta e moștenirea de la mama, ea avea înclinație spre desen, spre linie și o răbdare desăvârșită. Așa că, spre norocul meu, am primit de la ambii părinți : de la tata forță și explozie creatoare, de la mama sensibilitate și răbdare. Însă stilul meu, mai are de conturat noi forme, consider că sunt într-o permanentă căutare, așa și consider că trebuie să fie un artist, să descopere și să se redescopere.

ALENA : Ești inițiatorul a foarte multe proiecte artistice la Satu Mare, care consideri că este cel mai reprezentativ pentru tine ?

VALER : Cel mai de suflet proiect cu care mă mândresc este ‘’ Atelier în Mai “, care anul acesta celebrează a 10-a ediție. Celelalte ediții s-au desfășurat în diferite spații expoziționale, chiar și la Casa Meșteșugarilor, sau la Muzeu, dar ultimele două ediții, am reușit să le realizăm la Atelierul memorial „ Aurel Popp’’. Îmi place foarte mult această locație, are un „ vibe” special. Când ai intrat pe poartă ajungi în altă lume, călătorești în timp, intri în lumea lui Aurel Popp.

Chiar dacă spațiul e mic, totuși e suficient. Suntem o mână de artiști, cei care lucrăm în atelierul de pe strada Ștrandului, care ne ținem aproape. Este vorba de : Lola Belecciu, Cristina Busuioc, Aurelian Busuioc, Annamaria Antal, Csilla Râpa, Liviu Scripor, Gabriela Kiraly, Timea Mitroi și bineînțeles Valer Sasu. Întotdeauna am căutat să implic mai multe ramuri ale artei, într-o acțiune comună, așa cum la un moment dat am vrut să colaborăm și cu designerii vestimentari.

Anul acesta mi-aș dori să colaborăm cu teatrul, eventual să facem niște tururi organizate cu actorii de la Teatrul de Nord Satu Mare. Sunt foarte multe lucruri pe care le fac în paralel, dorința mea de acțiune fiind atât de mare, multe lucruri nu reușesc să le termin, aici trebuie să mai lucrez cu mine. În ce privește Atelier în Mai, mai multe detalii vom dezvălui publicului, în primăvara.

Cromatica la mine, este mai dramatică. Dacă ar fi să vorbesc despre un curent al artei, care mă inspiră și mă atrage, pot să spun că Barocul în pictură, îmi place foarte mult. Când eram elev de liceu și studiam istoria artei, când ajungeam cu materia la Baroc, eram pur și simplu fascinat. La început, s-a dat în mine, o luptă între Renaștere și Baroc. Artiștii Barocului au valorificat tot ce au realizat cei ai Renașterii, dar au dus arta mai departe, într-o formă mult mai profundă.

Ambele curente au în centrul creației artistice omul, dar Barocul aduce în centrul interesului său, un om mult mai real, decât cel renascentist, un om cu trăiri adevarate, un om cu drame. Cam toți artiștii Barocului, personal au avut o viață dramatică : lui Rembrant i-au murit mai mulți copii, Caravagio ducea o viața desfrânată, cu bătăi prin birturi. Toate acestea se răsfrâng asupra picturilor în care se duce o luptă dramatică între lumină și umbră: multă umbră, puțină lumină, dar o lumină care trăiește, tocmai pentru că e înconjurată de umbră.

ALENA : Am observat în lucrările tale, foarte mult studiu, exercițiu și desen, aprofundare și căutarea de-a reda sentimente umane, dincolo de imitarea efectivă a realității. Cât de important este studiul în creația ta ?

VALER : Fără studiu nu se poate. Aici nu poți păcăli, trebuie să știi să desenezi, să interpretezi și să observi. Tata de exemplu, nu era un desenator bun și eu îi spuneam asta, dar pe el nu-l interesa, pe el îl interesa culoarea. Ciclul acesta al luminii a venit la el, deja în perioada vârstei mai înaintate. În tinerețe lucrările lui erau sumbre. Multora nu le-a venit să creadă, când au văzut acele lucrări sumbre, că sunt realizate de același pictor, care la o vârstă mai înaintată, a îmbrățișat lumina. Dar pentru că așa era și perioada, cea comunistă, tata își reda propriile sentimente de tristețe în tablourile lui.

Tata spunea : „ eu caut scuze ca să pictez !” Îi plăcea să se joace cu culoarea. Dacă ar fi știut să deseneze, sau dacă i-ar fi plăcut să deseneze, nu ar fi făcut asta. Desenul e altceva, altfel îți exprimi ideile, ai alte unelte. Eu stau prost cu culoarea, dar nici nu mă interesează, mă interesează minimul cât vreau eu să transmit, ce vreau eu să transmit. La liceu am fost în clasă de pictură, iar la Cluj la UAD am terminat grafică, dar totul se leagă ca pictor, ca grafician. În ziua de azi, obiectul este în centrul problemei : 2D, 3D, nu mai poți pune granițe între ramurile artei.

ALENA : Se poate trăi din artă ?

VALER : Da se poate, în general. Cu toate că am încercat și eu precum colegii mei și profesia de dascăl, eu nu am fost compatibil cu sistemul de învățământ din România. Îmi imaginam că este altceva, mult mai liber, mai creativ. Am condus o generație 4 ani, de la Liceul de Artă din clasa a IX-a până în a XII-a. Cu mulți dintre ei, până în ziua de azi am rămas prieteni, la unul dintre ei, am fost naș la nuntă. După asta a urmat Baia Mare, am predat desen, la secția de pictură, la Universitatea de Nord unde șase ani de zile, am lucrat ca și asistent. Să lucrezi cu studenți e altceva, decât cu copiii de gimnaziu.

Mă pregăteam și eu de o carieră universitară, voiam să fac un doctorat, când s-a schimbat legea și Centrele universitare mici trebuiau să fie asimilate de Centrele universitare mari, și cum Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca nu ne-a vrut, până la urmă am ajuns să fim patronați de Universitatea Tehnică Cluj, cu care practic nu aveam nicio legătură. Am înțeles că UAD-ul nu ne-a vrut, ei aveau deja o faimă, sunt renumiți și respectați în străinătate și nu au nevoie de sateliți, sunt recunoscuți în toată lumea.

ALENA : Cum a început povestea cu tatuajele?

VALER : La insistența celor din jur. La fel ca toate activitățile pe care le-am început în viața mea și arta tatuajelor a fost o provocare. Am văzut cam ce se poate face pe hârtie și pe pânză, acum urma să văd ce se poate realiza pe piele. Consider că și tatuajele reprezintă o artă, că există artiști tatuatori extrem de talentați. Pentru a tatua, eu am nevoie de dispoziție, de asta eu îmi fac programul singur. În momentele în care nu am dispoziție pentru a desena pe piele, prefer să fac altceva. Lucrez cât consider eu că pot s-o fac în cele mai bune condiții. . Desigur și tatuajele fac parte din artele figurative, de asta și aici desenul și talentul în desen sunt bazele, deci nu se poate fără desen.

Zicea un profesor de-al nostru : „ desenul dezvoltă inteligența, să iei esența și să înlături tot ce nu este necesar”. Nu oricine poate să facă treaba aceasta. Se leagă toate. Nu se poate fără talent. Trebuie să ai talent. Se poate până la un anumit punct. Pot să învăț pe cineva să deseneze un măr. Îl desenează perfect, dar după aceea ce face cu el ? În ce context îl pune, unde îl duce mai departe ? Cred că unii artiști pentru a crea au nevoie de context, de oameni care să-i motiveze, să le fie asemănători. Eu nu am nevoie de așa ceva, eu îmi creez contextul singur.

ALENA : Personalitate efervescentă și deosebit de activă, practici sportul în mod consecvent. Care sunt ramurile sportive pe care le practici și ce reprezintă sportul și mișcarea în viața ta ?

VALER : În sport mă interesează în primul rând aspectul funcțional, alte aspecte precum un corp frumos și armonios dezvoltat, estetic, vine de la sine. În viața mea am încercat în materie de sport cam tot ce mi-a fost posibil să încerc, chiar și părțile extreme, parapanta de exemplu, dar dacă aventura aceasta a început ca un hobby, din plăcere, astăzi sportul a devenit un job. Din atelier trec la sala de CrossFit și nu numai că intru în sală, țin antrenamente, dar trebuie să le și pregătesc, să fac planul antrenamentului.

Trebuie să fac un plan de lucru pentru antrenament, descrierea antrenamentului, asta înseamnă de fapt coaching. Patronul salii de CrossFit Vlad, face programarea cu toate antrenamentele pe săptămână, de obicei duminica, și noi antrenorii, în funcție de orar, ne facem planurile de antrenament. Aceste planuri de antrenament se fac, în funcție de pregătirea clienților din sală. Ca și începător trebuie să înveți cele 9 mișcări fundamentale, mișcări de bază : genuflexiunile cu bara în față, cu bara în spate, cu bara deasupra capului, împins, Deadlift, îndreptări.

Două ore pe săptămână sunt adresate începătorilor, care trebuie să-și însușească bazele, învățând aceste exerciții. Este foarte important să-și însușească aceste lucruri, pentru a evita accidentările, sau supra solicitarea articulațiilor. Începătorii învață aceste mișcări standard, după care antrenamentele sunt adaptate în funcție de clienții din sală, de nivelul lor de pregătire.

VALER : Dar pe lângă faptul că antrenez, dețin și o diplomă de arbitru, arbitrez competiții. Organizăm în fiecare an cel puțin două competiții, unde invităm sportivi din țară. Pentru a deveni arbitru, am făcut un curs, am străbătut diferite nivele. Mă uitam la video-uri și trebuia să număr repetările exercitiilor, să văd care sunt greșelile, trebuia să văd cea greșit sportivul, unde a greșit ? Există unele exerciții foarte greu de numărat, de contabilizat, de exemplu săritul de coardă, de două ori trebuie să treacă coarda sub picioare. Acest lucru trebuie numărat, în condițiile în care concurentul se mișcă foarte rapid, în total 70-80 de bucăți.

Pe lângă sportul în sală, îmi place tot ce se poate face în aer liber : mersul cu bicicleta, alergatul pe munte, drumețiile. Nu îmi place să alerg pe asfalt, pentru că nu este sănătos, indiferent ce încălțăminte performantă ți-ai lua în picioare, nu poate să amortizeze șocul. Nimic nu absoarbe mai bine șocul, decât iarba și pământul. Oricum iubesc natura, oricum îmi place să ies la aer curat și atunci de ce să nu le combin ?

ALENA : Proiecte de viitor : personale și artistice.

VALER : În ce privește proiectele, poate e prea devreme să vorbesc despre ele. Din punct de vedere strict cultural artistic, vrem să începem să mișcăm mai mult lucrurile în oraș, pentru că la ora actuală nu este bine, s-ar putea face mult mai mult. Încă nu știu exact sub ce formă, dar mă gândesc la ceva organizat, cu ajutorul finanțatorilor noștri : Muzeul Județean Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, să încercăm să resuscităm viața artistică, pentru că lucrurile s-au cam diluat la Satu Mare.

Numai noi, micul nostru nucleu de artiști organizăm expoziții de două ori pe an, Cristina Gloria Oprișa cu Micul Prinț și în rest mai nimic. Trebuie să updatăm lucrurile, să aducem un suflu nou și mult mai multă acțiune și efervescență pe scena artistică sătmăreană. Avantajul nostru în Satu Mare este faptul că avem teatru, filarmonică, muzeu, dar din păcate nu avem oameni, sau cel puțin, foarte greu găsești. Lucrurile astea trebuiau făcute încă de acum cinci-zece ani, ceva legal organizat cu susținere din partea finanțatorilor noștri. E trist faptul că la ora actuală Uniunea Artiștilor Plastici la Satu Mare se zbate în plasa problemelor de organizare internă, petrecându-se lucruri ciudate acolo.

Nu consider că este normal ca într-un oraș în care UAP a funcționat foarte bine, la un moment dat să nu mai funcționeze. Cred că noi trebuie să facem ceva, așa nu se mai poate.