20 mart. SĂ VORBIM DE FERICIRE – 20 MARTIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII
Nu cred că există noțiune mai populară decât fericirea. Despre ea se discută atât de mult și totuși doar o mică parte a umanității se consideră cu adevărat fericită, sau înțelege ce înseamnă fericirea.
Astăzi rețelele de socializarea au fost împânzite de anunțul că pe această dată sărbătorim această noțiune și pe profilurile prietenilor au apărut definiții care mai de care mai potrivite să descrie visul nostru cel mai important : atingerea fericirii.
Cred că unii dintre noi nu realizăm ce înseamnă, iar cei care realizăm am ajuns deja la o vârstă consiberabilă, ne mai având mijloacele fizice s-o hăituim și ne mulțumim cu rezultatul construit din propria înțelepciune și experiență de viață. Fericirea înseamnă mereu altceva, în funcție de vârstă la care încerci s-o atingi, sau momentul din viața ta în care aspiri cu disperare s-o găsești.
Fiecare dintre noi are talentul să complice noțiunea, când ea în realitate este de-o simplitate și o puritate naivă, ca un suflet de copil. Cineva spunea, nu mai țin minte cine, fericirea e starea în care nu mai vrei nici să scoți, nici să adaugi nimic în viața ta, pentru că ea este bine așa cum este.
În loc să ne străduim să fim în echilibru cu propria persoană, în armonie cu lumea care ne înconjoară, noi încercăm să construim motive pentru fericire:
-dacă aș merge în vacanță în Maldive anul acesta, aș fi fericită !
-ce fericită aș fi dacă aș slăbi 20 de kilograme.
-dacă m-aș căsători anul acesta aș fi extrem de fericită ! De ce trebuie mereu să punem obstacole cu propriile noastre mijloace, în calea fericirii?
De ce nu încercăm să luăm viața așa cum este, fără să ne punem probe de trecut, precum cele din povești cu Feții frumoși care trebuiau să treacă niste obstacole dificile să câștige mâna frumoasei Ileana Cosânzeana de la tatăl ei, Împăratul ? De ce trebuie să trecem probele vieții ca să atingem fericirea? În copilărie, o zi petrecută cu mama, mă făcea cea mai fericită fetiță de pe Terra.
Paradoxal, abia așteptam să mă îmbolnăvesc, ca să rămână mama acasă cu mine, să petrecem o zi împreună. Atunci îmi pregătea mesele, stătea cu mine și îmi povestea, mă lua în brațe. Nu era vorba de jucării sau lucruri scumpe, nu avea nicio legătură cu nimic material, doar dorința de-a petrece timp cu mama.
Fiind singură, fără frați sau surori, fericirea ar fi fost cea mai mare dacă primeam un cățeluș. Dar după lungi discuții și amânări, până la urmă nu l-am primit, tânjind până astăzi după un suflețel blănos care să-mi încălzească inima. Până aici nimic material. Apoi cu cât înnaintezi în vârstă lucrurile se complică.
În adolescență, cea mai fericită aș fi fost, nu știu dacă în această ordine, dar dacă slăbeam și dacă aveam în sfârșit și eu prieten. Le vedeam pe fetele puțin mai în vârstă ca mine, cu doi-trei ani, care deja alunecau pe patinoarul școlii de mână cu iubiții lor, iar eu stăteam tristă pe margine și îi priveam cu jind.
La mine chestia cu iubitul nu funcționa prea bine, nu aveam lipici la băieți, pur și simplu nu îi atrăgeam. Au urmat ani buni, până când visul cu iubitul se împlinise. Ce urmează sunt dorințe legate de rezultatele școlare, la reușitele de la examene și în special cel de intrare la facultate. Dacă până acum cel mai mult îți doreai să ai un iubit, la terminarea liceulului cea mai mare fericire este să devii studentă.
Lucrurile care într-o anumită perioadă ți se păreau majore, în timp pot păli din strălucire și devin secundare sau nu mai reprezintă nicio importanță. În facultate apare și iubitul mult dorit, apoi te vezi mireasă și ți se împlinește un vis, cel pe care îl aveai decând erai fetiță.
Lucrurile prind contur și în sfârșit ai și tu familia mult visată în care poți aduce pe lume un pui de om, iar el va însemna fericirea deplină ! În acel punct vei înțelege că niciodată, nimic nu va putea egala sentimentul înălțător de-a deveni mamă. Niciodată nu am simțit că o mașină scumpă, sau un colier cu diamante, o casă de lux, sau o vacanță exotică este cheia spre fericire.
Nu am visat la aceste lucruri și nu mi le-am dorit mai mult decât să-mi văd copilul sănătos, isteț și frumos, crescând în fața ochilor mei. Vine și momentul, odată cu trecerea inevitabilă a anilor, când vei înțelege că fericirea cere atât de puțin.
Atunci când nu părerea oamenilor îți va oferi satisfacție, ci propria convingere că ai sufletul împăcat și în adâncul tău te simți împlinit, în acel moment știi să definești cel mai corect fericirea.
Sunt momente când reușești să reînvii sentimentele trecutului: senzațiile săruturilor senzuale, privirile scânteietoare, atingerile fine, apropierea care îți făcea corpul să ardă. Te miri și astăzi ce memorie senzuală are corpul tău și cât de bine poate reînvia senzații pe care le credeai demult uitate.
Știi să păstrezi în arhiva sufletului toate acele momente când fericirea te-a cuprins cu totul și te-a făcut să aluneci într-o altă dimensiune, una spirituală, o unire eternă cu Universul infinit și puternic. Totul rămâne în noi, fiecare atingere, fiecare senzație, fiecare cuvânt rostit cu duioșie, vârfuri de degete atingând diafan o piele catifelată.
Niciodată nu vei duce cu tine imaginea mașinii puternice pe care ai cheltuit o avere, sau cea a poșetei care singură costă și ea cât o mașină. Vei duce în schimb zâmbetul care într-o zi tristă ți-a luminat orele, sau mâna întinsă care te-a ajutat să treci peste o punte a disperării.
Peste timp, îți vei aminti doar bunătatea oamenilor care te-au iubit și înconjurat si când toată viața se va derula în fața ochilor tăi, le vei simți căldura. Dacă voi spuneți că azi trebuie să sărbătorim FERICIREA, eu vă spun că o sărbătoresc în fiecare zi.
Sunt fericită pentru că am făcut un pact de neagresiune cu propria persoană și am jurat să nu mă mai biciuiesc mereu și de aș fi mâncat cu poftă o prăjitură. Sunt fericită pentru că sunt în armonie cu mine, cu familia mea și cu lumea care mă înconjoară.
Am lăsat în urmă trecutul, fără să uit ce a fost important și prețios din el și am acceptat prezentul, aștept viitorul uzând de umor și înțelepciune, pentru că îmbătrânirea nu o poți accepta altfel, decât cu o doză bună de umor și autoironie.
Mi-ar plăcea să le predau copiilor la școală ce înseamnă fericirea și cum să devii profesionist în fericire. Nu aș mai lăsa niciodată tinerii și adolescenții să fie triști și deprimați și nici copiii să crească fără mame.
La ‘’Românii au talent’’ a fost o interpretare genială a unei tinere deosebit de talentate, care a explicat ce înseamnă pentru fiecare fericirea și pentru fiecare înseamnă altceva: să ai picior, celui care este olog, să ai o haină scumpă celui care are dulapul plin, să ai pantofi în picioare celui care e desculț, să fii sănătos celui care e bolnav irecuperabil, să ai acoperiș deasupra capului celui care locuiește pe stradă.
Dacă privești mai jos de tine, vei vedea că mereu ai motive pentru fericire. Iar dacă vrei să fii fericit cu adevărat, nu trebuie să faci mare lucru, doar să oferi, cât de puțin , celui care are mai puțin ca tine. Fericirea există în fiecare dintre noi, chiar dacă este atât de diferită și colorată, ea este acolo.
Las-o să bată din aripi să iasă liberă din lăcașul sufletului tău, străbătând cerul înstelat !
