ASUMAREA ȘI CEA MAI BUNĂ VERSIUNE A PROPRIEI PERSOANE

ASUMAREA ȘI CEA MAI BUNĂ VERSIUNE A PROPRIEI PERSOANE

Am fost educați în spiritul competiției și indiferent ce notă ai fi luat la școală, părinții sigur te întrebau: ‘’dar colegii tăi, cât au luat ? ‘’ Bine, aici se mergea pe persoane concrete, copiii cunoștiințelor sau prietenilor familiei, care mereu erau mai sârguincioși, mai deștepți și se descurcau mai bine ca tine, la toate materiile. Dacă totuși tu erai mai bună la o anumită materie, copilul respectiv era oricum mai frumos, mai slab și mai isteț ca tine.
Următorii care făceau comparații erau profesorii și mereu te puneau față în față cu geniul clasei, care când ieșea la tablă, se lansa în conversații în limba chineză, cu profesorul. Din acel moment restul clasei se teleporta într-o altă dimensiune, nici măcar nu mai depuneam vreun efort să înțelegem, că oricum nu era de înțeles. Mi-a luat un efort remarcabil munca zilnică cu temele, la materiile exacte, care pentru mine erau foarte greu de înțeles și stăpânit.
Dacă privesc în urmă, aș putea să spun acum, că la matematică am oferit versiunea mea cea mai bună, pe care am obținut-o cu multă muncă și enorm de mult efort. Practic eforturile tale ca și copil, se canalizau mai mult pe dorința de-a fi mai bun ca ceilalalti, decât să scoți maxim din tine și să fii cea mai bună versiune a ta. Întreaga societate, așteaptă de la tine să fii cel mai bun.

Nu existau șanse să nu dai la facultate, să nu înveți matematica, deși tu aveai clar o dispoziție creativă și creierul tău funcționa în direcția frumosului și a artei și te auto-violai de fiecare dată când făceai performanțe în domeniile exacte.

Dar ai învățat matematica, pentru că societatea te-a vrut inginer ! Decând mă știu, am fost într-o luptă continuă : cu mine, cu alții, cu viața.
M-am născut și am trăit anii tinereții într-o formă de orânduire socială, care îți spunea din start că toți suntem la fel sub soare, deși tu vedeai clar, că deloc nu este așa. Nu aveam cum să fim la fel, nici măcar din naștere. Unii ne naștem mai deștepți, alții mai frumoși, unii au făcut ochi în familii de intelectuali, profesori universitari, alții în cele de muncitori, sau oameni simpli.

Deci, oricât ar fi venit societatea să te lamurasca că tu ești la fel cu colega ta blondă cu ochi albaștri, subțirică, cu picioare lungi, tu vedeai zilnic, după reacția băieților, că nu este așa. Dar ce înseamnă să fii, cea mai bună versiune a ta ? Cine definește standardul de perfecțiune la care tu poți să ajungi ? Cine îl trasează ? Cine îl impune ?

De unde știi că un anumit nivel la care ai ajuns vreodată, a fost cea mai bună versiune a ta ? Tu trebuie să fii conștientă de limitele tale, de versiunile tale și de standardele la care poți să ajungi. Dar ce se întâmplă când habar nu ai de ce ești în stare ?
O viață m-am chinuit să îmi țin corpul sub control. Să îmi țin în frâu pofta de mâncare și plăcerea de-a mânca dulce. O viață am luptat și am făcut sport neîncetat și niciodată nu am ajuns la idealul meu de greutate. Ironic este, că nici măcar nu m-am apropiat de el.
Și atunci, spuneți-mi, care este versiunea mea cea mai reușită? Cea care depășește cu zeci de kilograme standardul ideal de greutate ? Pentru că mai jos de atât nu am putut să merg. Am fost cea mai sexy atunci când depășeam cu 20-30 kg greutatea mea ideală. Să fie oare atât de lejere limitele versiunilor noastre ?

Cuvântul cheie este asumarea. Este responsabilitatea cu care îți accepți propria persoană cu bune și rele, îmbrățișând consecințele pozitive dar și negative ale acțiunilor tale. Important este modul în care te poți dedica în direcția dezvoltării proprii, luptând zilnic cu sinele.

Doamna profesor de balet Ana Macovei, mi-a spus un lucru foarte inteligent, când i-am luat interviu : ‘’ dacă ai fost toată viața o persoană plinuță, trebuie să rămâi o persoană plinuță, fără să te chinuiești, doar să fii antrenată’’. Asta înseamnă că trebuie să continui lupta toată viața, fără să renunți la stilul de viață sănătos și fără să renunți vreodată la sport, la mișcare.
Competiția cu ceilalți, am lăsat-o în urmă demult, în copilărie, adolescență, tinerețe. În schimb lupta cu propriul corp, propria persoană, m-a însoțit toată viața și recunosc că este mult mai dificilă decât competiția cu ceilalți.
Uneori când mi se face un compliment, când colegele sau prietenii îmi spun : ‘’Areți bine Alena !- răspunsul meu este : ‘’Trebuie să arăt bine ! E mare concurența !’’
Bineînțeles că este o glumă, dar mă refer aici la femeile frumoase, la generațiile de tinere superbe care vin din spate, dar acest lucru este mersul normal al vieții și al lucrurilor și este un proces ireversibil, împotriva căruia nu putem face nimic.
Cu alte cuvinte concurența cu ceilalți este inutilă și nu face bine încrederii de sine și stării noastre generale de bine. Dacă ești o persoană inteligentă, ești perfect conștientă că întotdeauna se va găsi cineva mai tânără, mai frumoasă, mai deșteaptă ca tine.
Prin urmare, tot tu rămâi singura persoană la care merită să te raportezi, încercând să scoți maximul din tine pe toate planurile : de la aspectul fizic, până la performanțele intelectuale, realizarea și derularea cu succes a proiectelor tale, urmărirea unui program de activitate fizică consecventă. Celelalte cuvinte cheie sunt : disciplina, perseverența, puterea de-a continua fără a abandona și consecvența.

Copilul meu la 23 de ani se confruntă cu primele sale provocări în viață, în lupta de-a deveni o persoană importantă în societate și învață un lucru primordial : viața este un lung șir de provocări.

Nimeni, niciodată nu te va asigura că este ușor, doar de tine depinde cum te vei descurca, cum vei lua pe rând probele și cum vei trece peste obstacolele din drumul tău. La toate aceste ingrediente se adaugă condimentul fără de care nu se obține nimic și anume răbdarea.
Fiecare proiect al vieții necesită asumare, ambiție, disciplină, consecvență și răbdare, pentru a obține rezultatele muncii tale și aici rețeta este aceeași, indiferent că vorbim de : programe de slăbire, creșterea și educarea unui copil, derularea cu succes a orice fel de activități pe care le intreprinzi.

Construirea blogului, munca zilnică pentru a scrie articole, pentru promovare, urmărirea activității celorlalți bloggeri, colaborarea cu alte bloguri, dezvoltarea propriului blog, este o activitate susținută care necesită efort și prezență continuă.

Nu te poți opri, nu poți răsufla niciodată, munca trebuie să fie consecventă, trebuie să lupți și să răspunzi la provocări. La început ca orice proiect, și blogul este o investiție atât financiară cât și de energie, iar rezultatele sunt pe termen lung. De asta, ca în orice proiect dificil , sunt momente când simți că munca ta este inutilă și poate apărea dorința de-a capitula, de-a renunța.
La fel se întâmplă și în programele de slăbire, când de săptămâni întregi stagnezi și te-ai săturat să tot urci pe cântar, fără să vezi rezultatele palpabile, ale chinurilor tale. Doar că exact acestea sunt momentele în care trebuie să te înarmezi cu răbdare și nu trebuie să renunți. În aceste moment trebuie să știi că: ‘’atunci când simți că nu mai poți, tot mai poți puțin.’’

Indiferent ce te motivează, că este succesul unui blog, rezultatele încântătoare ale unui program de slăbire, folosește asumarea pentru a obține rezultate, disciplina pentru a putea face în fiecare zi un lucru util pentru succesul tău și nu renunța niciodată la visele tale.

Indiferent că ai tendința să concurezi tot timpul cu ceilalți, sau ești într-o luptă continuă cu propria persoană, trebuie să înțelegi un lucru : arhitectul succesului tău, ești tu singur, dezvoltarea și reușita ta, depind doar de tine !
Fii asumat, disciplinat și răbdător, iar roadele acțiunilor tale nu vor întârzia să apară.


%d blogeri au apreciat: