29 mart. ALERGĂM DUPĂ HIMERE
Alergăm după himere aproape toată viața și mereu avem un sentiment de nemulțumire, de parcă secunda ce ne desparte de țelul propus e dușmanul nostru de moarte. Am ajuns odată ? Cât mai avem ? Abia aștept ! Niciodată nu mai cresc mare! Întreaga viață e o așteptare, o continuă nemulțumire, o luptă eternă cu clipa ce va să vie undeva într-un viitor incert, aflat în fața noastră și intangibil.
Visăm partenerul ideal, îi alcătuim de-alungul nopților în pernă plânse tabloul, apoi realizăm că visul nu poate deveni realitate. Îl privesc zilnic, îi caut apropierea, apoi constat că nu poate lupta cu sarcina imensă ce-i revine.
L-am închis în sufletul meu, i-am alintat existența undeva în sfera mea ascunsă, l-am înzestrat cu calități numai de mine bănuite dar am așteptat în zadar. Misiunea părea din start ”imposibilă”, dar sunt o luptătoare și mereu am crezut că poate eu, da, numai eu voi schimba lumea.
Aveam 13 ani când într-o iarnă ne-am dus cu o prietenă la patinoar. Ea era cu 2 ani mai mare ca mine și bineințeles că avea prieten.
Eu i-am servit de alibi, pentru că imediat ce am ajuns la destinație ea s-a luat cu iubitul de mână și au patinat împreună, așa cum era și normal și eu am rămas singură. Mi-era atât de urât și priveam perechile cum alunecau fericite pe gheață, chicoteau și se hârjoneau iar eu mă simțeam atât de singură și deznădăjduită că nu am și eu un amic.
Dorința de apartenență este uneori mult mai puternică decât raționamentul pur și sentimentul de libertate. Iți dorești să ai pe cineva, să ai pe cine să-ți reverși afecțiunea și iubirea.
Ani de-a rândul am iubit un om și doar paginile jurnalului meu cunoșteau sentimentele mele. Era un băiețaș frumos, șmecheraș, care se simțea atras de un tip de persoană pe care el însuși o reprezenta. O fată introvertită care ne trata pe toți cu superioritate, desi era mai tânără cu ceva ca noi. Iubirea adolescentină a ars ca o torță și s-a consumat rapid, deznodământul fiind un divorț și un copil care urma să crească într-o familie dezmembrată.
L-am urmărit pe acest om de-alungul deceniilor și iubirea care i-am purtat-o a trecut peste spațiu și timp, peste căsniciile noastre, a lui și a mea și viața periodic mi-l aducea în cale, de parcă ar fi vrut să-mi reamintească sentimentele pe care odată i le-am purtat.
Indiferent cum s-au configurat viețile noastre, din timp în timp ne reîntâlneam, apoi am schimbat numere de telefon și sporadic mai vorbeam, mai mergeam la o cafea împreună. Iubirea de altă dată se transformase într-o prietenie frumoasă, faptul că el fusese idolul adolescenței mele, mă făcea să trăiesc un fel de respect și admirație pentru el.
Nu vi s-a întâmplat în viață să fiți dezamăgiți exact de oamenii pe care îi iubiți și respectați ? Să fiți înșelați și folosiți exact de aceia pe care nu i-ați fi jignit pentru nimic în lume și pe care îi înzestrați cu calități pe care nu le posedă, numai pentru că, considerația voastră îi face mai valoroși ?
Acele himere după care am alergat și eu o viață întreagă, mi-au pus realitatea în față, ca să mă confrunt cu ea. Am continuat să ne căutăm, să vorbim la telefon, chiar dacă fiecare dintre noi aveam relațiile noastre personale.
Fiecare discuție, fiecare întălnire mă umplea de bucurie, era o plăcere să-i aud vocea, să-i ascult glumele și mereu îmi amintea de acele momente frumoase din adolescență când mi-a fost atât de drag.
Apoi s-a amorezat de o femeie mult mai tânără, așa cum trendul actual o cere. Cu toate acestea continuam să vorbim la telefon să ne interesăm unul de celălalt.
Până într-un moment în care filmul s-a rupt. Mi-au trebuit 30 de ani să cunosc un om și toată considerația și afecțiunea pe care le-am simțit odată au dispărut în neant.
Un mesaj din partea lui în care imi făcea o propunere indecentă și impertinentă, m-a făcut să înțeleg că nu iți ajung 30 de ani să cunoști un om, că viața mereu iți poate oferi o nouă surpriză.
Mă gândeam in sinea mea, oare care au fost acțiunile sau vorbele mele, care au putut să-i transmită lui mesajul că aș fi dispusă să fac așa ceva, de unde până unde am trecut granița prieteniei și am trecut la un alt capitol ?
Și dintr-o dată vraja a dispărut, s-a ridicat ceața și toată admirația, considerația și prietenia au rămas în urmă, ca o istorie veche și dezamăgirea și gustul amar i-au luat locul. Toată bucuria aceea, pe care o trăiam de fiecare dată când îi auzeam vocea, toată plăcerea cu care îi citeam mesajele, entuziasmul cu care îl felicitam în fiecare an de ziua lui, au dispărut de parcă nu ar fi existat.
Nu cred că am cunoscut vreodată un om care să fi fost o dezamăgire mai mare ! Și asta nu din cauza lui, el probabil era la fel ca toți ceilalți bărbați care încearcă marea cu degetul și nu s-a putut ridica la nivelul calităților pe care eu mi le-am imaginat pentru el. În realitate motivul supărării mele a fost propria mea naivitate și încrederea pe care i-am acordat-o.
A mai dispărut o himeră, o ”fata morgana” pe care singură mi-o clădisem și pentru care sufeream din cauza propriilor greșeli. O las să plece și ciudat nu simt nimic, decât un gol și dezamăgirea că am fost trădată de propriile pretenții și așteptări.
Alergăm după himere și ne clădim idealuri care nu există, trecând cu vederea oameni, suflete care ar fi capabili să ne iubească. Prea târziu vine înțelepciunea aceea matură, care ne face să înțelegem că idealurile noastre fizice nu sunt ceva durabil și nu reprezintă o temelie pentru a clădi o relație.
Soarta sau mai degrabă ironia ei, m-a făcut să înțeleg că după toate dezamăgirile, voi iubi omul care mă va cuceri cu modul său drag de a fi, fără să fie modelul din revistele de fitness.
Dar pentru că este bărbat adevărat, pentru că tonul vocii mă face să tresar de fiecare dată când o aud, pentru că masculinitatea lui învie fiecare trăire senzuală a ființei mele și sărutul buzelor mă umple de fiori,am învățat să-l iubesc mai mult decât aș fi crezut.
Cu greu ajungem la maturitate, este dificil să alergi mereu după himere și să nu atingi un liman sigur niciodată. Când ai obosit și ai senzația că totul este în zadar ,va apărea omul care te va răsplăti pentru nopțile nedormite.
Abia atunci vei înțelege că socotelile tale nu au nimic de-a face cu ale lui D-zeu, că tot ce nu ți s-a oferit până acum și te-ai simțit frustrată că nu le-ai primit, a fost spre binele tău și pentru a te proteja de suferințe inutile.
