18 iun. GRIJA PENTRU PĂREREA CELORLALȚI ,UNUL DINTRE CELE MAI ÎNDRĂGITE SPORTURI NAȚIONALE
Este trist cum o viață întreagă ne-o otrăvim, atenți fiind la părerea celor din jur. De parcă ei ar trebui să ne trăiască viața și parcă de ei ar depinde destinul nostru. Cu accentuată atenție încercăm să ne ghidăm, să facem un adevărat slalom între părerile familiei, sfaturile prietenilor, observațiile cunoscuților, ba chiar și a necunoscuților, a străinilor de pe stradă, ca într-o halucinantă și cu adevărat terifiantă patologie.
De unde vine oare grija asta excesivă a românilor pentru ceea ce va spune vecina ‘’Marica’’, sau vânzătoarea ‘’Ana’’ de la colțul străzii ? De ce ne lăsăm oare manipulați de mentalități și păreri și de ce nu știm cu exactitate și siguranță să ne vedem de drum, după bunul nostru plac?
Românul se naște precum italianul, într-o familie numeroasă unde trăiesc împreună mai multe generații. Asta nu ar fi un lucru negativ în sine, dar orice tânăr va apărea într-o astfel de familie, va fi disecat până în măduva oaselor sale de generația mijlocie și de cea senioră, fiecare exprimându-și cele mai bune și valabile păreri despre cum ar trebui să-și trăiască viața, să-și plănuiască cariera, viitorul și familia. Dacă ar putea, s-ar băga sub așternut chiar și în timpul celor mai savuroase partide de amor.
Într-o familie latină, așa cum este cea românească, italiană, spaniolă, legătura dintre generații este foarte puternică și bătrânii nu se pot abține să nu se amestece în treburile tinerilor, deși mulți dintre ei au avut un destin nu tocmai de success și totuși sunt experți în decizii optime.
Nesiguranța cu care majoritatea românilor sunt înzestrați, faptul că o bună parte din existența lor și aici mă refer la generațiile mai înaintate, nu li s-a permis să-și exprime liber părerea, să se afișeze independent cu idei solide în fața tuturor, a lăsat o amprentă puternică asupra personalității fiecăruia.
Oricare dintre noi ar dori să întreprindă ceva își pune milioane de întrebări, are o sumedenie de incertitudini și păreri negative despre propria persoană.
O bună parte din adolescența mea am stat închisă în casă, exceptând orele când eram nevoită să merg la școală. Asta pentru că mă consideram grasă. Mama mea mi-o spunea zilnic, colegii de la școală îmi aduceau aminte de acest lucru la rândul lor și complexele și depresia începuseră să se adâncească enorm de tare. La un moment dat nu mai vroiam să trăiesc. Sufeream atât de mult de imaginea pe care credeam eu, că o difuzam în exterior, că preferam să nu mai exist defel.
Acest lucru este posibil doar atunci când ești vulnerabil, când ești copil, adolescent, sau foarte tânăr. Când succesul și împlinirile tale depind atât de mult de percepția celor din jur.
Astăzi pot să spun că mă lasă rece, deși am avut chiar și locuri de muncă unde patronul și patroana se preocupau zilnic de faptul că sunt grasă. Uneori când cineva nu știe ce cusur să-ți găsească se va lega de aspectul fizic sau alte trasaturi care nu depind de tine.
Iubim un om, dar el nu este acceptat de familia ta, poate nu are naționalitatea corectă, nu este de religia dorită, nu are pregătirea direct proporțională cu a ta, sau pur și simplu nu place rudelor și se va încerca să ți se acrească zilele cu presiuni și atacuri sistematice, până când vei începe să te îndoiești de sentimentele tale și vei da încet-încet în mintea celor care iti spun că nu e pentru tine.
Și așa trăim viața impusă de alții, cei care întotdeauna ne vor binele și orice s-ar întâmpla ei iți vor explica, că ei sunt cei care vor să iți fie cel mai bine în lume , cine altcineva?
Îți alegi o meserie și visezi la ea cu ardoare, pentru că simți că acel lucru ai putea să-l faci toată viața, fără să ți se pară un efort, dar într-o clipă ți se poate schimba destinul când cineva va veni cu o fraza prin care îți va dărâma imaginea clădită cu atâta grijă.
Șușotesc la spatele nostru gurile rele și aplecăm urechea la spusele lor, pentru că nu avem curajul să ne luăm soarta în mâini ,să ne-o clădim după propriile convingeri și ca o barcă dusă de vânt ne lăsăm duși în largul mării fără cale de întoarcere. Nu odată am călătorit în străinătate în țări din vestul Europei și nonșalanța și libertatea cu care se manifestau oamenii m-a surprins enorm.Acești cetățeni nu sunt stigmatizați,nu sunt complexați și nu-i interesează deloc ce părere are celălalt despre modul în care ei arată, se îmbracă,sau se comportă. Nu se jenează de prieteni,amici,familie sau străini și își trăiesc viața după bunul plac.
Am văzut ‘’minuni’’ pe stradă, persoane îmbrăcate ciudat, sau persoane cu un aspect fizic ieșit din comun, dar nu se holba nimeni la ei. Dreptul de-a fi diferit, de-a gândi și acționa diferit și unic față de marea masă, până la urmă este un drept elementar. De ce ne batem noi singuri joc de noi percepând toate informațiile care se izbesc de noi, fâcăndu-ne capul calendar ? De ce trebuie mereu să ținem cont de părerea celorlalți, de ce ne omorâm timpul cu asta? Părerea mulțimii este o otravă care picurată în sufletul nostru ne omoară încet dar sigur.
Niciodată nu vei putea să mulțumești mulțimea. Cel mai important este să te mulțumești pe sine și să fii tu sigur că tot ceea ce ai întreprins și realizat iți asigură ție bunăstarea, mulțumirea și liniștea
Trebuie să tragem între noi și mulțimea de afară o cortină invizibilă și să intrăm în camera entității noastre spirituale unde suntem noi față în față cu D-zeu și nimeni altcineva
Atunci nu îți va mai păsa de răutățile cu care ești agresat,nu le vei auzi și nu vei mai simți cuvintele ca niște arme care iți sfășie trupul.
Acolo merită să transcezi, chiar și în acele momente când știi că nu poți evada dintr-un spațiu încărcat cu oameni care nu iți sunt benefici.