CITY BREAK ÎN ORAȘUL DE AUR , VIA BUDAPESTA- partea I – BUDAPESTA

CITY BREAK ÎN ORAȘUL DE AUR , VIA BUDAPESTA- partea I – BUDAPESTA

Ideea de-a vizita Praga , i-a venit băiatului meu Denis, care în cadrul unei excursii școlare de trei zile a primit o sumară prezentare a orașului, suficientă doar, pentru a-i deschide apetitul pentru a aprofunda frumusețile acestuia. Cum Budapesta a fost și este mereu printre preferințele noastre și ne reîntoarcem la ea ca și când am reveni acasă, ne-am organizat drumul în așa fel încât să petrecem 2-3 zile, în Capitala Ungariei.

M-am pregătit din timp și am rezervat cazările prin Booking, plătind cu cardul și pot să spun că a funcționat perfect pe tot parcursul călătoriei.. Distanța dintre Satu Mare și Budapesta am parcurs-o cu usurinta, fiind vorba de cca 350 de km, parcurși pe autostradă, în cel mai rău caz aproximativ 4 ore și jumătate de mers, în condițiile în care nu stai la vamă.

Locul cazării l-am găsit foarte ușor cu ajutorul GPS-ului de pe telefon,pe care l-am folosit pe tot parcursul călătoriei noastre.
 Cazarea s-a dovedit a fi o locație frumoasă la o pensiune a unei baze sportive, cu multă verdeață, cu terenuri de tenis și un colț de pădure. Raportul preț-calitate în Capitala Ungariei a fost cât se poate de corect.
Ne având probleme cu limba, ne-am descurcat foarte bine peste tot. Ungurii sunt foarte prietenoși ca popor și rapid ajungi să intri cu ei în discuție. Cei care lucrează în turism vorbesc engleza și germana, deci și conaționalii noștri care nu cunosc limba maghiară se pot descurca cu ușurință.
Budapesta este un giuvaer al Dunării și în cele 2-3 zile petrecute aici ne-am dorit mai mult o reîmprospătare a vechilor amintiri din copilărie, când am vizitat-o mai des, decât o explorare de la zero.
Ne-am propus să facem mai mult o retrospectivă cu monumentele și locurile ei de o frumusețe unică. Orașul este împărțit de Dunăre în două părți : Buda – partea vestică a orașului și Pesta – cea estică.

Primul nostru obiectiv a fost Dunărea și faleza ei, apoi Palatul Parlamentului care ne-a îmbiat cu arhitectura sa superbă în stil neo – gotic , o dantelărie specifică de o frumusețe rară. Parlamentul este o clădire imensă, considerată a 3-a ca mărime în lume, cu peste 600 de camere. În interiorul clădirii se fac ture de câte 45 de minute, doar că în momentul în care am ajuns noi, erau cozi imense și am renunțat. Am prins schimbarea Gărzii în fața clădirii Parlamentului și am savurat spectacolul oferit de ostași.

Cetatea Buda ( Castelul ) aflat pe Dealul Buda este un edificiu care îmbină stilul romanic cu cel baroc și gotic. Alături de castel aici se poate vizita : Muzeul Național de Istorie, Muzeul de Artă Contemporană, Galeriile Naționale.

Biserica Matyas se află pe Dealul castelului si este construita in stil gotic și reprezintă un obiectiv care merită vizitat.

 
Pentru că ne-am dorit să facem o baie și pentru că Budapesta este orașul locațiilor wellness și spa cu renumite băi termale, am hotărât să facem o incursiune în Parcul Varosliget unde se află Băile Szechenyi, Muzeul de Arte, Palatul Artelor, Grădina Botanică , Grădina Zoologică , Castelul Vajdahunyad și un stadion cu 200000 de locuri.
 La Băile Szechenyi există și nocturnă și într-o seară superbă de iunie,băile termale ne-au oferit cu lampioanele un spectacol inedit și încheierea superbă a unei zile de neuitat.
 

Împătimiții cumpărăturilor , cei care preferă ambientul mall-urilor și bucuria produselor de firma, Vaci Utca ( Strada Vaci ) este pietonala unde brand-uri de lux își etalează magazinele.

Noi ne-am dorit să urcăm pe Dealul Gellert să vizităm  Citadella, cetate construită după Revoluția de la 1848 de Împăratul austro-ungar. Actualmente cetatea face parte din Patrimoniul UNESCO. Cea mai frumoasă panoramă a orașului cu Dunărea și podurile sale se vede de pe deal. Podurile orașului sunt adevărate monumente de artă, în special Podul cu Lanțuri care face legătura între Buda și Pesta.
 

Pentru că Dunărea oferă posibilitatea unor tururi cu vaporașe,ne-am aliniat și noi celorlalți turiști și am făcut o plimbare cu vaporașul.

 Insula Margareta ( Margitsziget ) a reprezentat una dintre punctele în care ne-am oprit să vizităm. O oază de liniște, relaxare cu multă verdeață cu flori și terase, cu pajiști unde lumea face yoga, sau pur și simplu iese la un pick-nick.
 Am revăzut orașul atât de drag și fiecare clipă petrecută în Budapesta ne-a făcut o mare bucurie. A fost o oprire plăcută în drumul nostru spre Capitala Cehiei.