EXTAZUL ȘI AGONIA INDUSTRIEI TEXTILE ROMÂNEȘTI

EXTAZUL ȘI AGONIA INDUSTRIEI TEXTILE ROMÂNEȘTI

M-am născut și trăiesc în Satu Mare, un oraș al României, care cu câteva decenii în urmă reprezenta un puternic centru al industriei textile autohtone, un punct de atracție pentru toți cei dornici să lucreze în cadrul unui domeniu prosper, de viitor, pentru acea perioadă. Intreprinderea ”Mondiala” reprezenta cea mai importantă pepinieră de formare a specialiștilor din industria confecțiilor, asigurând pâinea cea de toate zilele pentru 3000 de angajați. Fabrica de confecții era o motivație pentru sute de tineri dornici să lucreze ca ingineri în industria textilă, dar și a maiștrilor și muncitorilor pasionați de această meserie.
După 75 de ani de activitate, în care a adus prestigiu orașului, intreprinderea ”Mondiala” și-a închis porțile, urmând exemplul a numeroase fabrici de textile din România, care au avut același destin. Industria textilă românească, înainte de 1990 a reprezentat una dintre principalele ramuri ale economiei socialiste. Cu toate că istoricul și tradiția acestei industrii au fost deosebit de glorioase, ea trăiește în prezent o adevărată ”agonie”.
Cu toate că specialiștii consideră că ridicarea restricțiilor privind cotele de export este una dintre cauzele principale ale declinului industriei de confecții românești, eu personal cred că sunt alte cauze mult mai hotarâtoare. Încetarea funcționării sistemului de cote Multi-Fiber Agreement și Agreement on textiles and Clothing au oferit posibilitate cumpărătorilor din lumea întreagă, să procure produse din orice țară de proveniență în orice cantitate, permițând astfel pătrunderea în cantități foarte mari a produselor din Asia, pe piața europeană începând cu 2005.

În perioada 1992-1998 cota produselor textile în exporturile României cunoaște o adevărată creștere, după care urmează un plafon, iar în perioada 2018-2020 o cădere în picaj, lucru care duce industria textilă într-o stare de agonie, în special după perioada de pandemie COVID-19, când această ramură cunoaște cel mai mare colaps trăit vreodată.

În condițiile în care industria textilă este o ramură care există într-o permanentă competitivitate, problemele cu personalul devin și ele din ce în ce mai mari : personalul calificat este greu de găsit, sau îmbătrânește de la un deceniu la altul iar tineretul nu este interesat să lucreze într-un domeniu cu provocări mari, activitate intensă contra cronometru și cu salarii relativ reduse.
Din păcate chiar și personalul existent, datorită faptului că industria textilă devine din ce în ce mai neatrăgătoare, încearcă să se îndrepte spre alte domenii, în special industria constructoare de mașini. O altă problemă este creșterea costurilor atât cu materia primă, cât și cu salariile, dar industria textilă nu are posibilitatea de adaptare a creșterii costurilor de producție prin ajustarea marjei de profit.

Majoritatea firmelor textile românești sunt de dimensiuni mici sau mijlocii , cu o cotă redusă de piață, folosesc intensiv forța de muncă, gradul de automatizare scăzut și o lipsă totală a sprijinului din partea statului sau o politică de protecționism pentru produsul autohton.

În aceste condiții firmele românești și-au limitat producția la cea de asamblare , cunoscută sub denumirea de ”lohn”, folosind materialele, accesoriile, designul și tiparele brand-urilor străine, prin utilizarea manoperei autohtone. Această activitate se pare că a prins foarte bine în România, datorită personalului pregătit să lucreze produse de calitate înaltă, dar și așezării geografice a României, care facilitează transportul produselor finite spre Europa de vest.
Din 2000 până în 2010, un număr mare al firmelor românești încearcă dezvoltarea de colecții propri, pe care le comercializează pe piața românească, participând la numeroase târguri, ce au loc în țară, dar și peste hotare.
Odată cu necesitatea dezvoltării unor modele originale, majoritatea Facultăților de Artă din țară mă refer la cele consacrate, precum și facultăți nou înființate, măresc numărul de locuri pentru studenții la design vestimentar. Asistăm la o adevărată înflorire a creativității și originalității , în condițiile în care și firmele cu activitatea exclusiv în ”lohn” lucrează cu randament maxim. Este o perioadă de creștere economică, unele dintre firme lucrează atât lohn cât și colecții propri, multe dintre ele folosind pur și simplu design-ul clientului, tiparele acestuia, inlocuid materialele clientului cu materiale propri.

O generație numeroasă de designeri părăsesc băncile facultății, fiind foarte buni graficieni, dar cunoscând prea puțină tehnologie, din păcate absolut deloc marketing și management și sunt aruncați în vâltoarea pietii românești sufocate de marfa marilor retaileri de modă. Firmele românești preferă să copieze modelele marilor designeri străini sau a clienților pentru care lucrează în lohn. În 2-3 ani, o mare parte dintre acești tineri se reprofilează căutând de lucru în cu totul alte domenii.

Pe lângă proaspeții absolvenți ai facultăților de artă, există și o generație numeroasă de ingineri textiliști, care s-au născut pe vremea Decretului lui Ceaușescu și au însumat peste 500 de studenți pe an, pe băncile și amfiteatrele Facutatii de Textile Iași, pe vremea aceea fiind unica facultate de textile din țară.
Exodul tinerilor ardeleni spre unica facultate de textile din țară , în sânul Moldovei, a fost un adevărat fenomen de transhumanță și de aplicare a politicii demografice ceaușiste, rezultând numeroase familii mixte : ardelence + moldoveni. După 1990, absolvenții Facultății de Textile Iași nu mai primesc repartiții și își încearcă norocul la micile firme românești, cele care lucrează în special în lohn, dar și la cele care își dezvoltă colecțiile propri.
De la imaginea ideală a muncii de creație, la care au visat cu toții, până la realitatea activității de producție cu termene la sânge, cu norme greu de realizat, cu nenumărate ore suplimentare și exigența uneori exagerată a străinilor, este o cale lungă, presărată cu multe dezamăgiri.
Unele firme supraviețuiesc și se aliniaza standardelor internaționale, obținând acreditări în domeniul sustenabilității, altele își închid rând pe rând porțile. Pandemia de COVID- 19 a fost o perioadă de urgie, pentru brand-urile autohtone. Cei ce nu lucrau în lohn, nu au mai putut să-și promoveze colecțiile, prezentările de modă s-au sistat, iar atelierele mici care realizau unicate, haine la comandă sau serii mici, s-au închis rând pe rând.
Vântul viitorului suflă din direcția afacerilor complete, cele care renunță la variata ”lohn” și pășesc pe domeniul ”full merchandise”, ceea ce înseamnă că atât manopera cât și materialul și accesoriile sunt procurate de furnizor, adică de către firma românească care preia comenzile din străinătate.
În aceste condiții furnizorul trebuie să răspundă de calitatea materialului, trebuie să realizeze testarea acestuia atât din punct de vedere al parametrilor fizici cât și chimici. Vântul schimbării înseamnă reciclare și utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a materialelor și a amestecurilor cu materiale reciclate.

Firmele care se aliniază standardelor internaționale trebuie să fie acreditate de către foruri terțe independente pe diferite criterii ale sustenabilitatii. Prescurtări precum GOTS ( Global Organic Textile Standard ) , OCS ( Organic Content Standard ) , RWS ( Responsible Wool Standard ) , GRS ( Global Recycled Standard) sunt doar câteva dintre acreditările pe care firmele producătoare le pot obține, crescandu-și valoarea pe piață.

Vor exista firmele textile autohtone peste 20 de ani ? Sub ce formă vor funcționa mai departe și care este viitorul industriei textile românești?
Se vor reduce așa cum s-a întâmplat cu firmele din vestul Europei la agenții, care coordonează întreaga activitate, în timp ce unitățile de producție, sau fabricile producătoare sunt în alte țări, sau chiar pe alte continente?

Va suferi moda o transformare revoluționară și va deveni mai pragmatică ? Industria textilă va deveni mai puțin poluantă , va avea mai multă grijă de mediul înconjurător?

Sunt optimistă de fel și cred în reinventarea și continuitatea industriei textile românești, în faptul că va avea resursele necesare să renască din propria cenușă, bazandu-se pe creativitatea generațiilor ce vin din urmă și pe ingeniozitatea lor de-a continua o tradiție frumoasă un adevărat patrimoniu al originalității românești.