20 apr. MULȚUMESC DE ÎNTREBARE, SUNT BINE : CARPE DIEM !
Fiecare zi este la fel, se derulează în același ritm și ești obișnuit să le răspunzi din rutină oamenilor care te înconjoară și îți aruncă clasica întrebare : ” Ce mai faci ? ”
„ Mulțumesc bine ! ” și în asta ascunzi formula de politețe prin care vrei să satisfaci persoana care pune întrebarea, dar în același timp îți păstrezi secretele în lumea ta, puțin complicată, cu frustrările ei ascunse care te definesc ca om și te caracterizează ca persoană.
Da mi-e dor de intimitatea unei persoane, care să mă aibă numai pe mine și să fiu numai a lui și în serile reci de iarnă să mă cuibăresc și să-i ascult cuvintele și vocea caldă , care mă îngână și mă îmbie la somn.
Da, sunt bine, mulțumesc, dar mi-ar plăcea să am pe cine să îmbrățișez și cui să-i spun uneori că mi-e dor și omul respectiv să-mi fie drag din cap până-n picioare și fizic și psihic și moral, ba poate chiar și spiritual.
Vreau să-i cunosc corpul și să-i îndrăgesc mișcările și chiar de ar fi trecut timpul peste el, să-mi fie dragă pielea lui , să vreau să mă lipesc de ea și el să îmi adore formele, să nu se sature de ele.
Da, mulțumesc de întrebare sunt bine, pentru că am început să îmi iubesc singurătatea, cea care nu îmi complică existența, îmi oferă comoditate și comfort, fără să mă determine să mă gândesc la influența acțiunilor mele asupra vieții altora.
A trecut atâta timp decând mă am numai pe mine, încât dacă ar fi cineva, ar trebui să învăț din nou să îi fiu alături. Povestind cu un prieten drag, care la fel este singur de ceva vreme, am constatat că singurătatea ca orice stare de fapt, are avantajele și dezavantajele ei.
Pe de-o parte nu trebuie să te adaptezi nimănui, ai libertatea să faci ce vrei , când vrei, fără să dai socoteală, poți petrece timp nelimitat cu activitățile care îți fac plăcere și poți sta duminica în pat să lenevești cât dorești.
Dar pe de altă parte cele mai triste sunt sărbătorile, când îți aduci aminte că alteori casa era plină, că aveai cu cine să ciocnești un pahar de vin și pentru cine să pregătești un fel gustos de mâncare.
Dacă ești singur nici Crăciunul nu mai este o bucurie și în timp ajungi să nu-ți mai cumperi brad, că pentru tine nu merită… Te înveți cu toate, chiar dacă uneori mai tânjești să ții pe cineva în brațe și chiar de ai îmbătrânit simți uneori nevoia să atingi mâinile cuiva drag, sau pur și simplu să simți o sărutare pe buzele amorțite, care au uitat demult cum e o atingere senzuală.
Da, mulțumesc sunt bine , pentru că știu să îmi accept viața și să fiu recunoscătoare pentru ea și pentru tot ce mi-a dăruit D-zeu, pentru mica familie care mă înconjoară, pentru munca mea și pentru puținii prieteni adevărați care îmi sunt aproape.
După ce ani de zile te-ai luptat cu propria persoană și nu ai putut să te accepți niciodată, la un moment dat înțelegi că nu are rost să porți aceste războaie, că cel mai corect este să îți dezvolți iubirea și prețuirea de sine.
În momentul în care ajungi la acest nivel de înțelegere, ai câștigat toate luptele și te-ai găsit pe sine. Abia când ai ajuns aici, poți să trăiești viața la calitatea la care ea merită trăită.
Tot ce este benefic pentru tine, tot ce îți face bucurie și este un adevărat pansament pentru sufletul și corpul tău, trebuie capitalizat și prețuit.
Expresia ‘’Carpe diem’’ provine dintr-un poem latin scris de Horațiu și în timp a devenit un aforism, popular- s-ar traduce : ‘’Trăiește clipa !’’, literar în schimb ea face parte din versetul : ‘’Carpe diem, quam minimum credula postero ‘’ și înseamnă ‘’ Trăiește clipa de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine’’.
Poate că Horațiu a intuit rețeta fericirii absolute ? Sfatul pe care dacă îl urmezi poți să te bucuri de clipa prezentă, fără ați face griji pentru viitor ?
Cu siguranță că există mult adevăr în cuvintele sale și dacă vrei să te bucuri de timpul care ți-a rămas indiferent la ce vârstă te afli, trebuie să îți umpli prezentul cu oameni și acțiuni de calitate.
Cunoaște oameni noi, care să-ți ofere informații și un anturaj interesant, nou și constructiv. Călătorește, caută peisaje și locuri noi, care să-ți încânte privirea și intelectul, bucură-te de natură și de frumusețile pe care ți le oferă ea.
Dacă toată viața ai făcut cure de slăbire și te-ai chinuit cu diete restrictive, este momentul să savurezi acea prăjitură pe care ți-o dorești și să te bucuri de gustul ei delicios.
Cumpără-ți pantofii pe care ți-i dorești, chiar dacă nu sunt ieftini, pentru că această investiție iți va bucura sufletul. Daca ți se oferă atenție și iubire, bucură-te de ele și primește-le , cât încă mai ai admiratori și sunt persoane care se bucură să te aibă alături.
Da, sunt bine, pentru că nu am așteptări foarte mari și accept oamenii așa cum sunt fără să pun prea multe întrebări, fără să mă bag în sferă lor intimă, acceptând acele destăinuiri pe care ei de bună voie vor să le facă.
Înțelepciunea maturității este o comoara pe care din păcate nu o avem în tinerețe. Îngrijește-te, ocupă-te de părul tău, de tenul tău, fii mereu elegantă , iradiantă și strălucitoare, nu o faci pentru alții, o faci pentru tine însuti și pentru a te bucura de aspectul tău îngrijit tot timpul.
Zâmbește, pentru că zâmbetul tău este cartea ta de vizită cea mai de valoare, oglinda sufletului și forța cu care vei putea trece orice obstacol. Înconjoară-te de oamenii care te fac să te simți bine, cei care îți oferă din energia lor pozitivă.
Fă sport, fă orice formă de mișcare: că este plimbare în aer liber, alergare ușoară , fitness , zumba sau cycling este indiferent, importantă este mișcarea atât pentru corp cât și pentru suflet. Sportul eliberează endorfine, hormonul fericirii și mișcarea îți va conferii bucurie.