13 iul. EXISTĂ SAU NU, CHIMIA ?
De fiecare dată când vorbim de atracția dintre un bărbat și o femeie, primul indiciu care măsoară intensitatea magnetismului dintre ei este CHIMIA.
Atunci când atracția sexuală dintre un bărbat și o femeie ajunge la intensități maxime, când nu pot exista unul lângă celălalt fără să se atingă, când apropierea dintre ei produce fluturi în stomac, când uneori nu este nevoie să-și vorbească pentru că își cunosc gândurile, atunci vorbim de o chimie puternică.
Bărbatul atras de femeia cu care împărtășește chimia, nu își poate lua ochii de la ea, nu se poate abține să n-o atingă, simte o atracție sexuală irezistibilă care îl mistuie, care îl face să-și piardă mințile. Dacă relația îi permite atingerea, el nu va rezista să nu atingă femeia, să nu o sărute, să nu o mângâie, să nu o atingă în zonele erogene.
Dacă există atracție între cei doi parteneri, dorința sexuală puternică a bărbatului produce excitație partenerei, i se transmite o stare de mulțumire, pentru că bărbatul dorit, la rândul lui este atras de ea.
Fiecare dintre noi are alte preferințe pentru persoanele de sex opus. Unii preferă femeile cu forme standard, cele care se încadrează în idealul de frumusețe al lumii moderne, adică slăbuțele, clișeul 90-60-90, de care ne lovim atât de des, pe când alții simt o atracție irezistibilă pentru femeile voluptoase cu dimensiuni generoase, sănii voluminoși, coapsele și șoldurile proeminente.
Unii se simt atrași de brunetele focoase, de femeile cu temperament, alții preferă blondele lascive. Atuurile care pot influența chimia dintre doi oameni sunt de multe ori foarte complexe și există situații când nu au legătură cu fizicul.
Poți simți chimia față de o femeie care te face să te simți bine, alături de care poți fi bărbat, care te lasă să crezi că ești puternic, care te ascultă și îți prețuiește fiecare cuvânt, care te îmbie cu o voce caldă , plăcută făcându-te să te îndrăgostești nebunește de vocea ei, care de fiecare dată îți va trezi porniri sexuale.
Atracția pe care femeia o simte față de partenerul ei, de multe ori nu se leagă neaparat de aspectul fizic. Cu totul altceva declanșează atracția sexuală la femei decât la bărbați. Nu degeaba se spune că ”bărbatul trebuie să fie puțin mai frumos ca dracul”.
Condiția ca un bărbat să fie neapărat frumos, ca să trezească o atracție sexuală femeii, nu este una imperios necesară. Bărbatul are succes dacă este plăcut, dacă știe să facă o femeie să râdă, dacă știe să îi ofere siguranță și atenție, dacă reușește s-o convingă, că lângă el îi va merge bine.
Există femei care nu reacționează sexual . Poftele lor sexuale, libidoul nu se activează ușor. Pentru acest tip de femeie atracția pentru un bărbat pornește din cu totul alte principii. Ca femeie te poți simți atrasă iremediabil și incontrolabil de un bărbat cu care pur și simplu te simți bine, cu care îți place să vorbești, să te plimbi, să petreci timp cu el.
Dacă la bărbați chimia există sau nu există, în funcție de preferințele lor sexuale pentru un anumit tip de femeie, la femei chimia se poate instaura în timp, mult mai încet, dar mult mai durabil.
O femeie poate observa cu ușurință dacă un bărbat este atras de ea, bărbații nu au cum să-și mascheze dorința sexuală.
Din punct de vedere al bio-chimiei, atracția dintre două persoane este efectul hormonilor sexuali : estrogenul la femeie și testosteronul la bărbați.
Feromonii, aceste molecule de semnalizare volatile eliberate prin piele de femeie de exemplu, sunt percepuți instinctiv de bărbat prin simțul mirosului, la fel și feromonii masculini sunt resimțiți de femeie.
În continuare, tot procesul iubirii se produce prin contribuția neurotransmițătorilor: serotonina, dopamina, adrenalina. Dopamina produce fericirea, plăcerea, beatitudinea. Adrenalina este răspunzătoare pentru excitație iar serotonina produce euforia.
Endorfinele sunt compuși chimici care au efect asemenea morfinei și se numesc ”opiul iubirii” și sunt eliberate în timpul contactului fizic : atingerea, îmbrățișarea, sărutul și contactul sexual. Oxitocina se eliberează în timpul orgasmului și duce la o legătură puternică între persoanele cărora le place sexul.
La fel cum simți atracția, simți și respingerea și lipsa dorinței sexuale. De cele mai multe ori, atunci când o femeie se simte atrasă de un bărbat, dar el nu simte același lucru, sentimentul acesta este deosebit de umilitor pentru femeie.
Bărbatul care nu se simte atras, nu va face gesturi de apropiere, nu o va atinge, nu o va mângâia, nu se va apropia de ea și nuditatea femeii, chiar dacă în cele mai multe cazuri declanșează dorința sexuală, în asemenea situații nu va avea nici un efect asupra bărbatului.
În momentul în care nu există chimia, sau mai bine zis nu există atracția reciprocă, partenerul respins trebuie să se retragă cu demnitate și să înțeleagă că nu are sens să insiști asupra acestui fapt. Dacă chimia nu există, nu trebuie insistat asupra acestui lucru.
Oricum respingerea, mai ales pentru o femeie poate să fie foarte umilitoare și de multe ori, ea se va simți frustrată de faptul că nu l-a atras pe bărbatul dorit, efectul acestui lucru poate produce complexe, inhibiție și depresie. De multe ori în viață ne lovim de respingere.
Unii o trăiesc repetitiv, dar fiecare dintre noi am fost măcar odată respinși în viață. Când se întâmplă acest lucru, trebuie să te gândești că nu s-a terminat lumea cu acest refuz, cu această respingere, că undeva în Univers există o persoană care este atrasă de tine, care te visează și te dorește și ar da orice să îți fie alături.
Uneori eșecurile pot fi motivante, te gândești că vei face ceva să devii cea mai bună variantă a ta, să areți mai bine, să faci mai mult sport, să slăbești, să devii mai atrăgător pentru sexul opus. Indiferent cât de perfecți am fi din punct de vedere fizic, întotdeauna va exista cineva care nu se va simți atras de persoana ta.
Dacă percepem atracția ca și existența unor substanțe chimice care declanșează acest proces, parcă ne mai liniștim și lăsăm chimia să-și facă treaba, fără să ne mai stresăm de lipsa acesteia.
Nu există chimia, când vezi că tu ești întotdeauna cel care inițiază apropierea, când observi că tu atingi întotdeauna persoana cealaltă și numai tu faci avansuri
Când ea nu întreprinde nimic să îți provoace plăcere, doar așteaptă ca tu să acționezi, toate acestea sunt semne clare că nu te dorește. Cel mai bun sfat, atât pentru bărbați cât și penru femei : ” fiecare sac își găsește petecul”.