
22 iul. BĂRBĂȚII BUNI SUNT LUAȚI
Cine sau ce garantează reușita unei căsnicii ? Oricât de înțelepți am fi în materie de relații, nu îți garantează nimeni că lucrurile se vor desfășură așa cum ți le-ai imaginat, așa cum le-ai proiectat în tinerețe.
Cred în șansa , respectiv neșansa unor căsnicii. Cred că oricât de mult s-ar zbate cineva să salveze o căsnicie, nu este de ajuns ca numai unul dintre parteneri să vrea acest lucru, în timp ce celălalt prins în mrejele unei alte femei să nu mai întreprindă nimic în direcția unui viitor comun.
Sunt de acord, că întotdeauna deznodământul este cauzat de ambii parteneri, că undeva, cândva, cineva a greșit, iar celălalt nu a reacționat în mod corect și adecvat.

Probabil comportamentul acestuia a determinat trădarea celuilalt, dar uneori circumstanțele sunt de așa natură încât nici măcar nu îi poți învinui pe parteneri.
Tu petreci douzeci de ani într-o căsnicie și în jurul tău societatea se schimbă atât de mult, că atunci când te uiți în jur desprinzăndu-te de problemele casei, vei vedea că oamenii sunt altfel, comportamentul lor într-o relație este total diferit de momentul în care tu pășeai pe acest tărâm.
Bărbații ajunși la o vârstă mijlocie, în jur de 40 de ani, în punctul cel mai înalt al carierei lor, când statutul lor social se schimbă, când banii câștigați le permit să facă mai mult de patru vacanțe pe an în străinătate, când își cumpără ceasuri de 6000 de Euro și achiziționează mașini scumpe, în plină criză a vârstei, vor să demonstreze că încă sunt virili, capabili să procreeze cu o femeie mult mai tânără.
Bărbatul părăsește familia și fără mustrări de conștiință întemeiază o nouă familie, dar ce se întâmplă cu femeia părăsită, care a ajuns și ea la o vârstă medie, la care cu greu își mai poate găsi un nou partener de viață?
În general femeile se descurcă cu mult mai greu în găsirea unui partener decât bărbații. Ele se avântă în jungla anunțurilor matrimoniale, sau pe rețelele de socializare, devenind victimele a numeroși indivizi care profită de naivitatea lor și de disperarea găsirii unui tovarăș de viață.
În social media nimic nu este ceea ce pare. Idealul virtual, imaginea pe care fiecare încearcă s-o afișeze pe un profil, are prea puține legături cu realitatea.
Astfel, femeia rămasă singură încearcă să se avânte în jungla relațiilor social-media, care colcăie de prădători adevărați, bărbați care își încearcă norocul în paralel la mai multe femei, scopul final fiind sexul fără obligații.
Platformele social-media oferă posibilități nemăsurate pentru asemenea întâlniri care se finalizează cu un ”one-night-stand”. Acești bărbați se oferă din toate categoriile, chiar și căsătoriți.
Problema este că în urma acestor întâlniri, femeile speră să obțină o relație, se gândesc că au pus bazele unei prietenii de durată, angajându-se chiar la continuarea cu eforturi financiare a unei relații la distanță.
În cazul bărbaților lucrurile stau cu totul altfel. Bărbatul își dorește cu disperare întâlnirea, doar pentru satisfacerea curiozității și pentru a liniști instinctul de vânător.
Odată consumat actul sexual, realizează că pentru o nouă întâlnire, efortul deplasării ar fi prea mare și cu siguranță se găsește o altă femeie disponibilă, cu mai puțin efort din partea lui.
Numărul bărbaților liberi disponibili este în schimb mult mai mic decât al femeilor care sunt în căutarea unui partener.

Un bărbat oricât de mediocru ar fi, tot își găsește o femeie, dar femeile având și pretenții mult mai mari, după câteva eșecuri și decepții, preferă să rămână singure.
Bărbații buni sunt luați și în general cele care sunt conștiente de acest lucru nici măcar nu încearcă să se aventureze în relații sau încercări care le produc suferință și decepții.
Femeia singură, chiar dacă are calități care o ridică deasupra consoartelor ei măritate, poate privi doar de la distanță bărbații buni, pe care cu siguranță și ea îi merită, doar că a avut neșansa să își piardă căsnicia.
Dacă este cu adevărat valoroasă, va prefera să rămână singură.
Nu poate accepta statutul de amantă, știe că și bărbatul ei fusese furat de alta și nu vrea să provoace aceeași durere pe care și ea la rândul ei a trăit-o.

Se derulează în fața ochilor ei comportamente, atitudini din partea unor femei arțăgoase, violente în limbaj și mereu nemulțumite, care trăiesc în căsnicii cu certuri la ordinea zilei, vede și știe că ea nu a fost niciodată așa și totuși a fost părăsită…
Ghinionul și neșansa au rolul de-a pecetlui destinul unei femei. După multe decepții și trădări, nu mai are curajul să se avânte, fiecare încercare îi mai crează o cicatrice pe suflet.
Își pune mereu întrebarea, ce și unde greșește, dar răspunsul se află dincolo de ea, mult prea departe.
Celelalte femei au luat bărbații buni, chiar dacă unele sunt arțăgoase și certărețe, ele au știut cum să atragă bărbatul, au știut cum să îl păstreze.