POȚI IUBI DOUĂ PERSOANE DEODATĂ ?

POȚI IUBI DOUĂ PERSOANE DEODATĂ ?

Psihologia umană este deosebit de complicată, iar era în care trăim a răsturnat total regulile consacrate cu care am crescut. Astăzi relațiile interumane nu se mai ghidează după regulile clasice și în special relația dintre un bărbat și o femeie cunoaște mult mai multe nuanțe decât în timpul bunicilor și părinților noștri.
Unii trăiesc astăzi în căsnicii deschise, deși noțiunea mi se pare ciudată, pentru că nu înțeleg exact cum se poate defini acest lucru și până la urmă dacă există intimitate și iubire în cadrul unui cuplu, cum e posibil să îți dorești să fii cu altcineva, sau mai exact și cu altcineva ?
Ce mă preocupă însă și mai mult este întrebarea : suntem în stare să iubim în același timp două persoane ?

Capacitatea unui om de-a iubi două persoane în același timp este tratată cu deosebită măiestrie de Mircea Eliade în romanul ‘’Noaptea de sânziene’’, unde protagonistul acțiunii Ștefan Viziru este condamnat pe viață să iubească două femei : Ioana soția lui, pe care susține că o iubește și Ileana, femeia cu care se întâlnește în prima noapte de sânziene, în Pădurea Băneasa, îndrăgostindu-se nebunește de ea.

În timp ce Ioana este simbolul femeii răbdătoare, capabile să aștepte și să suporte orice situație din partea soțului iubit, Ștefan Viziru este visătorul, idealistul care este convins că Ileana i-a fost predestinată de soartă, în timp ce Ioana este doar rezultatul unei întâmplări, datorită căreia, a devenit soția lui, confundăndu-l cu un alt scriitor, îndrăgostindu-se de el.
Ștefan continuă să trăiască în lumea lui ideală, condus de visare, în timp ce uită cu desăvârșire să trăiască. Dar suntem și noi muritorii de rând, nu numai personajele unor opere literare, capabili să iubim în paralel două persoane?

Mircea Eliade ne dă un răspuns : ‘’nu poți iubi niciodată doi oameni în același timp. Iubești pe rând, când pe unul, când pe altul.’’

Eu cred că fiecare dintre noi are capacitatea să trăiască iubirea pentru două persoane în același timp și spun acest lucru, pentru că sunt convinsă de următoarele:
1. FECARE DINTRE NOI ESTE ÎN CĂUTAREA DISPERATĂ ȘI CONTINUĂ A PARTENERULUI IDEAL
Hăituim fericirea și suntem convinși că o obținem doar prin intermediul existenței unui suflet pereche, al unui partener ideal care întrunește nenumărate calități la care am visat deja copii fiind și le-am căutat în toți partenerii întâlniți dealungul vieții.
În realitate însă, unii dintre parteneri reușesc să întrunească doar o parte din calitățile visate și pentru a beneficia de plăcerea pe care acestea ți-o oferă trebuie să îți construiești personajul ideal prin însumarea calităților a doi parteneri : George știe să mă asculte, vorbește pe placul meu, este atent și răbdător, în timp ce Mihai este distractiv, nu mă plictisesc niciodată cu el, îmi spune glume și poante drăguțe, avem nenumărate subiecte comune.

Iubirea pe care o simți pentru fiecare în parte este diferită, reprezintă o cu totul altă latură a iubirii și tu ești în stare să-i iubești pe rând , așa cum îți petreci timpul cu ei, fără să poți explica de ce iubirea pentru George este matură, serioasă, încrezătoare și caldă, pe când cea trăită pentru Mihai este jucăușă, plină de aventură, nesigură, dar în același timp incitantă.

2. SENTIMENTUL TRĂIT PENTRU CELE DOUĂ PERSOANE SE DISTINGE, NU ARE ACELEAȘI VALENȚE
Așa cum trăsăturile și calitățile celor două persoane sunt diferite și iubirea trăită pentru acestea este distinctă.
Așa cum s-a întâmplat în cazul personajului din romanul lui Mircea Eliade, Ștefan Viziru, care o iubea pe soția lui Ioana, dar în același timp se îndrăgostește și de Ileana, fiecare dintre noi putem să avem a relație consacrată, cu o persoană pe care o iubim cu o dragoste adevărată, matură și împlinită, suntem conștienți de iubirea față de ea, dar în același timp putem să ne îndrăgostim din senin de un nou venit, care ne întoarce Universul pe dos, prin simpla sa prezență, prin noutatea existentei sale, fără să vrem să renunțăm la prima.
Se crează un dualism în propria noastră persoană și existența noastră se continuă pe două planuri sentimentale, pe care nu le vom amesteca niciodată.
3. O RELAȚIE, DEALUNGUL TIMPULUI CUNOAȘTE ETAPE DIFERITE
Poate că în momentul în care o noua iubire îți încearcă sufletul, cealaltă este în etapa ei de maturitate. În momentul în care ne îndrăgostim simțim o atracție puternică sexuală, emoțională, intelectuală față de persoana respectivă.
Relația va cunoaște diferite etape : cea a tatonărilor în care totul este nou, incitant și atracția sexuală îți înnebunește simțurile, urmată de cunoașterea reciprocă, apoi de maturitatea în relație, stabilitatea, încrederea și siguranța.
În timp ce încă îți iubești partenerul și trăiești etapa de maturitate cu acesta, poate apărea în viața ta o persoană nouă, care va completa prin existența ei, exact acele lacune pe care relația matură le are.

Poate nu comunicați suficient cu partenerul tău, poate nu te ascultă când ai avea nevoie, poate că nu îți oferă sprijin în problemele pe care le întâmpini zi de zi și nu îți oferă un sfat. Poate relațiile sexuale nu te satisfac și un partener nou poate reprezenta o adevărată revoluționare a vieții de cuplu.

Zona aceasta a relațiilor sexuale este precum nisipurile mișcătoare și nu am vrut să ajung pe acest tărâm, dar vorbind de îndragosteală și iubire, inevitabil trebuie să facem referire și la acest subiect. Chiar dacă de multe ori se minimalizează importanța sexului într-o relație, acesta are un rol foarte important, după înțelegere și comunicare este următorul factor care decide reușita unei relații.
Pe paginile jurnalului,veti gasi toate experientele mele legate de programul de slabire,informatii si sfaturi filtrate prin propriile trairi.Suisurile si coborasurile personale,propuneri in legatura cu miscarea,dieta si stilul de viata pe care l-am adoptat.Jurnalul nu este un tratat de medicina sau nutritie,sa nu-l luati ca atare,este mai degraba o trecere in revista a experientelor mele personale,completate de o serie de informatii pe care la randul meu le-am cules de-alungul acestor trei ani de transformare.

Dacă doi parteneri nu se potrivesc din punct de vedere sexual, cu siguranță că vor căuta să obțină satisfacția de la alți parteneri, este atât de simplu. Pentru reușita relației din punct de vedere sexual, foarte importantă este și comunicarea și disponibilitatea partenerilor să-i ofere plăcere celuilalt și să-i satisfacă fanteziile secrete, pe care se sfiește să le spună, sau să le pună în aplicare.

Dacă sunt secrete nespuse de natură sexuală între parteneri, cu siguranță că cel care ascunde ceva își va dori un alt partener care să-i satisfacă dorințele, fetișul sau fantezia sexuală. Iubirea este exclusivă și totuși, cum poți iubi două persoane deodată ?
Și dacă le iubești, cum vei trăi mai departe, dacă ambele persoane te iubesc pe tine ? Ce vei face ? Vei alege ? În general aceste situații, nu se soluționează fără suferință. Unii spun că dacă ai fost în stare să te îndrăgostești de o altă persoană, înseamnă că din prima iubire lipsește ceva…poate că așa este, dar nu ai voie să compari cele două persoane.

Singurul lucru pe care poți să-l faci, este să te vezi separat, alături de fiecare. Care dintre ele îți asigură o relație mai fericită, cu care te simți mai bine, cine îți oferă siguranță ? Sau îți place mai mult aventura? Vrei o viață în care va trebui tot timpul să-ți păzești spatele , căci persoana respectivă va fi dispusă tot timpul de noi aventuri ?

În momentul în care ești dispus să alegi și să renunți la cineva, întotdeauna ai tendința să o favorizezi pe cea care a intrat recent în viața ta, pentru că încă ești sub influența pasiunii arzătoare. Dar nu te lăsa păcălit de lucruri superficiale, care oricum vor dispărea odată și vei rămâne cu regrete.
În asemenea situații tu și persoana părăsită veți suferi enorm, pentru că niciodată nu poți ieși cu adevărat victorios dintr-un triunghi amoros. Ar fi ideal să îți poți asculta rațiunea și acea parte a inimii care caută iubirea matură, înțeleaptă, familiară și dulce, cea care te învăluie ca o pătură pufoasă și moale, oferindu-ți confort și siguranță.
În timp vei înțelege că alegerile niciodată nu sunt ușoare și mereu sunt încărcate de sacrificii și suferință, dar dacă știi să alegi bine și înțelept, îți poți asigura viața plină de iubire și bucurie la care visezi, încă din copilărie !