FRUNZE DE SEPTEMBRIE

FRUNZE DE SEPTEMBRIE

Toamna a venit neanunțată, cu un suflu rece și s-a instalat odată cu primele zile de septembrie din calendar. Cucoană bătrână și zâfnoasă, de parcă ar știi să citească și-a ocupat cu grabă locul de ordine, în șirul natural al lunilor anului. Mă gândeam că ar mai fi putut să aștepte, în loc să-și alunge așa devreme surioara mai mică vara, pe nepusă masă, fără să îmi lase răgaz să mă pregătesc măcar ?
Dacă mă gândeam la nopțile reci de iarnă, la frigul care mă găsea din nou singură în micuța mea odaie de garsonieră, îmi venea să plâng și să jelesc după lumina caldă și dulce a verii, care mi-a fost atât de dragă. Serile lungi și calde, mă găseau citind pe micul balcon dinspre stradă, urmărind mașinile care treceau și pașii tinerilor îndrăgostiți, care se sărutau sub geamul meu.
Nu vreau frig, nu vreau frunze de septembrie pe aleile cenușii în dimineți pustii, când încerc în drum spre serviciu să mă adun la viață. Nu mai vreau o nouă iarnă trăită singură, în dimensiunea strâmtă a existenței mele, aspirând la o iubire la rândul ei tomnatecă, la fel ca anotimpul pe care îl trăiam.

Speranța mă părăsise demult, nu mai așteptam nimic special de la viață și cu atât mai puțin o iubire, care să mă surprindă cu suflul ei tineresc. Și ziua aceea era la fel ca toate celelalte, cel puțin așa am crezut că este. Am mâncat în grabă două înghițituri din pâinea cu unt și o gură de cafea, mi-am îndesat cărțile în geanta mare în care încăpeau toate și am luat-o la picior.

Speram să prind autobusul care mă ducea spre Universitate. Mi-era frig, dar aceasta era singura simțire care mă lega de viață în acel moment. Știam că va trebui să susțin cursul, să le prezint studenților lucrarea care mi-a adus notorietate nu numai în rândul lor, dar și în cercul tuturor profesorilor de istoria artelor. Nu mă așteptam să am prea mulți studenți, dar spre surprinderea mea, amfiteatrul era aproape plin.
Încercam să înțeleg ce se întâmplase, de unde acest interes deosebit pentru arta abstractă, dar am alungat gândul, încercând să savurez momentul de glorie în care am adunat mai mulți studenți decât de obicei. Probabil imaginea lui Brâncuș era un subiect interesant pentru studenții la arte și mie îmi făcea deosebită plăcere să vorbesc despre sculptorul nostru național, cel care a pus bazele artei abstracte la noi în țară.

Am început să vorbesc, era liniște și glasul meu răsuna cristalin în amfiteatrul imens. Îmi plăcea să mă aud și încercam să formulez cât mai concis și corect fiecare frază. În fața mea, în primul rând se așezase un bărbat, care nu era de-o vârstă cu copiii de douăzeci de ani care îmi urmăreau cursul. Un bărbat în jur de patruzeci de ani cu barbă cu niște ochi verzi, cu o strălucire jucăușă în privire, mă urmărea foarte atent de parcă ar fi încercat să flirteze cu mine. Jocul acesta îmi era străin de ceva vreme, dar am intrat în horă și de la un anumit moment îi vorbeam numai lui.

Când a realizat că am intrat în jocul lui, privirea bărbatului a devenit mai provocatoare, lucru care a atras atenția celorlalți care ne urmăreau cu deosebit interes. Când îi întorceam spatele și scriam ceva pe tablă, zâmbeam sub mustață, mă distra micul nostru flirt. Aveam în acea zi două ore de curs una după alta și la pauză am încercat să-mi revizuiesc următorul capitol pe care voiam să-l predau.
Când s-a făcut pauză, bărbatul s-a îndreptat spre catedră, în locul în care încercam să-mi adun notițele pentru următoarea ora de curs.
-Bună ziua, sunt Vlad Mircea, am venit special la cursul Dvs de istoria artelor, am auzit că sunteți cea mai recunoscută în acest domeniu. Vreau să îmi dau masterul din Istoria artelor și aș dori să vă urmăresc cursurile.
-Mă bucur D-le Mircea, sunt încântată că doriți să asistați la cursurile mele.
-Aș vrea să vă rog să mă ajutați să-mi pregătesc lucrarea de master.
-În ce domeniu vreți s-o scrieți ?
-Arta abstractă românească.
-Interesant subiect.
Chiar dacă nu am bănuit defel, dar viața mea din acel moment s-a schimbat radical. Vlad mă căuta zilnic, se pregătea cu întrebări, cu tot felul de lucruri care îl interesau și mă ținea într-o priză continuă. Zilele mele de toamnă se derulau cu multă efervescență și chiar dacă frigul îmi intrase în casă și în suflet, Vlad aducea multă căldură, amintindu-mi de vară. El era raza mea de soare. Nu am avut mult timp curajul să-l întreb despre starea lui civilă.

Apoi într-o după-amiază, în timp ce ne plimbam în parc polemizând despre artiștii Renașterii italiene, s-a oprit și mi-a arătat o bancă liberă, făcându-mi semn să ne așezăm.

-Vlad, demult am vrut să te întreb, ești căsătorit ? A zâmbit, apoi mi-a răspuns la rândul lui cu o întrebare :

-Arăt a bărbat căsătorit ?

– Nu știu, areți a bărbat atrăgător, eu sunt singură de foarte multă vreme și pur și simplu mi-a trecut prin cap să te întreb.

-Sunt divorțat, deci sunt liber, dacă asta te interesează – mi-a răspuns zâmbind, luându-mă de mână. Mâna mea rece s-a cuibărit în mâna lui care emana căldura atât de dragă, după care tânjeam mult de tot și am simțit cum m-a străfulgerat în tot corpul dorința aceea nebună de apartenență. Îmi ținea mâna în mâna lui și îmi privea degetele.
-Ce mână frumoasă ai, degete lungi și fine de pianistă. Elena, oare simți și tu că se înfiripă ceva între noi ?
Cele mai frumoase iubiri pe care le-am trăit în viață, au fost acelea care au apărut din neant. Ele m-au făcut să mă bucur de magia lor, cu naivitatea unui copil care primește o jucărie prețioasă, pe care și-a dorit-o de atâta timp. Fiind bine trecută de patruzeci, bărbatul acesta probabil mai tânăr cu câțiva ani ca mine, mă făcea să tremur de emoție lângă el, ca o frunză de toamnă în bătaia vântului, vrăjită de farmecul lui și de atracția nebună pe care o trăiam pentru el.
A ales să ne așezăm pe bancă, ca să poată să mă ia de după umeri. Ne uitam unul la altul, inima îmi bătea cu putere, mai să-mi iasă din piept și simțeam parfumul discret de mosc , care îmi incita simțurile. Am închis ochii, iar Vlad și-a lipit buzele de ale mele, într-un sărut lung, apăsat, care m-a readus la viață. Mă simțeam din nou femeie, îmi simțeam corpul care nu mai avusese parte de asemenea experiențe de ani de zile și atingerea lui fină și senzuală declanșa senzații demult uitate.
De atâția ani fiind singură, nu mai credeam că mi se cuvine să fiu și eu iubită de cineva, nici nu mai aveam speranța că voi avea vreodată parte de plăcerea atingerii. Corpul meu nu mai fusese atins decât de mine, atunci când mă spălam și făceam duș și asta de regulă rapid, pentru că eram mereu în grabă și în întârziere. Fără să vreau m-am gândit la sex, ca la un viciu și mi se părea că sunt prea bătrână pentru așa ceva.
Mi-era rușine să îmi arăt corpul, care pe mine mă nemulțumea și preferam să nu-i dau nici o importanță și să-l neglijez total, decât să mă întristez pentru faptul că nu are cine să-l dezmierde. Zilele noastre împreună se derulau rapid și într-o seară l-am chemat la mine, să lucrăm la pregătirea masteratului. Am luat cina împreună, am încropit ceva rapid cu ce găsisem în frigider, niște sandvișuri și o salată și apoi ne-am apucat de lucru.
După o oră bună în care am reușit să parcurgem câteva subiecte, ne-am hotărât să facem o pauză. Ne-am așezat amândoi pe canapea cu trupurile lipite unul de celălalt. Vlad mă privea, avea acea lumină jucăușă în privire și simțeam că mă dorește, că în seara aceea se va întâmpla ceva mai mult decât un sărut. S-a apropiat de mine și și-a băgat mâinile sub tricoul meu, în timp ce mă săruta pătimaș și dornic.
-Elena, te doresc atât de mult. Vreau să fii a mea în seara asta.

Am închis ochii și m-am lăsat purtată de val, în timp ce mi se învârteau milioane de întrebări în minte: oare sunt suficient de atrăgătoare pentru bărbatul acesta tânăr și viril ? Oare se va simți bine cu o femeie care de ani de zile nu a mai făcut sex și a și uitat ce înseamnă atracția sexuală și abilitatea de a oferii plăcere iubitului ei. Vlad parcă îmi citea gândurile.

-Știu că ți-e frică, nu trebuie să te temi. Mi-am dat seama că au trecut ani de zile decând nu ai mai simțit apropierea intimă a unui bărbat. Voi fi cât se poate de tandru cu tine, îți voi oferi plăcerea pe care nu ai mai trăit-o demult.

Încet au dispărut hainele de pe noi, eu am realizat că stăteam complet goală, lipită de el sarutându-ne în continuu. Îmi mângâia sănii, mă săruta pe tot corpul, iar eu gemeam cu ochii închiși trăind cu intensitate fiecare senzație. A coborât cu buzele lui senzuale în zona abdomenului și simțeam cum tot corpul mi se cutremură de excitație și dorință. Uite că nu uitasem să simt acea dorință sexuală puternică, chiar dacă ea fusese refulată și nu mai voiam s-o retrăiesc niciodată.
Trupurile noastre încolăcite într-o îmbrățișare senzuală, tremurau de excitație și noi ne lăsam duși de valul plăcerii care ne-a cuprins pe amândoi. Într-o unire pătimașă am devenit un trup și plăcerea a explodat ca o eliberare supremă de energie. Doamne, pot eu să mai simt acest lucru ? Există și această senzație pe acest Pământ nu numai foamea, setea și frigul ?

Epuizați de efortul iubirii, am rămas câteva minute tăcuți, fiecare în lumea lui, abătuți dar împliniți. Vlad m-a sărutat pe buze și m-a luat în brațe.

-Nu vreau să plec de lângă tine, vreau să rămân lipit de tine în noaptea asta și dacă mă vrei, în viața asta toată. Mă uitam buimacă la el și demonii mei nu îmi dădeau pace.
-Vlad tu ești un bărbat mai tânăr ca mine cu câțiva ani, la un moment dat te vei sătura de mine și vei dori o femeie tânără.

-Te urmăresc de ceva timp, faptul că am venit la cursul tău nu este o întâmplare, am vrut să te cunosc , să mă apropii de tine.

Nu am sperat că mă vei lăsa aproape și totuși… visul meu s-a împlinit. Am adormit îmbrățișați, visând fiecare la povestea noastră de iubire. Toamna cu frunzele ei rebele, prinse în vârtejul vântului rece care prevestea sosirea iernii, nu mai putea să-mi facă niciun rău.
Soarele meu, care îmi lumina și încălzea zilele reci, respira liniștit lângă mine, ținându-mă strâns lipită de el, să nu mai fiu singură niciodată.


%d blogeri au apreciat: