28 oct. IMAGINARUL MEU SUFLET PERECHE
Știind cu siguranță că nu există, am decis să-i zic “imaginar”. Cred în fatalismul soartei și în faptul că unii se nasc fără să le fi fost hărăzit un suflet pereche.
Că în ziua respectivă, când trebuia să-mi făurească și mie un suflet pereche, Doamne Doamne nu a avut dispoziția necesară pentru creație, sau m-a considerat desăvârșită singură. Așa s-a întâmplat că am rămas fără pereche…
Dar asta nu e de rău…e de bine ! Așa pot să îl creez în gândurile mele, așa cum vreau. Pot să-l fac să aibă ochi albaștri, câteva kilograme în plus, dar totuși să nu fie gras, puțin atletic, dar nu un campion de culturism, nu înalt, dar nici scund, cu o voce caldă, dar totuși masculină, care să mă bage în boală. Are un fel aparte de a fi, numai de mine știut, cum nu a fost niciunul pe care l-am întâlnit.
Pe toți i-am acceptat așa cum sunt, fără să le cer nimic, în schimb mi-au cerut ei, tot ce n-au fost vreodată capabili să-mi ofere. Oameni greșiți, frustrați, nedesăvârșiți care m-au făcut să cred că nu mă ridic la nivelul lor.
Dar nulitatea lor a avut rolul de-a mă face să înțeleg distanța care ne separă. Greșelile făcute în căutările mele, m-au învățat să înțeleg cum ar trebui să fie omul meu. Nu am știut întotdeauna.
Toți acei bărbați cărora le-am oferit la un moment dat atenția și afecțiunea mea, fără să fi știut s-o aprecieze, mi-au arătat cum ar trebui să-l construiesc în gândurile mele și ce calități ar trebui să aibă, ca să fie perechea mea de iluzie, o fata morgana a tot ce ei, nu au putut să fie.
Romanticul incurabil, mereu mahmur, nebun și artist cu bune veleități sexuale, ar trebui să-i împrumute perechii mele imaginare, caracteristicile bărbatului viril, care prin atingerile lui fine mă poate transpune în tărâmul senzualității.
Îmi place să cred că ar fi omul care știe să mă facă să visez și poate să stea cu mine contemplând cerul înstelat nemișcați, vrăjiți de căldura unei îmbrățișări.
Vocea lui caldă, masculină, de tonalitate joasă, să îmi zburlească pielea și să mă facă să tremur ușor, când îmi rostește numele.
Vreau fluturi în stomac, cum i-am simțit în iubirile adolescentine și un tremur plăcut al excitației la fiecare atingere. Momentele intime să fie clipe de beatitudine și senzualitate, o contopire supremă cu energiile universale.
Am învățat multe și de la Narcisistul frustrat și individualist, încântat de sine, cel care se consideră un macho și un bărbat desăvârșit, deși nu este nici pe departe, doar o epavă de om fără menire.
Îmi atribuia cuvinte de ocară prin care îmi distrugea și bruma de încredere în sine, pe care o aveam, dar în timp m-a învățat să-mi prețuiesc singurătatea.
Dacă perechea mea nu există, nu trebuie să vreau s-o înlocuiesc cu nimeni. Cel care a văzut doar învelișul, nu a vrut să îmi vadă sufletul. Cuvintele lui usturau, momentele petrecute împreună, erau clipe grele de suferință.
Perechea mea imaginară va știi cum să vorbească cu mine, cum să mă alinte și cum să îmi prețuiască calitățile și puterea incomensurabilă de-a iubi.
Mi-ar deschide din nou porțile sufletului, ferecate de tristețe și m-ar învăța încă o dată să iubesc. Pentru acest bărbat aș fi cea mai frumoasă femeie, cea mai drăgălașă fată, cea mai dorită iubită. Nu mi-ar refuza niciodată dorința și mi-ar dărui plăcerea.
De la Mincinosul obsesiv, orientat pe interes am învățat să prețuiesc cuvântul drept. Iubirea lui mincinoasă și anii lungi petrecuți împreună, sau terminat în trădare, ieșind adevărul la lumină, dându-și arama pe față. Întotdeauna mi-a arătat numai partea frumoasă a lucrurilor și strălucirea de spoială care nu avea niciun fundament, doar minciuna.
Am trăit o iubire mincinoasă, o viață imaginară și totul s-a spulberat în neant. Încrederea pe care nu am putut s-o am niciodată, a devenit cel mai de preț lucru. Căci încrederea este cheia siguranței pe care nu am putut s-o cunosc alături de el.
Lângă perechea mea de iluzie voi avea siguranța zilei de mâine, nu voi duce lipsă de nimic și mereu voi avea liniștea că există un pilon pe care mă pot sprijini, indiferent ce ar fi.
Copilărosul rupt de realitate, cel care a rămas blocat la nivelul conștiinței sale de la 12 ani, incapabil să vadă diferența nivelurilor noastre, am învățat să nu mă cobor la acea treaptă care nu are nimic de-a face cu a mea.
Cu bărbatul viselor mele ne vom putea antrena în lungi discuții, pe temele noastre comune, vom râde mult și vom povesti în neștire, fără să ne plictisim și momentele petrecute împreună vor fi cea mai mare bucurie.
Nu va pierde niciun moment de-a sta cu mine și îmi va dărui prezenta lui, când voi avea nevoie. Iubitul meu imaginar nu mă va dezamăgi, nu îmi va provoca durere cu cuvintele sale, nu mă va minți și nu îmi va arăta partea frumoasă a lucrurilor ascunzând mizeria și mucegaiul, va dori să-mi fie alături și îmi va oferi plăcerea atingerilor sale.
În lumea noastră virtuală vom fi fericiți, așa cum nu am fost cu nimeni niciodată în viața reală. Dar până atunci nu voi dispera, îmi voi prețui singurătatea.
Decât cuvinte care taie în carne vie, sau gesturi care rănesc sufletul, mai bine liniștea singurătății și bucuria fanteziei.
Ne vom ține de mână cu perechea mea imaginară, ne vom plimba pe aleile fanteziei în plăcutele seri de toamnă virtuală…
