31 oct. ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT
Viața se scurge cu zilele ei de rutină, executăm aceleași activități: ne trezim, ne bem cafeau, o luăm spre serviciu, acasă, televizor și somn.
Apoi fulgerător, cu o cruzime nemiloasă ni se frânge destinul în două, omul iubit dispare cu un tragism înfiorător, la mijlocul vieții. În primă fază cauți explicații, logică și motive, căci mintea vrea să-și explice căile Domnului, dar ele oricum, nu au nicio noimă…
Te întrebi ce ai greșit, ce a greșit omul care a căzut de pe picioare într-o sâmbătă de noiembrie și într-o francțiune de secundă a încetat să mai fie.
Retrăiești din nou și din nou clipa, vrei să ai puterea de-a întoarce timpul, să anticipezi ce va urma, dar neputința te ucide încet-încet, în timp ce dorul după sufletul tău pereche îți apasă, cu greutatea unei pietre de moară sufletul amorțit.
Respiri doar pentru cei dragi, care sunt legați prin cordoane ombilicale de tine și știi că dacă tu nu ești cu rădăcinile înfipte puternic în pământ, furtuna care s-a abătut peste familia voastră, v-ar mistui pe toți din temelii. Și înveți să fii mai puternică decât ai fost vreodată, chiar dacă trupul tău subțirel nu trădează forța care zace în tine.
Strângi pumnii, până când unghiile îți sapă în carne, știind că el te veghează, dându-ți semne numai de tine știute, că nu ești singură. Dar tu nu ai voie să-ți urlii durerea, nu te poți lăsa pradă deznădejdii, nu ai voie să arăți cât de sfâșiată ești, pentru că toți ceilalți se sprijină pe tine !
Tu trebuie să fii puternică, pentru că ești mamă și copiii tăi depind de tine. Vei plânge în spatele zâmbetului tău, cu care îți vei încuraja copiii și le vei oferi un sfat și o consolare în suferința lor.
Știi că durerea lor este și mai vie decât a ta. Știi că ei nu înțeleg ce este de neînțeles, dar tu ai învățat să accepți nedreptatea sorții, căci trebuie să mergi mai departe.
Realizezi că el a fost stâlpul familiei, a fost fundamentul pe care s-a clădit viața voastră, voi împreună îmbrățișați în drumul vostru, uniți pentru totdeauna, i-ați făurit frumusețea.
Ying și Yang, jumătăți perfecte ale unui întreg exemplar, ați fost modelul pe care fiecare dintre noi și l-ar fi dorit pentru căsnicia lui. Voi ați știut să mergeți mână în mână, conștienți de puterea iubirii care v-a însoțit peste decenii. Câtă frumusețe a fost în dragostea cu care v-ați construit căminul și l-ați creat ca pe un lăcaș al bucuriei de viață !
El a fost prietenul ideal, bărbatul care și-a oferit cuvintele cu har, celor care aveau nevoie de un sfat, de o încurajare, de zâmbetul lui proverbial, care îi lumina trăsăturile frumoase, oferind speranță celor care depindeau de el. Și toți am depins de el: copiii, familia, prietenii, colegii.
În momentul în care inima lui imensă, care a avut loc să ne cuprindă pe toți, a încetat să mai bată, ne-am prăbușit cu toții, mistuiți de durere și sfâșiați de neputință.
Ai lăsat în urma ta, suflet frumos, prieten drag, un gol imens, pe care astăzi îl umplem cu lacrimile noastre. Privesc în jur și nu înțeleg, cum de nu s-a oprit Pământul ?! L-am pierdut pe omul care mi-a fost prieten decenii de viață și a fost ca un tată pentru băiatul meu.
Aș urla de durere, aș opri mașinile din mers și i-aș smuci pe oamenii care trec nepăsători pe stradă ! Voi nu vedeți ? Voi nu înțelegeți ? A trecut un an de zile, decând suntem fără el ! A trecut un an și noi stăm neputincioși, neconsolați în fața nedreptății și nu înțelegem…
Nu am știut niciodată, dacă ai fost supărat, nici obosit, nici încărcat cu grijile zilei. Zâmbetul tău ne liniștea pe toți și știai să sărbătorești din suflet, râzând cu lacrimi. Așa vei rămâne în gândurile noastre în amintirea care ți-o vom purta veșnic.
O prăpastie desparte lumile noastre și singurul lucru care ne alină durerea, e certitudinea că ne vezi din cer. Adunați în jurul mormântului tău, aducându-ți o floare, aprinzând o lumînare, refacem cercul prieteniei și sunt sigură că tu ne privești zâmbind.
Se prăvălesc lacrimile și nu înțelegem de ce ești într-un mormânt rece, de ce nu ne întâmpini în poartă cu zâmbetul tău drag ? Cu câtă bucurie ne întâmpinai și ne așteptai, câte seri încărcate cu bucurie și râsete am petrecut împreună!
Spiritul tău ne veghează și știu că simți dorul nostru, că vezi durerea fără margini care și după un an de zile ne mistuie și ai sparge porțile dintre lumile noastre, ai trece fraudulos peste granița verde a dimensiunilor care astăzi ne despart.
Pentru că ai fost și ești parte in continuare din viețile noastre, faptul că nu exiști fizic, nu se poate înrădăcina în noi. Te căutăm în zilele cu soare și în cele reci de iarnă, mașina ta de serviciu o urmărim în trafic, sperând că te vom saluta. Te așteptăm în poartă venind spre noi, pășind pe gazonul verde, alături de cățeii bucuroși să te însoțească.
Munca ta rămâne mărturie a iscusinței și priceperii tale și fiecare piatră a căminului tău îți poartă amprenta incontestabilă.
Ai știut să lași amprenta ta în oameni și în lucruri, în viața ta, în munca ta și noi vom aștepta momentul, când în Împărăția Cerului vom fi din nou împreună.
Te vom îmbrățișa cu dor și dragoste și nu ne vom mai despărți niciodată ! Vom savura zâmbetul tău și ne vom bucura de el și de stilul tău glumeț și pus mereu pe șotii, cu care ne înconjurai.
D-zeu să te ierte și să te odihnească în pace, dragă Edi !
Nu te vom uita niciodată, amintirea ta o vom păstra mereu în suflet, în inimă și în gând !
