15 nov. ÎNDRĂGOSTEALA ȘI DEZÎNDRĂGOSTEALA – VINE O VREME CÂND ÎNCEPI SĂ VEZI CLAR LUCRURILE
Când te lovește în creștetul capului, sau mai exact fix în piept, te cuprinde peste tot și ai o senzație de amorțeală, parcă ai fi ușor turmentat și norișorii rozalii se așează pe ochi, pe frunte pe gene și tot ceea ce vezi din lumea care te înconjoară trece prin filtrul îndrăgostelii care a pus stăpânire pe tine.
Râdeam într-o zi cu o prietenă, care îmi povestea că mama ei se duce odată pe săptămână la un Club al pensionarilor și viața ei practic, gravitează în jurul acestui moment al săptămânii. Exact la fel ca în adolescență, emoțiile o încearcă, își alege cu grijă vestimentația, se duce de fiecare dată la coafor înainte de eveniment și își pune ruj roșu pe buze.
În serile respective se dansează, domni șarmanți le invită pe doamnele senioare și se poartă discuții interesante care îi preocupă pe cei prezenți. Nu este nimic ciudat în asta, flirtul și iubirea se manifestă la fel la orice vârstă, indiferent că este vorba de adolescență sau bătrânețe, inima rămâne la fel de tânără și energică, nevoia de-a fi admirat și dorit există în noi, la orice vârstă.
Dar cât durează această stare de plăcută amorțire și negare a adevărului, cum se manifestă și când se ridică norișorii de pe pleoapele noastre și suntem în stare să gândim limpede din nou ?
Unii spun că pasiunea arzătoare ține trei ani, că în această perioadă suntem stăpâniți de emoții puternice, dorința sexuală de atracție dintre parteneri este de nestăvilit și fiecare zi petrecută împreună îi încarcă cu energii nebănuite.
Apoi lucrurile se aseaza încet-încet, se domolesc, dorințele se încadrează în limitele normale, intervine rutina, apoi plictiseala și omul care odată îți provoca fluturi hiperactivi în stomac, ajunge să te enerveze și de la o zi la alta observi, că te-ai duce la kilometrii depărtare de el.
Am avut de-alungul vieții multe îndrăgosteli de genul acesta, multe momente în care am simțit că sufletul îmi ia foc, că inima îmi zburdă în piept și dorința cea mai puternică este să stau lângă omul care îmi provoacă aceste sentimente.
Ce se întâmplă atunci când, nu poți exista fără el ? Când stai în întunecimea camerei tale, cu lumina stinsă și te gândești la el, dorul devine o durere fizică puternică și nu te mai poți stăpâni.
Te gândești la oamenii de știință care încă nu au descoperit tainele teleportării, apoi la miliardarii lumii care ar trebui să investească puternic în posibilitatea de-a te transporta cu viteza luminii la omul iubit. Șansele mele mereu au fost de natura distanțelor mari dintre mine și omul care reprezenta ținta afecțiunii mele.
De parcă ar fi fost o lecție profundă: dacă vrei ceva de calitate trebuie să lupți. Și mă lupt cu distanța, cu necolerările de timp și de spațiu și mereu exista ceva ce nu se bate.
Prima iubire s-a născut în grădiniță. Un băiețel cu pistrui, cu un năsuc cârn, prea mititel pentru costumul popular în care a fost îmbrăcat și smucelile mele în timpul dansului codrenesc executat de noi, îl făceau să-și piardă pantalonii. Se pare că din copilărie mi-au plăcut bărbații neajutorați. Frații lui mai mari, urcau pe rând pe scenă, îl struneau bine în pantaloni, după care mai urmau câteva învârteli.
Vă amintiți de anii de școală, cu emoții , cu ocheade aruncate frumoșilor clasei, sau ai școlii, băieților după care toate fetele se dădeau în vânt ? Acolo de regulă câștigau teren doar frumoasele, acele fete care pe vremea aceea trebuiau să fie foarte subțirele. Eu mereu ieșeam din tipare și din trend, nu aveam nici o șansă.
Liceul în schimb a fost terenul celor mai mari iubiri ale adolescenței, perioadă împânzită de adevărurile oracolelor și jurnalelor scrise de mână, că pe acea vreme doar așa scriam.
Abia așteptai să rămâi singură cu gândurile tale, să așterni pe hârtie micile aventuri ale zilei, despre ocheadele de pe holul școlii și zâmbetele aruncate peste umărului vreunui coleg. Atunci fiecare privire, zâmbet sau atingere timidă avea valoare.
Nu aveam curajul să visăm la mai mult. Câte o întâlnire cu băiatul care îmi furase pe moment inima era foiletonul zilei și despicând firul în patru țeseam povestea de iubire. Visam cu ochii deschiși și iubirile platonice ne stăpâneau existența. Abia în facultate am cunoscut adevăratele aspecte ale iubirii, în special sexul, care deschidea un univers nou cu un potențial incomensurabil de exploatat.
Când am realizat că părerile mele eronate despre această manifestare de iubire se dărâmă din temelii, că voi construi cu totul alte concepții care îmi vor guverna deciziile viitoare, am realizat că trăiesc un moment istoric. Din această clipă unică din viața mea, am știut că de acum trăiesc iubirea matură, complexă, cea care îmi împlinește atât sufletul cât și corpul, care îmi oferă buccuria, dar și plăcerea de-a avea un bărbat lângă tine.
Căsătoria niciodată nu te găsește pregătit. Nu cred că ajungi vreodată la maturitatea necesară să poți trăi într-o căsnicie. În momentul în care doi tineri își jură credință și respect pentru tot restul vieții, ei habar nu au despre ce este vorba. S-au antrenat într-o relație serioasă care le va pecetlui destinele, fără să realizeze la ce se angajează: ‘’ la bine și la rău ‘’.
Dar în primele etape vezi doar binele. Este ușor să stai lângă un om care poate să-ți ofere plăcerea, care te distrează și te face să râzi, dar viața are părțile ei mult mai concrete.
Pe zi ce trece îți dai seama că te afli lângă omul greșit. Îți pui întrebarea cum ai ajuns tu în această situație, ce ar fi fost dacă îți ascultai părinții și nu te băgai în rahat. Destinul nostru este rezultatul acțiunilor noastre.
Că unii mai au și noroc este doar bonusul, sau excepția care întărește regula. Când iei o decizie greșită în viață, după ce ți-ai învățat lecțiile, dacă le-ai învățat, vor veni și momentele în care vei putea redresa ceva din direcția greșită în care ai apucat-o. Așa vine divorțul și înveți încă ceva: despărțirile indiferent că sunt inevitabile, așteptate și de comun acord, ele mereu sunt dureroase.
Îți pui întrebarea : păi de ce mă doare ? A trecut deja așa de mult timp în care am digerat trădarea, am acceptat situația și m-am pregătit pentru noua mea viață. Realitatea este că niciodată nu ești pregătit cu adevărat. Ce urmează după divorț este exact ca și perioada de libertate totală, doar că tu nu ai 20 de ani, ci 40.
Nu îți clarifică nimeni noul statut al problemei : nimeni nu te vrea pentru ochii tăi frumoși. Indrăgosteala în această etapă de viață nu te va favoriza pe tine niciodată. Vei căuta bărbați frumoși, cu corp de zeu, de regulă mai tineri ca tine și rateurile se vor produce în avalanșă.
În această etapă, bărbații pe care îi vei întâlni vor încerca să se folosească de tine și cu cât te aprinzi mai tare, cu cât vei lăsa norișorii rozalii să pună stăpânire pe tine, cu atât îți va fi mai rău și vei suferi mai mult.
Cu toate că ești o femeie îngrijită, plăcută, drăgăstoasă va trebui să înveți că una tânără va fi mereu mai devreme acasă, chiar dacă nu va întruni defel calitățile tale. Bărbații pe care tu vei avea dorința să-i alegi, vor căuta femei cu 15-20 de ani mai tinere și la început nu vei putea înțelege, apoi vei realiza că în realitate trebuie să fii recunoscătoare soartei, că a avut grijă de tine.
