SEARĂ DEDICATĂ MODEI LA SATU MARE – FASHION’S NIGHT OUT SE AFLĂ LA A XIV- A EDIȚIE

SEARĂ DEDICATĂ MODEI LA SATU MARE – FASHION’S NIGHT OUT SE AFLĂ LA A XIV- A EDIȚIE

Lumea modei internaționale este stăpânită de o perioadă post-pandemie nostalgică după vremurile bune și după încheierea lock-down-ului, asistăm la adevărate explozii de creativitate, încărcate de sentimentul speranței și al optimismului. Marii designeri ai lumii și-au reluat activitatea în forță, concentrați pe luminița de la capătul tunelului.
Satu Mare orașul care decenii întregi a reprezentat un centru al modei autohtone, prin existența a numeroase firme care au realizat colecții pentru branduri străine dar și creații originale proprii pentru piața românească, încă pulsează în ritmul modei internaționale, preluând atmosfera generală a momentului.
Sâmbătă seara am avut onoarea să urmăresc evenimentul de modă Fashion’s Night Out la Satu Mare, care se află la a XIV-a ediție, demonstrând astfel consecvența și o dăruire specială din partea organizatoarei Kariklea David, care cu deosebită modestie dar cu un profesionalism înalt își continuă drumul, pentru încântarea noastră a tuturor.

Kariklea care la rândul ei a fost model, conduce Agenția de Modele Trust Models, prezentarea de modă realizându-se cu concursul fetelor minunate care s-au format sub atenta ei îndrumare. A XIV-a ediție a evenimentului sătmărean de modă Fashion’s Night Out, a avut loc sâmbăta 26 noiembrie, la orele 19.00 la Salonul de evenimente Romantic Events, aducând în fața publicului, colecțiile unui buchet valoros de designeri.

Prietenia mea cu Kariklea David datează din vremea în care am colaborat cu agenția ei de modele în cadrul prezentărilor de modă ‘’Seara designerilor’’, unde mereu mi-a demonstrat că este omul de cuvânt pe care mă puteam baza. Kariklea a demonstrat de-alungul anilor consecvență și spirit organizatoric, ducând mai departe tradiția acestui eveniment, care de data aceasta, a fost mult mai așteptat decât de alte dăți, atât de public cât și de designeri.
Lunga perioadă în care am stat închiși în casă, ne-a făcut să ne fie dor de socializare, de relații interumane, de poveștile de viață transpuse în creație și în colecțiile artiștilor care s-au dăruit cu totul acestui domeniu fascinant care este moda. Pentru mine seara aceasta a fost o incursiune în domeniul amintirilor, fiind prezentă în sală ca să scriu despre eveniment pe blog, dar și să petrec momente plăcute, alături de prietenul meu de-o viață, designerul Zsolt Popa, cu care îmi place să schimb idei, să dezbat stiluri și preferințe și în general să punem țara la cale.

Sala Romantic Events a oferit un spațiu elegant cu un catwalk generos, fiecare model având posibilitatea să pună în valoare detaliile creației pe care o purta, iar reflectarea imaginii în oglinzile sălii acentua spectaculozitatea ținutelor prezentate. Salonul de Evenimente Romantic Events Satu Mare, a fost partenerul evenimentului de modă.

Descrierea colecțiilor am s-o fac în cele ce urmează, în ordinea alfabetică a designerilor, așa cum apar, pe afișul evenimentului.

Doresc să subliniez faptul că pozele prezentate trebuie să se încadreze în șabloanele blogului meu, deci redimensionarea lor se datorează acestui fapt. Totodată numărul pozelor este condiționat de șablonul blogului. Dacă era după mine, aș fi postat mult mai multe poze reprezentative.
1. ANDREEA BLAGA – ” Hidden Feelings ”este o premieră la Satu Mare. Tânăra designeră este absolventă a Fashion Design la Birmingham City University din Regatul Unit, debutând pe scena modei sătmărene cu colecția ‘’ Hidden Feelings ‘’, ‘’ Sentimente ascunse’’ o introspectivă asupra trăirilor proprii ale tinerei creatoare, uneori mai tumultuoase, transpuse în fâșii de material care curg în unduiri ce crează construcții tridimensionale, alături de decupaje curajoase.
Cromatic totul se restrânge la alb și negru. Colecția este unitară prin elementele decorative fășiile de material surfilate fin pe margini, care simbolizează câmpuri fine de trăiri și sentimente, care suprapuse într-o structură tridimensională construiesc profilul emoțional al creatoarei și trecerea de la extreme a trăirilor materializată și în contrastul alb-negru.
Colecția Andreei m-a dus cu gândul la elementele constructive regăsite la marea designeră Iris van Herpen, care cu siguranță o inspiră pe tânăra creatoare, dar Andreea aduce noutate și multă creativitate în piesele vestimentare care curg, se unduiesc pe scenă și mi le pot imagina ca o ținută extravagantă pentru o persoană care are suficient curaj să își asume convingerile, trăirile și originalitatea într-un spațiu în care se poate evidenția acest lucru. Colecția este remarcabilă prin noutate, originalitate și nu în ultimul rând inovație !

2. CRISTINA BOTA a adus pe scena sătmăreană eleganța și măiestria cu care ne-a obișnuit de fiecare dată. Colecția prezentată în această seară specială este ‘’ One of a kind ‘’ și aduce în scenă ținute menite să accentueze formele feminine prin sublinierea taliei. Rochii de seară de lungimi până mai jos de mijlocul gambelor, accesorizate cu cordoane metalice, într-o manieră glamour. Colecția încântă prin feminitate, noutate și o calitate specială a execuției !

3. CRISTINA MUREȘAN cu colecția „ Velvet” dorește să ne transpună într-o lume în care catifeaua ca material prețios, poate sta la baza unei ținute de seară care va transforma femeia într-o Divă a evenimentelor de sărbătoare care urmează în luna decembrie. Elementele colecției sunt destinate sezonului de sărbătoare și oferă o ținută elegantă pentru orice eveniment.
Avem de unde alege, deoarece designera ne-a oferit o paletă largă de piese: rochii , deux-pieces cu pantaloni, pe toate gusturile și stilurile. Elementele decorative pe ținutele din catifea sunt mărgelele care crează un plus de eleganță și rafinament compoziției. Cristina Mureșan oferă o alternativă de valoare vestimentației doamnelor și domnișoarelor pentru sărbătorile de iarnă !
4. Designera de la Baia Mare, DIANA  BREBAN mi-a creat din nou ca de fiecare dată sentimentul special de-a mă afla în fața unor piese vestimentare de o eleganță aparte, create și lucrate cu foarte multă dăruire, profesionalism și meticulozitate. Într-o manieră Chanel, Diana aduce pe scenă linia aceea cu care designerul francez, iar mai apoi Karl Lagerfeld ne-a obișnuit așteptările. Inovația Dianei constă în transpunerea liniei elegante pe dantelă.
Piesele vestimentare realizate cu deosebită grijă și pricepere încântă privirea și definesc brandul Diana Breban. Colecția poartă denumirea ‘’Caleidoscop ‘’ și este intradevar o trecere în revistă a eleganței : rochii cu siluete drepte, dar și fuste vaporoase croite în cloș cu deschidere largă la tivuri, se accesorizează cu taioare cambrate și elegente care pun în evidență talia, iar tivul este ornamentat cu dantelă fină prețioasă.
Felicitări Diana Breban pentru valoarea pe care ai adus-o pe scena sătmăreană în această seară !
5. KARRA LAUNI alias Larisa Cădar aduce o abordare nouă pe scena modei sătmărene. Dacă până acum am fost obișnuiți să vedem o latură a designerei care ne prezenta vestimentația de ocazie, rochii de seară și rochii de mireasă cu aplicații de dantelă lucrate manual, pliseuri fine pe mătase, de data aceasta ne arată o latură jucăușă care abordează un material prețios, în vestimentația outdoor și anume Tweed-ul. Designera aduce în lumina reflectoarelor compoziții vestimentare realizate din tweed, de aici și numele colecției : rochii, taioare, costume, oferind publicului larg alternative elegante, ținute bussines, precum și pentru evenimente speciale de viață.
Felicitări Karra Launi, pentru că știi să te reinventezi, pentru că mereu ne poți surprinde cu creativitatea ta !
6. MERCY ERDEI este la rândul ei o designeră debutantă pe scena sătmăreană, ea fiind absolventă a Amsterdam University of Applied Science în design vestimentar. Mercy aduce un suflu nou, tineresc, un stil jucăuș, proaspăt, o perspectivă a generației tinere asupra modei. Decupaje îndrăznețe, linii feminine și sexy, pantaloni accesorizati cu șlițuri laterale care au închideri cu șnur, designerul se joacă cu elementele tehnice pe care arta vestimentară le permite.

Rochii scurte cu paiete, bluze cu paiete, urmează trendul occidental de pe podiumurile internaționale, cum că modul în care suntem îmbrăcați mereu se potrivește unei ținute de gală, chiar dacă ne aflăm într-un loc obișnuit. Pe de altă parte, paietele sunt un must-have al sezonului toamnă-iarnă 2022-2023.

Mercy îți dorim suces în continuare, să ne încânți pe mai departe cu colecțiile tale !

7. MIA ARDELEAN ne-a încântat cu colecția ‘’Black and White’’, în maniera eleganței cu care ne-a obișnuit de fiecare dată. Designera pune pe scenă creații vestimentare lucrate cu mare clasă, de o eleganță aparte, demonstrându-ne și de această dată calitatea cu care știe să realizeze rochiile de seară care au consacrat-o. Rochia prezentatoarei evenimentului, Mariana Birtoc, a purtat semnătura designerei Mia Ardelean. Colecția debutează cu rochii de seară în totalitate în negru accesorizate cu mărgele, pe decupaje la spatele rochiei, apoi intră în scenă combinații alb-negru la care pe rochia neagră sunt aplicate elemente decorative în alb.
‘’ Black and White ‘’ este o colecție realizată cu multă migală și profesionalism !
8. MIHA CÎRLUGEA absolventă a Universității de arte Decorative și Design Cluj-Napoca, este o designeră de o sensibilitate aparte, care brodează o poveste romantică în jurul colecției ‘’ Obsesiile Domnișoarei Pick ‘’, personaj care se rușinează de senzualitatea și sentimentele pe care le trăiește pentru amantul ei.
O cromatică cu tonuri închise de siena arsă, cafeniu, bronz, indigo, apoi elemente în crem, sunt canvas-ul unor trăsături fine de domnișoară, al cărei portet suav se recunoaște ca un laitmotiv în piesele vestimentare, apărând într-un cadru oval ca element decorativ de sine stătător aplicat pe rochie, sau pur și simplu pictat manual pe suprafața materialului.

Linia kimono-ului japonez, brocard-uri prețioase cu desene în tonuri închise întregesc o atmosferă de poveste romantică în care designera, cu o iscusință deosebită reușește să ne transpună. Cele două rochii realizate pe un fond deschis, natur, cu chipul domnișoarei Pick pictat manual, prezintă elemente de construcție tridimensională, mici pliuri asimetrice așezate pe suprafața rochiei, sau elemente decorative la umeri, la care, lanțul cusăturii de surfilat lăsat să fluture în aer, ar vrea să ne sugereze ideea: ‘’ povestea nu s-a terminat, continuă…’’

Miha Cîrlugea este un artist desăvârșit, un designer care reușește să ne facă să pătrundem în lumea ei plină de sensibilitate și enorm de mult talent, în universul unei doamne blonde cu ochi albaștri, o ființă fină și originală, care își lasă amprenta asupra pieselor vestimentare create, printr-un stil consacrat pe care îl recunoaștem.
 Miha Cîrlugea are stil!
9. NICOLETA BURA o tânără designeră de pe meleagurile sătmărene ne-a prezentat colecția ‘’Black and White’’. Rochii deosebit de feminine, cu șlițuri pe picior, cu siluete clepsidră care vor să pună în evidență frumusețea femeii, au alunecat într-o atmosferă de basm în fața spectatorilor. Momentul culminant al colecției ”Just White” l-a reprezentat apariția rochiei de mireasă cu crinoline, cu partea de fusta deosebit de amplă care ar putea reprezenta piesa de rezistență pentru orice mireasă. Mult success și creativitate în continuare !

RAMONA NAPRADEAN este o designeră de la Baia Mare, asemeni Dianei Breban și de ani de zile este participantă consacrată a Fashion’s Night Out. Anul acesta aduce pe scena modei sătmărene o colecție inspirată din moda anilor ’70- ‘’ Back to 70 ‘’, muzica pe care este prezentată colecția reînvie sentimentul de libertate și atmosfera specifică acelei perioade. Ramona ne încântă privirile cu fustițe scurte croite în bie, sarafane mini, bluze scurte și poncho-uri realizate în stil boho.

O colecție veselă, tinerească, plină de culoare transpusă pe materialul ‘’boiled wool ‘’, care se lasă prelucrat cu ușurință, oferind posibilități incomensurabile de creativitate .

Dragă Ramona întâlnirile cu tine sunt motive de bucurie, te așteptăm de fiecare dată pe scena modei sătmărene !

11. Seara s-a încheiat cu o colecție surpriză pentru mine și anume colecția ADRIANEI POPESCU – Colour Hair Design, o adevărată explozie de creativitate și imaginație. Adriana ne-a obișnuit cu talentul ei, dar pentru mine a fost o premieră, construirea unor piese vestimentare din păr natural, în special la una dintre modele, o adolescentă cu un păr superb, la care Adriana a realizat o compoziție care imita o plasă din părul natural al fetiței. De la cele mai mici modele, de câțiva anișori, care ne-au încântat, până la domnișoarele conștiente de frumusețea podoabei lor capilare, Adriana ne-a prezentat o viziune originală asupra modului în care părul poate deveni un obiect de artă.
Felicitări Adriana Popescu pentru întreaga ta carieră și pentru creativitatea cu care reușești să ne surprinzi mereu ! Coafura manechinelor care a întregit atât de bine colecțiile a fost realizată de Patricia Raț și Adriana Popescu iar machiajul de make-up artist Kinga Nowak-Pop si Mariana David. Felicitări speciale frumoaselor manechine ale Agenției Trust Models, care ne-au încântat cu eleganța lor !
Am plecat de la evenimentul de aseară încărcată cu energie pozitivă, cu sentimentul acela de împlinire că drumul modei în orașul nostru nu a fost curmat, că în ciuda greutăților și a contextului internațional general, creativitatea nu a fost pusă pe butuci. Un singur lucru m-a deranjat în schimb : lipsa totală a presei sătmărene de la eveniment ! Din păcate presa locală nu mai prezintă interes pentru o știre care ar avea rolul să aducă puțină pozitivitate în sufletul sătmărenilor, doar dacă este plătită !
Oameni buni, eu cred că acesta trebuie să fie interesul vostru ca ziare, televiziuni, platforme on-line să dați știrile care au rolul de-a prezenta sătmăreni care nu se lasă, care ani la rândul se ambiționează să ducă mai departe un eveniment cu tradiție în Satu Mare ! Kariklea mi-a spus că organizarea acestui eveniment se face cu buget redus și că în acest buget nu sunt bani pentru a plăti presa. Este trist de asemenea faptul că Autoritățile locale nu sprijină asemenea evenimente care aduc prestigiu urbei noastre.
Felicitări pentru eveniment organizatorilor și tuturor participanților, să ne vedem cu bine la următoarele ediții !