DOAR BĂIEȚII RĂI NE ATRAG

DOAR BĂIEȚII RĂI NE ATRAG

Ai jurat de nenumărate ori, că ai să eviți băieții răi, că te-ai lecuit și îți ajunge, dar o iei mereu pe aceeași cale, de parcă ai avea un mazochism înnăscut, care te atrage ca un magnet către bărbații care te fac să suferi.
Cu toate că ești conștientă că deznodământul va fi aceeași, cel în care tu nu ai de câștigat, te bagi mereu în același puț, ca și lacul din care, tocmai ieșiseși.
Asta e, ne plac băieții răi ! D-zeu știe de ce ? Nu avem ochi pentru cei buni, care ne-ar purta în palmă și ne-ar conferi acea siguranță, de care sufletul de femeie are nevoie.

Vrei acțiune, dramă, suferință, nopți plânse în pernă, dar și amor cu năbădăi, să sară scântei în toate părțile și sexul să fie ca un foc de artificii din noaptea de Revelion !

Băiatul rău nu este cel care te înșeală, este cel care îți spune în față că face acest lucru, informându-te cu nonșalanță că va ține din start, mai multe castane în foc, fără să îi pese că s-ar putea să te deranjeze acest lucru, sau ai putea fi lezată de sinceritatea lui.
Îți spune toate acestea zâmbind, dezvelind o dantură impecabilă de prădător, de sfâșietor de suflete. Și tu, cu toate acestea te târăști după el și tu ești cea care conștientă fiind de toate relele pe care ți lea făcut,…mai vrei.

Cunoașteți acel tip de bărbat care în pat preferă femeile plinuțe, voluptoase, care îi incită simțurile și îi satisfac simțul tactil, apoi se însoară cu cea mai slabă ființă, care a văzut-o vreodată Parisul, aia care e ‘’lungă, slabă și zăludă’’, precum Olive a lui ‘’Popey marinarul’’, femeie care și la 70 de ani va fi uscată, ca Deșertul Sahara ?

Na, exact ăsta este tipul de bărbat care îți va face felul. Și după treizeci de ani, în care în sfârșit ai găsit în viața ta bărbați, care să te placă așa cum ești, din întâmplare îl descoperi pe rețelele de socializare, pe băiatul rău din studenție și ghici ce ?
Te arunci, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă în treizeci de ani de zile, gusturile lui ar fi putut să se schimbe, să îi scrii bucuroasă un mesaj de socializare, așteptând ce ? Să te valideze ?
Să recunoască că de fapt lui îi plăcea mai mult de tine, decât de slăbănoaga cu care e bine mersi și astăzi ? De ce aștepți de la băiatul rău, care acum treizeci de ani ți-a făcut felul, să îți facă viața mai frumoasă ?

Nu ne lecuim niciodată de atracția aceasta inexplicabilă și nebună pentru bărbații care nu au dat doi bani pe noi și nu ne-au tratat niciodată cu respect și interes real. Nu ne învățăm că la aceste persoane, nu vom avea niciodată câștig de cauză, că orice s-ar întâmpla vom fi mereu partea care pierde.

Dar de ce dispunem de acest mazochism, care mereu ne pune în lumina mai proastă și de ce facem mereu aceleași greșeli, cu oameni care nu merită atenția noastră ? Interesanți sunt doar băieții răi, cei care nu ne aduc flori, nu ne oferă nimic, ba mai mult tu trebuie să te simți onorată, că îți permite să-i faci favoruri.
Băieții răi au iubite oficiale, cele pe care le prezintă colegilor, prietenilor, cele cu care se afișează în public, dar nu pierd ocazia să te atragă în patul lor, spunându-ți pe față, că tu NU vei fi niciodată Number 1.
Și cu toate acestea, intri în joc, de parcă cineva ți-ar fi luat mințile, de parcă nu ai fi capabilă să raționezi cu mintea limpede, iar apoi te zbați în mrejele unei relații care ție îți face mult rău, fiind toxică de la început. Și cu toate acestea, tu ai fost cea care, le-ai acceptat din start.
Apoi când în sfârșit ai puterea să te desprinzi de el, când ești capabilă să te avânți într-o altă relație, băiatul rău îți va reproșa că îl preferi pe celălalt, în condițiile în care el, are o iubită oficială.
Dar toate acestea nu le face din iubire, doar dintr-un instinct de posesiune și din orgoliu, că nu mai este el cel care, îți domină viața și gândurile.
Băieții răi sunt cei care știu să se folosească de tine, iar tu nici măcar nu realizezi, că mereu ești o sursă pentru ei, indiferent că e vorba de bani, interese de orice fel, sau sex fără obligații.

Vei crede că ești importantă pentru el, vei face tot posibilul să îi satisfaci toate cerințele față de tine, mereu vei fi cu un pas înaintea bunătății și altruismului, îl vei servi ca o sclavă, cerșind atenția și validarea din partea lui și ți se va părea perfect normal să fie așa.

El va petrece nopți cu tine, dar îți va spune clar că preferă femeile foarte tinere, chiar copilele, că niciodată nu va fi atras de o femeie matură și totuși, ai devenit femeia lui.
Va găsi căile prin care să-ți calce în văzul tuturor demnitatea, te va umili la tot pasul, te va face să suferi cumplit, dar vei continua să-l adulezi, dintr-o plăcere sadică de auto-chinuire. El își va satisface instinctele de sadic și chinuitor, iar tu vei accepta tacit la nesfârșit umilința.

Orice vei invoca, argumentele tale nu vor avea nicio valoare în fața lui, întotdeauna va găsi calea să-ți demonstreze că el are dreptate și mereu va fi la înălțimea situației.

Va trece foarte mult timp, până când vei avea puterea să te desprinzi de el, hotărâtă să-l elimini pentru totdeauna din viața ta, ca pe un focar de infecție continuă, care îți otrăvește viața.
În momentul în care te vei îndepărta de el, se va simți lezat, va observa hăul care se caște și îți va simți lipsa.

Băieții răi, știu să se agațe de victimele lor, nu din atenție, iubire sau afecțiune, ci datorită instinctului de posesiune și a faptului că odată ce dispare femeia care ar face orice pentru ei, ei se vor simți lezați în orgoliul propriu și nu vor mai avea pe cine chinui, sau umili, nu vor avea pe cine călca în picioare, sau prin cine satisface, instinctele sadice.

Poate că suntem mereu în căutarea senzațiilor tari și acești bărbați ni le oferă nemijlocit. Poate că iubirea fără năbădăi, nu este interesantă, poate că băieții răi sunt sarea și piperul relațiilor pe care le-am trăit dealungul vieții.
Un lucru în schimb este sigur : pe băieții răi, nu i-ai uitat niciodată !


Alena's diary
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.