06 feb. SUNT UN GRINCH ÎN LUNA IUBIRII
Bleh, nu mai vreau inimioare în orice magazin în care intru, simt o durere în stomac, dacă mai trebuie să diger acest norișor rozaliu, care vrea să-mi demonstreze că se apropie vertiginos marea sărbătoare : Ziua îndrăgostiților !
Suntem în așa zisa ‘’ lună a iubirii’’ și în această perioadă se vorbește mai mult decât oricând despre cele mai frumoase sentimente care pot anima sufletele a doi îndrăgostiți. Iubirea însă, după ce trece tăvălugul vieții peste tine, pare mai complicată decât o integrală spațială, cu care te luptai în liceu, dar căreia până la urmă îi dădeai de capăt, dar cu iubirea niciodată nu ieși pe plus.
Eu în schimb, nu am reușit să deslușesc tainele iubirii și după nenumărate încercări nereușite, eșecuri și bătăi de cap, care au avut rolul să mă decline în hotărârea mea inițială, de-a nu renunța niciodată, iată-mă că sunt pe punctul de-a spune: iubirea cea scrisă cu litere mari și aurii, cea cu stoluri de inimioare, presărate printre norișorii rozalii, nu este pentru mine !
Dacă nu m-am priceput la ceva în viața mea, am avut nevoie de informații, așa cum am mai spus-o și în alte articole, eu am aprofundat subiectul respectiv, m-am pregătit că la școală, am plecat de acasă cu lecția învățată, dar în materie de relații, nu te învață nimeni nimic, ești nevoit s-o iei pe cont propriu, cu dezamăgiri , cu rateuri și relații de toată jena, din care am învățat cel mai cinstit lucru : mai bine rămân singură !
Am devenit un Grinch a lunii februarie, care în această perioadă, nu vrea să mai deschidă profilul de pe rețelele de socializare, pentru că mă izbesc în față inimioarele rebele, care în stoluri dezordonate, zboară haotic, în căutare de victime nevinovate, care habar n-au, că urmează o nouă înșelăciune, un praf în ochi, al unui sentiment care pe zi ce trece, își pierde esența.
Grinch cel verde și original, se răzvrătește în realitate, împotriva comercializării Crăciunului, care devine în loc de cea mai frumoasă sărbătoare din an, o goană nebună după cadouri, un interminabil stres, de-a ajunge cu toate la timp și în ordine, într-o lume în care, totul zboară cu viteza luminii: timpul, banii, sărbătorile.
La fel ca și tentativa de-a comercializa Crăciunul, producția de inimioare în tone la hectar, se dovedește a fi, o strategie de marketing, iar sloganurile iubirii, sună ’fake’’, ca un limbaj de lemn. De parcă am dori să cuantificăm iubirea, s-o punem sub lupa strălucirii de tinichea și s-o vulgarizăm ca pe-o marfă de doi lei, în timp ce ea, chiar asta devine.
Apoi, încep întrebările, care pe mine m-ar putea determina să strâng de gât pe cineva : ‘’ Tu ce faci de 14 februarie ? ‘’ Anul acesta va cădea într-o zi de marți și cu siguranță că îmi voi petrece seara, la sală, făcând ce fac în rest, tot anul : sport. Și ce ? Nu sunt oare, mai câștigată, decât să bag în mine ciocolată, din nou sub formă de inimioare, înghițind trădarea materializată în dulcele atât de drag ?!
De ce vreți să asociez ciocolata, dulcele suprem, cu ceva ce mi-a provocat de cele mai multe ori suferință ?! Eu vreau să iubesc ciocolata în continuare și să mă las definitiv de sportul numit : Căutarea perechii ideale.
Iubirea e dulce la început, devine dulce-acrișoară, apoi se acrește de tot, iar gustul amar pe care ți–l lasă ulterior, nu are nimic de-a face cu ciocolata ! De ce vreți voi, să mă faceți să ajung să nu iubesc ciocolata, numai pentru că o faceți simbolul unui sentiment efemer, care oricum nu va dura în timp?
Pe de altă parte, dacă trăiești atât de sincer iubirea și o păstrezi adânc în suflet, de ce ai vrea să-i faci reclamă, să o afișezi pe toate gardurile și mai ales, pentru ce ai afișa-o pe rețelele de socializare ?!
De ce ar trebui să te grăbești să fotografiezi cutiile de ciocolată și ursuleții de pluș, care peste ani vor aduna doar praful camerei tale, afișându-ți iubirea validată, s-o vadă toată lumea, să te invidieze ce femeie adulată și prețuită ești ?
Poate sună a invidie, minim frustrare, acest sentiment pe care eu îl am asupra a acestui obicei lipsit de sinceritate și profunzime. Mi-ar plăcea să trăiesc iubirea, așa cum am simțit-o odată demult, cu acuratețea sufletului meu de copil, când încă credeam în Ileana Cosânzeana și în faptul că Făt Frumos, e capabil să rămână lângă ea, până la adânci bătrâneți.
Meanwhile, din spate vine o generație mai tânără de Cosânzene, mai crocantă, mai prospătă și Făt Frumos, uită brusc de juramințile făcute, servind iubirea pe pâine, cu variantele cu 15 ani mai tinere.
În schimb îmi place chestia cu cina romantică, dietetică desigur, că la sfârșit de săptămână am cântar cu nutriționista și nu se cade să trișez la dietă. Doar că nu trebuie neapărat să te duci cu iubitu. Nu aș putea oare, sărbători iubirea doar așa ca spectator, fără să mă ard cu ea ?!
Nu aș putea să mă bucur de existența ei, fără să fac parte din club, doar așa ca spectator din tribună, sau să ofer galerie pentru toți cei care vor să participe la ea ?! Eu pot să-i admir din tribună, pe toți cei care nu se lasă și mai cred, că într-o zi vor găsi fericirea din iubire.
Aș putea să-i privesc din culise, să mai împrumut din când în când, câte un Făt Frumos, așa să nu uit nici eu cum e cu mersul pe bicicletă, apoi să-l redau intact, dar nu și ‘’neatins’’ , perechii sale, care oricum s-a săturat de el.
La un comentariu la un articol al lui Vulpescu, cineva îmi scrie, că o femeie se poate înconjura de prieteni bărbați, în caz că ar avea nevoie de ajutor bărbătesc. Da și asta este o variantă, plus că îmi aduc aminte de bancul cu porcul și cârnatul, care este vulgar rău, dar esența este realistă.
Până la urmă și Grinch al nostru din poveste își dă seama de însemnătatea și frumusețea Crăciunului și în sufletul lui recunoaște că iubește cea mai frumoasă sărbătoare din an.
Așa și eu, nu scriu acest articol împotriva celor care cred în iubirea adevărată, în respectul pentru partener și în stima care a însoțit părinții și bunicii noștri treizeci, patruzeci de ani trăiți împreună.
Admir și mi-e drag să văd oameni care se iubesc de decenii întregi de viață și nu se mai satură. Mi-e drag să văd oameni care și-au găsit perechea adevărată, la maturitate, vreau să spun doar, că la mine nu a funcționat.
Apoi mai este un aspect : iubirea reală, sinceră, pură, nu are nevoie de reclamă și marketing, de ursuleți de pluș și inimioare de ciocolată.
Părinții și bunicii noștri, s-au luat de mână, cu toată avuția lor ascunsă într-un cufăr vechi și peste patruzeci de ani, viața i-a găsit tot împreună.
Nu au avut nevoie de palate, de inele de logodnă cu diamante de la Tiffany și rochii de mireasă de la Dior.
