FINALA AMERICA EXPRESS – MOTIV DE EMOȚII ȘI BUCURIE

FINALA AMERICA EXPRESS – MOTIV DE EMOȚII ȘI BUCURIE

Sunt atât de proaspete emoțiile pe care le-am trăit și atât de mare bucuria că echipa mea de suflet a câștigat concursul, încât nu pot să nu scriu despre acest lucru! Am stat cu sufletul la gură, la Finala America Express- Drumul Aurului, alături de o țară întreagă, ținând pumnii pentru echipa formată din băieții comici: Catalin Bordea și Nelu Cortea.
Un parcurs de admirat, peste 7000 de kilometri pe apă, pe uscat, în aer, în trei țări ale continentului latino-american : Mexic, Guatemala, Columbia. Cu toate că am fost în mare parte a emisiunii, de partea băieților, datorită felului lor plăcut de-a fi, modestiei, simplității și charm-ului lor incontestabil, nu pot să nu le admir pe cele două fete, cele două Andree : Andreea Bălan și Andreea Antonescu pentru ambiția, perseverența și puterea de care au dat dovadă pe tot parcursul concursului.
Iată că aseară a avut loc, mult așteptata Finală, care ne-a făcut inima să ne bată în gât, urmârind evoluția echipei preferate, dar pe lângă acest lucru, nu putem să nu fim recunoscători unui Staff de televiziune de aproximativ 100 de oameni, care și-au adus concursul la realizarea unei emisiuni de o asemenea anvergură. Felicitări Antena 1 !!!

America Express pe lângă latura ei de divertisment, a fost o lecție serioasă de geografie, sociologie, dezvoltare personală și nu în ultimul rând un superb Jurnal de călătorie. Poate niciodată în viață nu vom avea ocazia să călătorim în America de Sud. Așa cum nu am fi avut ocazia, în sezonul trecut la Asia Express, să călătorim în cele mai exotice ținuturi ale Asiei.

Am urmărit cu deosebit interes toate informațiile pe care emisiunea ni le oferea : despre frumusețea locurilor, obiceiurile oamenilor și particularitățile țărilor în care s-au desfășurat concursurile. Ce poate fi mai frumos și mai palpitant decât un Jurnal de călătorie, care în realitate este un concurs între VIP-uri ?
Iată o adevărată rețetă de succes, pentru o emisiune, pe care familiile țării au urmărit-o cu inima, cu mintea și cu sufletul, transpunându-se în pielea personajelor, bucurându-se și plângând cu ei. Pe lângă că ne arată țări interesante, locuri în care nici în imaginație nu am fi avut curajul să trecem, ne aduce în prim plan personalitatea unor oameni, pe care noi îi cunoaștem doar de pe sticlă, fără a vedea caracteristicile lor umane.

Pentru mine foarte multe personaje, care și-au dat aici concursul au devenit mult mai apropiate, le-am văzut cu alți ochi și într-o altă lumină, decât până la derularea acestor emisiuni. Una dintre ele este Cătălin Scărlătescu, unul dintre Chefii de la ‘’Chefi la cuțite’’.

Dacă Scărlătescu nu mi-a câștigat simpatia în urma emisiunii ‘’Chefi la cuțite’’, pentru că mi s-a părut foarte arogant, de data aceasta mi-a câștigat ireversibil, simpatia. Efortul lui supraomenesc s-a concretizat și în faptul că a reușit să slabeasta 15 kilograme, lucru care denotă că a avut o voință de fier.
Cătălin Scărlătescu, intră în concurs cu o burtică considerabilă și iese din concurs practic, fără burtă. Dar în afară de mărimea efortului depus, Cătălin Scărlătescu, ni se prezintă aici și de pe latura lui umană, un om care vorbește mai multe limbi, care și-a făcut probele foarte conștiincios și s-a descurcat în orice situație, nu degeaba ajunge împreună cu Doina Teodoru pe locul trei. Felicitări Scărlătescu !
Un alt aspect legat de cuplul Cătălin Scărlătescu – Doina Teodoru, este nepotrivirea dintre ei, subliniez acest lucru este o părere personală, pe care mi-o asum. Diferența de vârstă dintre Cătălin și Doina este de 17 ani. Fizic, clar se evidențiază faptul că Doina arată ca o copiliță, iar Cătălin ca un celibatar bine, cu burtă. Am fost rea la faza asta, dar în gândul meu o compătimeam pe Doina, pentru faptul că și l-a ales pe ‘’boșorogul’’ de acesta și inevitabil m-am gândit la bani.

Ei bine, în România, să fii actor nu e ca la Hollywood. Aici ești mai mereu muritor de foame, dacă nu faci parte din gașca privilegiată. Recunosc că am fost extrem de răutăcioasă în acel moment, dar mă bucur că părerea mea față de Cătălin Scărlătescu s-a schimbat în bine. Așa că, eu am interpretat din start relația lor, un fel de sugar daddy-sugar baby și ca urmare am avut mereu, o reținere față pe perechea asta. Dar după emisiune, am început să nutresc simpatie față de Scărlătescu, să îl stimez și să-l admir pentru ambiția lui și pentru întreaga evoluție din concursul Drumul Aurului-America Express.

Pe de altă parte, Doina s-a prezentat ca o femeie cicălitoare, genul care niciodată nu este mulțumită cu ce intreprinde și realizează partenerul ei, genul de femeie care dă ordine, cicălindu-l pe Cătălin, fără să pună și ea mâna să facă ceva, sau să aibă talentul de-a intreprinde ceva palpabil.
Episodul în care într-o piață alimentară, Scărlătescu cere împrumut o tigaie și o sursă de foc și gătește chiftele, pe care le vinde pe urmă populației care trecea prin zonă, mi s-a părut pur și simplu genial. Omul ăsta, a pus la bătaie cea mai bună abilitate a lui, reușind să vândă platouri întregi cu chiftelele, oamenilor care treceau pe acolo !
Emisiunea a avut un impact deosebit și din cauza pericolului iminent care pândea asupra perechilor pe tot parcursul filmărilor. Practic probele concurenților de la făcut autostopul, căutat cazarea în toiul nopții, precum și invitarea localnicilor pentru realizarea probelor, s-a desfășurat într-un cotidian al filmelor de acțiune, unde localnicii sunt nevoiți să-și trăiască viața în tirul acțiunilor cartelurilor criminale.
Așa cum am urmărit din discuțiile ulterioare, au fost momente cu adevărat fierbinți, în care indivizi dubioși, s-au comportat ciudat față de concurenți, sau având cuțite la ei, au amenințat integritatea corporală, ba chiar și viața acestora.
Însăși conștientizarea faptului, că filmările se derulează într-o zonă în care cartelurile extrem de periculoase fac legea, unde oamenii sunt amenințați cu pistoale, sunt jefuiți pe stradă și în toiul nopții se aud focuri de armă, este un lucru care ne duce cu gândul, la un scenariu de film de acțiune. Concurenții America Express au intrat la rândul lor în cursa nebună pentru supraviețuire, în care trăiește populația acestor țări.
Staff-ul Antena 1, operatorii, care trebuie să aibă aceeași condiție fizică, dacă nu mai bună decât concurenții, echipele care au asigurat siguranța și integritatea corporală a concurenților, moderatorii care urmăreau fiecare propria echipă și-au făcut treaba la un profesionalism maxim.

În ce privește echipa câștigătoare, nu pot să spun decât cuvinte de laudă la adresa celor doi băieți, care m-au încântat pe tot parcursul emisiunii cu farmecul lor. În momentele grele, cu ajutorul umorului lor, cel care i-a făcut celebri, au reușit să treacă peste momentele grele făcând comedie.

Mi-a plăcut enorm cum o imita Bordea pe Andreea Bălan, cum a surprins imaginea în care Andreea Antonescu storcea mâlul de pe sănii ei generoși în găleată de colectare și toate acele faze în care am râs cu lacrimi datorită jocului celor doi băieți, care până la sfârșitul concursului s-au sudat într-o echipă perfectă.
Concursul a fost în sine, o probă puternică a condiției fizice și a efortului fizic dus la extreme. În același timp a fost o probă a psihicului deosebit de puternic, a voinței și ambiției de fier, a capacității de a nu renunța când dai de un greu de neimaginat, care îți presează limitele.

Este o experiență care îți sfâșie sufletul și te face să-ți fie un dor imens de cei de acasă. Este un act de curaj, de putere de concentrare, de capacitate umană de-a te alinia și de-a te completa cu tovarășul tău de consurs, chiar dacă inițial nu erați prieteni sau apropiați.

O asemenea experiență poate suda prietenii, sau poate despărți definitiv oameni. Mi-a plăcut enorm reacția Andreei Bălan după ce băieții au câștigat concursul. S-a văzut pe ea că se bucură sincer de câștigul băieților și cu toate că și efortul fetelor a fost supraomenesc, ele au știut să piardă într-un mod fair-play.
Deși pe parcursul concursului Andreea Bălan în special, a mai trișat, până la urmă nu putem să nu recunoaștem că și Andrelele au fost o încântare pentru noi, pe tot parcursul emisiunii. Concluzia este că am avut parte de aventură, multă informație interesantă, care ne-a îmbogățit, dar și de divertisment, profunde sentimente umane și o imensă bucurie prin câștigul echipei Bordea-Cortea !

Abia aștept următorul sezon, când vom descoperi o nouă aventură, posibil un nou continent ! Sunt fan activ Asia, America,…., Express !

Pentru cei care au uitat, aș vrea să vă reamintesc echipele care au participat la Drumul Aurului- America Express:
1. Frații Jean Gavril și Dinu
2. Bie Adam și Mihaele Adam ( fiică și mamă)
3. Bruja și Pufeh
4. Andreea Bălan și Andreea Antonescu= trupa Andree
5. Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla
6. Gimnastele Diana Bulimar și Larisa Iordache
7. Puya și Melinda ( soț-soție)
8. Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru
9. Cătălin Bordea și Nelu Cortea
Dragi concurenți mulțumim pentru clipele plăcute pe care le-am petrecut urmărindu-vă.
Felicitări tuturor !