CUM SE AJUNGE DE LA O RELAȚIE ROMANTICĂ LA ‘’PRIETENI PENTRU SEX ”

CUM SE AJUNGE DE LA O RELAȚIE ROMANTICĂ LA ‘’PRIETENI PENTRU SEX ”

Fiecare zi are rolul să mă surprindă în ce privește relațiile dintre bărbați și femei și evoluția din era tehnologiei, nu ne duce într-o direcție favorabilă romantismului. Niște prieteni, nu demult formau un cuplu, foarte reușit aș zice, pentru că atât fizic, cât și intelectual și moral reprezentau cele două jumătăți ale întregului și aveai impresia că ‘’ei s-au găsit’’. Apoi, observ pe profilul bărbatului statutul : ‘’singur’’.
Știam că e o relație la distanță, că mulți ar zice că distanța decimează relațiile și din start nu ai nicio șansă, dar eu am mai văzut cupluri care au reușit să învingă acest impediment : unul dintre ei s-a mutat în locul în care trăiește celălalt și totul s-a terminat cu happy end.
De data asta însă, în momentul în care am întrebat latura masculină a cuplului, care este motivul rupturii, el mi-a răspuns : ‘’ păi ce să fac dacă ea vrea să experimenteze și altceva, vrea să fie și cu alți bărbați. Așa că, eu cred că vom rămâne fuck friends.’’

Termenul, deși pare șocant la prima vedere și tranșant de sincer, tendința generală se îndreaptă spre acest tip de relație, care îi absolvă pe cei participanți de multă bătaie de cap, de investiții inutile și de răspunderea unei relații serioase, rămânând doar plăcerea, pentru ambele părți. Dar oare unde s-a produs ruptura și de ce preferăm să avem relații pur sexuale, fără a investi sentimente, fără ați asuma responsabilități față de celălalt ?

Până acum eu foloseam pentru acest tip de relații noțiunea de ‘’sex fără obligații’’, în denumire având chiar și definiția fenomenului, dar noțiunea de ‘’fuck friends’’ este cu ceva mai mult, permițând existența unei prietenii bazate pe sex, sau invers a unei relații sexuale, care în final duce la o prietenie. Oricum privim problema, relația în sine nu împovărează pe nimeni.
Ne vedem când putem, când ne permite timpul, ne bucurăm unul de celălalt, consumând partida de sex, mai povestim una alta, fără a avea nicio obligație față de celălalt. Dacă suntem prieteni, sexul este gratis, nu suntem nevoiți să apelăm la serviciile unui profesionist și astfel dacă ne și cunoaștem, actul în sine este natural și familiar.

Trăim în vâltoarea unei lumi care aleargă, nu are răbdare pentru nimic, unde nu mai dăm importanță la ce ne povestesc membri familiei, sau oamenii din jur. Nu ne interesează doar acele teme care sunt stringente și importante, tocmai în acel moment al vieții noastre, așa că nu avem răbdare să construim o relație serioasă. Relațiile serioase devin din ce în ce mai enervante, mai agasante, cer prea mult efort din partea noastră, prea multă atenție.

Dacă scopul final este doar sexul, de ce aș investi atât de mult efort inutil ? Cât de frumos se derulează o poveste romantică într-un film produs la Hollywood, cu toate că există conflicte și dragostea cunoaște și momente dificile, în final ea învinge toate furtunile și sfârșiturile sunt obligatorii fericite. Doar că iubirea romantică este foarte dificilă și necesită foarte mult efort și răbdare.
Relațiile se construiesc pas cu pas, iubirea este doar o cărămidă în edificiul relației, dar alături de ea trebuie să fie și alte ingrediente extrem de importante fără de care dragostea va dispărea și relația se va rupe inevitabil. E nevoie de respect reciproc, de răbdare, de prietenie, mult umor, bucuria de-a petrece timp împreună, abilitatea de-a comunica cu celălalt, sinceritate, empatie, înțelegere, încredere.
Foarte mult timp nu am înțeles, cum este posibil să fii într-o relație serioasă și totuși să-ți dorești să faci sex cu altcineva. Am crezut că dacă iubești, nu poți să-ți imaginez apropierea fizică, doar cu omul care e centrul universului tău și îți acaparează toate trăirile. Apoi, am văzut că nu este așa, sau mai bine zis, suntem atât de diferiți în funcție de percepția noastră față de sex.

Pentru bărbați, atracția sexuală pură, în modul , există și nu are nicio legătură cu iubirea. Defapt, are legătură, dar poate fi detașată complet de aceasta. Da, un bărbat își poate dori, cu toți porii sexul cu o altă femeie, în timp ce este îndrăgostit de soția sa.

Pentru o femeie în schimb, sentimentele sunt primordiale, ea acceptă sexul ca o formă de afecțiune și caută apartenență, pentru că din copilărie a auzit, că viața ei va fi împlinită doar lângă un bărbat. Pentru majoritatea femeilor sexul nu este un scop în sine, doar că în lumea aceasta apersonală, încep să se învețe să profite și ele fizic, de bărbați.
Până la urmă de ce ne-ar strica o fărâmă de plăcere, doar suntem și noi ființe și avem trăiri ? Nici măcar noțiunea de amantă nu mai are înțelesul pe care îl avea odinioară. Defapt, de ce am avea nevoie de amantă, când fuck friend este mult mai simplu și mult mai la îndemână. Unei prietene pentru sex, nu trebuie să-i cumperi nici măcar un buchet de flori, de 8 Martie.
Ea vine să se întâlnească cu tine pentru sex, deci nu trebuie s-o cucerești, interesul ei este comun cu al tău și practic, toată lupta aceea de-a seduce prada, se economisește și rămâne doar acțiunea în sine. Este o scutire fantastică de efort, energie, bani, sau răspundere în plus.
Mai trist este, că și femeile se complac în această situație, ba mai mult, o consideră chiar avantajoasă. Păi, de ce să stau eu într-o relație cu un bărbat, căruia trebuie să-i fac mâncare, să-i spăl hainele, să fac curat după el și să stau la dipoziția lui tot timpul ? Când aș putea să fiu independentă, să fac ce vreau, când vreau, să mă întâlnesc cu el la un restaurant, după care să avem o partidă de sex și în final, fiecare își vede mai departe de viață, fără nicio obligație față de celălalt.
Cu cât suntem mai intelectuali, mai activi în carierele noastre, mai efervescenți și mai complicați ca personalitate, cu atât mai greu ne mai lăsăm antrenați în relații romantice. Oare nu ți se face dor câteodată, să fii curtată ca pe vremuri, să ți se trimită flori, și cadouri ?
Să lași omul să fiarbă în suc propriu, mult și bine lăsându-l să-ți admire săptămâni întregi doar glezna goală, să-i permiți după luni de curtat să te atingă pe umeri, sau să-ți sărute mâinile în mănușile parfumate? Nu ți-ar plăcea să primești scrisori de dragoste, eventual poezioare în care să-ți fie lăudate calitățile și trăsăturile de femeie atrăgătoare?

Nu ți-ar plăcea să savurezi atingerile ușoare, săruturile romantice, care ți-ar provoca stoluri de fluturi în stomac și seara înainte de culcare, te-ai gândi la gustul acela apetisant al buzelor bărbătești, care ți-au aprins dorințele și ți-au adus tot trupul în flăcări ? Oare ce senzație ar fi, să faci sex cu bărbatul iubit după luni întregi de așteptări, încât să fii atât de excitată în prezența lui încât să simți că leșini și doar atingerea lui, ți-ar provoca valuri de plăcere supremă ?

Îmi imaginez o cameră de hotel, sărăcăcioasă, cu pereți murdari, unde se plătește cu ora. Niciunul dintre voi nu are intimitate acasă, deci fiecare întâlnire se petrece pe ascuns, în grabă, într-un loc unde nu vă cunoaște nimeni.
Totul pare străin și rece, vă dezbrăcați fără să vă atingeți și vă sărutați ca doi actori, care pentru prima dată filmează scena cu sărutul. Nimic nu iese cum ai vrea, nu reușești să te transpui în pielea personajului și atunci când îi trimiteai mesaje erai mult mai înflăcărată, mult mai dornică de sex, decât acum când îl vezi în carne și oase și nu știi ce să faci ?

Te simți penibil, de parcă nu ai fi acolo, și totuși trebuie s-o faci, doar pentru asta ai venit aici. Și se consumă actul, te bucuri că el a fost cel puțin fizic apt să-l ducă până la capăt. Ați savurat plăcerea seacă, aceea fără complicații, după care, v-ați pus hainele și ați plecat fiecare în drumul lui.

Apoi când ajungi acasă, simți un gust amar. Ești femeie și meriți mai mult, meriți tot ce este romantic, meriți iubirea, așa cum ai citit-o în romanele care te țineau trează fără mâncare și apă, pe care le citeai pe nerăsuflate în adolescență.
Atunci încă aveai puterea să visezi, azi in lumea seacă și lipsită de sentimente, încerci să te acomodezi. Hai să fim fuck friends ! dar oare merită ? Nu vreau eu oare, să primesc flori de ziua mea și în oricare zi, când vreau să-mi spui că mă iubești ? Nu vreau eu oare să-mi spui că sunt frumoasă, no matter what ?

Nu merit eu, după ani buni de singurătate și după trădare, să cunosc în sfârșit iubirea aceea romantică, cu flori, cadouri, vacanțe exotice și kilograme de sărutări, că le ador ?!

Mă pișc de obraji, să mă trezesc la realitate și să-mi revin puțin din delir !
Hopa femeie, revino-ți, trăim în prezent, nici măcar fetițele din grădiniță nu mai cred în povești …


Alena's diary
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.