08 apr. FIECARE AN CARE MAI TRECE PESTE NOI, ESTE O VICTORIE A VIEȚII
Prietenele mele cele mai bune, sunt și ele berbecuțe ca mine, născute în aprile și astfel luna ‘’nebunilor ‘’ și a ‘’nebuniilor’’ de toate felurile, aduce multe motive de sărbătoare.
Vorbind cu o dragă prietenă care trăiește în București și zilele noastre de naștere sunt la două zile distanță, ne-am felicitat reciproc, sărbătorind încă un an care a trecut peste noi cu viteza aceea interstelară, care în ultima vreme nu mai poate fi cuantificată.
Mi-a fost greu să număr cinci decenii de viață, dar amite încă câțiva ani care s-au mai adăugat, nici nu mai vreau să știu câți sunt ! În realitate sunt o ființă tânără, captivă într-un corp care îmi aduce aminte în fiecare dimineață de data de fabricație și în ciuda gândirii și a energiei juvenile, există niște ani de existență în spatele meu.
Deci dacă nu am avea zile de naștere, sau nu am ține cont de ele și le-am considera, ceva cotidian, obișnuit, fără să le punctăm, probabil că nu am mai avea nicio noțiune asupra timpului și astfel, nu ne-am mai simți stingheriți de trecerea anilor.
-Fată, am mai îmbătrânit un an ! – îmi spune prietena mea.
-Nu vreau să îmbătrânesc ! – continuă ea și simt și eu acel junghi în stomac, când vorbești despre un lucru care nu îți face plăcere.
Generații întregi s-au chinuit decând există lumea, să-și păstreze cât mai mult tinerețea și unii chiar au găsit șiretlicuri prin care au reușit să-și conserve frumusețea și tinerețea, prelungind cât de mult acest proces, care pe unii s-ar putea să-i ducă la depresie.
Dar hai să fim serioși ! De ce am plânge și ne-am jeli tinerețea, când ne-am îmbogățit viața de-alungul anilor cu trăiri puternice și suntem chiar pe punctul de-a savura la maxim viața ?! Nu ai nimic altceva de făcut decât să tratezi cu umor junghiul de spate din fiecare dimineață și acele părți ale corpului care s-au lăsat cu totul pradă gravitației.
Vorbind cu un alt prieten, ajungem amândoi la concluzia că suntem într-un punct al vieții noastre când în sfârșit ne savurăm liniștea. Când nu mai vrea nimeni nimic de la mine, când pot să fac ce îmi place și ce îmi doresc și momentele cele mai plăcute ale zilei, sunt acelea în care mă retrag pe canapeaua din fața televizorului și mă cuibăresc ca o pisică pe perna cea mai moale din casă.
Dar îmbătrânirea asta, e un lucru ciudat : corpul intră în regresie dar paradoxal, energia și efervescența creierului tău este din ce în ce mai puternică. Mă șochez singură când constat că e un scurt circuit în creierul meu, care îl determină să selecteze.
În tinerețe rețineam totul, tot ce auzeam sau cu ce aveam de lucru, știam pederost numerele de telefon ale prietenilor și a celor mai importante instituții și persoane cu care aveam de lucru.
Astăzi rețin cu aceeași ușurință, doar că mintea mea refuză tot ce nu vrea să înmagazineze și o face asta automat, fără să mă consulte în acest sens. Sunt minimal de puține lucruri pe care vreau să le mai rețin. Minimal de puține informații pe care merită să le păstrez în mintea mea și devin din ce în ce mai asemănătoare cu copiii, care fac exact doar ce vor și ce le place.
Niciodată în viață, până acum nu am avut privilegiul de-a selecta. Foarte multe lucruri le făceam din obligație, din cutumă, că așa trebuie, că așa s-a făcut decând e lumea și așa trebuie să fie. Între timp am devenit atipică și nu mă mai înscriu în standarde.
Întotdeauna mi-a plăcut să-mi complic viața, astăzi o simplific până la esență. Am început să prețuiesc timpul. Niciodată nu am făcut-o în tinerețe.
Nu mă interesa cât timp îmi ia să execut o lucrare, dacă îmi face plăcere să realizez acel lucru savurând momentele înălțătoare ale creației, dar acum am înțeles că cel mai valoros capital al tău este timpul. Nu mai vreau să-l risipesc în van și nu vreau să-l dăruiesc, celor care nu-l merită.
De multe ori am risipit timpul meu valoros pe oameni care niciodată nu mi-au întors mărinimia și atruismul și nu au prețuit comoara pe care le-am dăruit-o. Dar odată ce îmbătrânești începi să devii mai chibzuit și mai înțelept și categoric mai zgârcit cu ce-I al tău.
Nu mai ai atât de mult capital temporal de dăruit, cu fiecare an ce trece el devine tot mai valoros și nu mai vrei să-l dai. Și ce este și mai interesant, cu toate că nu mai trăiesc într-un corp tânăr și crocant, totuși îl consider cel mai frumos.
Tinerețea te face critic și sever și nemulțumit cu tot ce-ți aparține și îți impui singură standarde pe care cu greu reușești să le atingi. Dar odată ce vremea a trecut peste tine, începi să te iubești cu colăceii tăi, care alte ori te inervau și cu celulita care astăzi ți se pare familiară și prietenă, rezultaul unor mese copioase de care te-ai bucurat la maxim.
Alteori, te urai pentru faptul că ești o gurmandă, că mereu ți-a plăcut să mănânci, dar azi înțelegi că acțiunea de-a mânca este o plăcere în sine, care te lasă să savurezi și să te bucuri de viață.
Căci viața merită trăită cu tot ce ține de ea și de bucuriile ei ! Și cu cât înaintezi în cursul vieții tale, înțelegi că, fiecare clipă trebuie prețuită.
Astăzi, cu un corp care nu mai reprezintă o atracție sexuală, totuși citesc mesajele pe care le primesc din partea tinerilor de treizeci de ani, bineînțeles doritori de sex și zâmbesc ca într-un film grotesc. Ce vreți voi mă’, aș putea să vă fiu mamă !
În tinerețe nu credeam niciodată în senzualitatea corpului meu, nici în atracția sexuală pe care aș fi putut s-o exercit asupra bărbaților, dar iată că ironia sorții te pune în fața a mai multor propuneri decât la douăzeci de ani.
Care este vraja aceasta inexplicabilă care înconjoară femeia matură, ce farmec are ea asupra bărbaților tineri ? A mai trecut un an peste noi și suntem perfect conștiente că trecerea timpului este ireversibilă.
Dar natura a construit atât de bine ființa umană, încât în momentul în care fizic nu mai are puterea din tinerețe, mental în schimb devine din ce în ce mai înțeleaptă. Iar mintea va crea echilibrul.
Cu cât devii mai inacceptabil fizic, cu atât înveți să te iubești mai mult, cu atât începi să ai mai multă înțelegere față de propria persoană. Nu mai număr anii, doar experiențele și momentele trăite cu intensitate maximă dar nu mă las, încă continui să le trăiesc.
