ORAȘUL ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE

ORAȘUL ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE

Am luat la pas orașul în zi de sărbătoare și cu toate că mă așteptam să-l regăsesc în starea letargică a unei urbe după bombardametul nuclear, așa cum mă obișnuise de alte dăți, mare mi-a fost surprinderea, văzând cum oamenii se bucurau de spațiile verzi, de locurile de joacă și în sfârșit am văzut animație, în locuri în care altă dată trona pacea și liniștea bolnăvicioasă, specific sătmăreană.
Prima zi de Paște la ortodocși, ne-a onorat cu 20 de grade în termometre și decât să stea la mesele arhipline cu cozonaci și pască, cu ouă roșii și prăjituri, giftuiti de mâncărurile grele, sătmărenii au ales să se bucure de primul verde al naturii în plină renaștere, de lumina caldă și jucăușă a soarelui, de râsetele copiilor și ultimele bârfe ale pensionarelor ce stăteau ciorchine pe băncile arhipline.
În Centrul Nou, gălăgie și mișcare, lume bucuroasă să asiste la dansul apei ce țâșnește în ritmul muzicii din diuzele Fântânei Arteziene și pista pentru bicicliști și rolere, abia face față asaltului continuu al copiilor fericiți.

Prea des aud, o mamă strigând în ucraineană lui Sasha, care se pare că astăzi e cel mai activ consumator al pistei și lui i se alătură, cârdul de copiii români, maghiari, într-un mix de nații, vorbe și strigăte, așa cum s-a obișnuit mereu să fie, în acest capăt de țară.

Orașul a prins din mers “mișcarea”, deși în inerția lui, ar mai fi vrut să rămână la somnul de ‘’frumoasă adormită’’, dar nu e loc nici timp de așa ceva.
Chiar dacă din cei prezenți în centru o mare parte erau refugiați ucrainieni, apoi câțiva pakistanezi sau indieni, veniți să lucreze în fabricile noastre, nevoiți să savureze aceste câteva zile libere, cu care ei nu prea au de-a face, dar însăși existența lor e un semn al progresului, ce duce orașul mai departe, cu sau fără voia lui .

‘’Groapa lui Gyuszi’’ un loc pe care sătmărenii îl iubesc în general și astăzi a fost plin de copii și lume ce se agita în jurul decorului și al iepurașilor de Paște și al Târgului de Paște. Un singur lucru m-a deranjat, lipsa activității la căsuțele de lemn, tocmai în toi de sărbătoare. Când să ai cel mai bun vad comercial dacă nu pe Paște ?

În schimb romii, de data asta s-au arătat cei mai harnici cetățeni ai urbei, sau cei mai ateiști ? Egal, important este că ei stăteau cu tarabele deschise, vânzând produse de patiserie la care se stătea la coadă. Păi dragi meșteșugari, comercianți, artizani, meșteri populari, când vreți să vă vindeți produsele, dacă nu de Paște ?
Acum sunt oamenii liberi, acum își permit să iasă din case și din moment ce vremea e de partea voastră de ce nu profitați de aceste momente ? Am văzut oamenii curioși, plimbându-se în fața căsuțelor de lemn închise, iscodind ușițele și citind tăbliile cu numele artizanului sau al meșterului popular, înghițind în sec, punându-și pofta în cui: totul închis !
Am urcat în mașină și m-am îndreptat spre alt punct al orașului, alt parc și animația de aceeași măsură : Parcul UFO din Micro17.

Zona cu pistele de biciclete cea care s-a construit cu ajutorul Clubului Rotary în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare, era plină de lume: copii dar și adulți, jucau baschet sau pur și simplu utilizau pistele de biciclete și spre marea mea mirare din nou lume multă, mișcare și animație.

Orașul se trezește la viață, încet, somnoros, încă amorțit de momentele de letargie ale trecutului, speriat de dinamica vremurilor prezente și de progresul ce se proiectează în viitor, dar nu există decât direcția înainte.
Străzi în lucru, zone din oraș în construcție, mișcare în dreapta, construcții în stânga și nu ne mai întoarcem. Încet simt că pășesc în Europa, până acum aveam doar certitudinea că trăiesc în Balcani. Îmi place amalgamul de culturi, de tradiții, de limbi și moduri de exprimare ce caracterizează locul și orașul.
Într-un capăt de țară, undeva în tărâmul care pe rând făcea parte din Imperiul austro-ungar, apoi dintr-odată devenea ultima fâșie de pământ românesc aparținând României, cu oameni care indiferent din ce nație făceau parte, au știut să conviețuiască, să-și respecte cultura, să se adapteze la celălalt, fără să li se pară ciudat sau greu să-și învețe unii la alții limba.
Iubesc această bogăție culturală, această comoară la care nu putem să-i estimăm valoarea. Patrimoniul acesta cultural pe care orașul și județul le poartă fără să fim conștienți de valoarea acesteia, este ceea ce ne face unici și speciali, de asta ar trebui să fim extrem de mândri.
Dacă am putut trăi în înțelegere și pace sute de ani, din momentul în care Maria Tereza a adus primele familii de șvabi, care fugeau din calea războiului și a foametei, pe meleagurile sătmărene în jurul Careiului, și a Sătmarului, întemeiând cele mai frumoase localități șvăbești cu care și astăzi ne mândrim, putem s-o facem și astăzi chiar dacă interese politice de-a ne învrăjbi există din ambele părți.
Nu sunt eu persoana în cauză să judece istoria, nici în măsură să înțeleg acțiunile unor politicieni nici dintr-o parte nici de cealaltă, dar un lucru cu siguranță știu : orice acțiune șovină, naționalistă este în detrimental progresului și al dezvoltării acestui oraș și ne face rău fiecăruia dintre noi, indiferent de etnie.

Dacă nu sunt de acord cu ieșirile naționaliste ale unor cetățeni care se consideră români get-beget, mi se spune că sunt unguroaică, dacă am o formație și o cultură românească, mi se spune că sunt de partea românilor, dar adevărul este clar, nu pot fi de acord cu niciuna dintre părțile care încearcă să ațâțe în mod artificial un conflict inter-etnic.

În primul rând fiți sătmăreni ! Încercați să vă vedeți de familiile voastre, de copiii voștri și încercați să vă bucurați de progresele care au loc în acest oraș, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Știu că sunt mulți cârcotași, știu că interesele politice sunt foarte mari, dar nu aveți cum să nu observați ‘’schimbarea’’.
Încercați să construiți copiilor voștri un oraș în care să se simtă bine, în care să iasă la un Festival al muzicii de stradă, unde să-și ducă copiii la o pistă de biciclete în centru în timp ce voi savurați unduirea jucăușă a apei pe ritmul muzicii, la Fântânile Arteziene din fața Primăriei.

Astăzi am văzut și multe mașini cu numere de Austria, Germania, Anglia și am înțeles că sunt români veniți acasă să-și vadă familiile de sărbători și un jung sfâșietor mi-a trecut prin piept la gândul acelei pâini mâncate printre străini departe de casă, doar ca să-ți câștigi existența.

Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată, dar vor exista și numeroșii neadaptați, care vor visa mereu la România și la familiile lor lăsate acasă, care depind de bănuții munciți cu sudoare pe meleaguri străine. Mă întreb acum, când se va însănătoși de tot acest neam ? Când nu va mai fi necesar să ne rupem inimile din piept pentru a lăsa pe cei rămași acasă să trăiască ?
Iată dragi politicieni, aici trebuie să vă concentrați energia și interesele. Cum au permis autoritățile românești unui înalt demnitar al unui stat străin să facă o vizită fără ca aceasta să fie oficială, chiar dacă a fost vorba de dezvelirea unei statui, pe pământul unui stat independent și suveran ? Dar nici contracararea acestei vizite, fluturând steagul național și urlând din toți rărunchii la acest demnitar străin, nu mi s-a părut corect.

Poate că este patriotism, dar e unul de paradă. Adevăratul patriotism este acela, când te gândești la copilul tău și vrei să crească într-o lume mai bună, când ți se rupe sufletul pentru tatăl sau mama care își părăsește familia și culege sparanghel în Germania, în condiții de Ev Mediu și faci tot posibilul să-i creezi condiții de salarizare, încât să rămână în România și să câștige suficient cât să-și poată întreține familia ! Hristos a înviat !

P.S. Nu fac politică, sunt un om care își iubește orașul și meleagurile natale, care adoră amalgamul acesta de culturi și nații care caracterizează Sătmarul și împrejurimile lui. Vreau să fie pace și înțelegere între noi, așa cum a fost mereu între oamenii simpli, de sute de ani încoace !
Vreau să contribuim cu toții la dezvoltarea și progresul orașului și al județului, prin forțe unite ! Așa să ne ajute D-zeu !