
25 apr. CUM AM REUȘIT SĂ MĂ DETAȘEZ DE JIGNIRI ?
Astăzi privesc lucrurile cu detașare și cu sufletul însănătoșit de toate acele urme de bocanci, care au pătruns în învelișul fraged al sensibilității mele și mi-au provocat răni greu de vindecat.
O femeie care trece prin grele încercări și este pe rând trădată, umilită, înjosită, i se calcă demnitatea în picioare nu odată, va învăța pentru o viață, să se apere de genul acela de bărbați care i-au provocat aceste suferințe
În acele momente nu aș fi putut să spun, sau să recunosc că sunt cea mai degradată versiune a mea și oricine ar fi venit din exterior încercând să mă rupă din relația toxică în care mă aflam, nu aș fi fost în stare să mă desprind de bărbatul care se hrănea ca un vampir din energia și bunătatea mea și în paralel cu asta, mă făcea să decad pe zi ce trece din integritatea mea umană, din demnitatea de femeie inteligentă și elevată.

Nu vedeam nimic din lucrurile care mi se întâmplau, el era atât de important pentru mine, încât nu vedeam realitatea. Dar ce anume face posibil acest comportament din partea bărbaților ?
Ce a declanșat faptul că un individ toxic își poate permite să te tăvălească în noroi și în momentul în care ai curajul să-l tragi la răspundere îți va spune senin că nu aveți treabă unul cu celălalt ?
Acest gen de oameni vor reuși să iasă de sub răspundere de fiecare dată, aruncând vina numai asupra ta, pentru că tu ți-ai imaginat că s-ar putea să existe ceva între voi.
Am citit într-o zi un articol în care o femeie supraponderală este umilită de un bărbat care după ce a beneficiat de anumite favoruri sexuale din partea tipei și aceasta își arată dorința de-a face sex cu bărbatul, el îi spune nervos și recalcitrant : ‘’eu nu fac sex cu grase ! ‘’
Când am citit textul m-am aprins ca o torță, resimțind toți acei ani de umilințe și denigrări de care am avut parte în adolescență, tinerețe, apoi chiar în viața matură datorită kilogramelor în plus. Și toate aceste lucruri au fost posibile pentru că eu am lăsat să se întâmple acest lucru.
Nu bărbații sunt devină, cei care te umilesc și îți calcă demnitatea în picioare, tu ești singura vinovată că le permiți s-o facă. Acest lucru nu mi-a fost clar, ani de-a rândul și nu am înțeles de ce mi se întâmplă mie acest lucru.
Mi se întâmplă, pentru că îi lăsam aproape, pentru că deși știam că acești oameni nu au ce căuta în preajma mea, totuși le permiteam să se înfrupte din bunătatea mea.
Pământul este rotund și lumea în care trăim are o varietate incomensurabilă în care fiecare își găsește după bunul plac partenerul sau partenera care consideră că i se potrivește, după gusturi, după preferințe.
Există și acei bărbați, care își doresc o femeie cu forme, care te apreciază tocmai pentru aceste trăsături și se simt atrași de tine, așa cum ești, fără să facă apropouri obraznice și nesimțite la adresa kilogramelor tale în plus.
‘’Nu alerga niciodată după căruța care nu te ia ! ‘’- este unul dintre sloganurile auzite în copilărie și eu mă încăpățânam fără sens să alerg exact după acea căruță.
Uneori ne cramponăm în situații care pentru noi nu au cale de ieșire și ne ambalăm în acțiuni fără sens. Primul lucru care trebuie să-l învețe o femeie, care a trecut prin jigniri repetate și s-a expus acestor comentarii răutăcioase, este să se îndepărteze de acest tip de oameni și la prima acțiune de acest gen să renunțe de tot, la individul respectiv.
Bărbatul care odată te-a jignit, o va mai face în repetate rânduri și va simți o plăcere deosebită să te vadă suferind. Viața este atât de scurtă și nu trebuie să dai curs, unor asemenea comportamente și trebuie să îndepărtezi din anturajul tău asemenea oameni.

Deci, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să nu cauți prietenia și anturajul acestor indivizi. Caută dacă chiar ai nevoie de un partener, un bărbat cu o căldură sufletească, care preferă acel gen de femeie pe care tu îl reprezinți și evită pe cât posibil îngâmfații, narcisiștii și aroganții, cu aceștia nu ai nicio șansă să legi o relație sănătoasă.
Oricât de circumspectă și atentă ai fi în decursul vieții tale, încercând să eviți acest tip de oameni, tot te vei lovi de ei, din când în când, dar tot ceea ce trebuie să faci este să nu auzi pur și simplu cuvintele lor.
Se poate întâmpla să îți fie coleg sau colaborator, tocmai acel individ care la fiecare întâlnire îți atrage atenția asupra aspectului tău fizic, sau pur și simplu jignindu-te pentru orice altceva ce i se pare lui că nu e ok în aspectul tău fizic.
Dacă relația de lucru nu îți permite să iei taurul de coarne și să-l înfrunți pe față, spunându-i că nu ești dispusă să îi asculți jignirile, atunci pur și simplu trebuie să fii total indiferentă în legătură cu cuvintele sale. Cel mai bun lucru cu care poți înfrunta oamenii toxici, este indiferența ta.
Oricât de îndrăgostită ai fi fost măcar odată în viață de o persoană toxică, vine și momentul de dezindrăgosteală și atunci începi să vezi clar lucrurile, ceața se ridică și poți să îți faci planuri să te desprinzi total de acel vampir care luni, ani de zile a trăit din energia ta pozitivă, din bunătatea ta și fără să dea doi bani pe tine, s-a folosit în schimb de toate favorurile, pe care ai fost capabilă să i le oferi.

Vei prinde momentul oportun și te vei desprinde iremediabil și sigur și îți vei lua zborul liberă, fără să te mai uiți înapoi. În acel moment vei realiza cu adevărat cât de grea este captivitatea lângă un narcisist, lângă un om care se consideră centrul universului, deși în realitate, este doar o nulitate.
Acest individ va încerca în continuare să se agațe de tine, în momentul în care va realiza ce a pierdut și faptul că nu se mai poate folosi de tine, îl va face disperat să te întoarcă înapoi.
Oricât va încerca să se apropie de tine, oprește-l de la prima încercare, explicându-i că voi nu mai aveți nimic de împărțit.
El va veni cu dorința de-a păstra o prietenie între voi, dar tu vei fi în clar cu situația, cu dorința lui continuă să te folosească. Cea mai bună răzbunare, față de acești indivizi, este puterea și capacitatea de-a spune : NU !