09 mai UN EVENIMENT REUȘIT ÎN ORGANIZAREA CENTRULUI CULTURAL G.M.ZAMFIRESCU – LADIES CREATIVE DAY – MOTHER’S DAY
Duminică 7 mai 2023, a avut loc la Casa Meșteșugarilor în Satu Mare, evenimentul Ladies Creative Day- Mother’s Day, organizat de Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare, adresat femeilor, ținând cont și de tematica abordată, Ziua Internațională a Mamelor și ce înseamnă statutul de mamă în general.
Clădirea Casei Meșteșugarilor a găzduit numeroase activități interesante pentru publicul sătmărean, dar însăși grandiozitatea clădirii, atmosfera în care te introduce, cu scară largă și vitraliile colorate, apoi cu Sala Festivă de dimensiuni somptuase, are deja rolul de-a te impresiona și de-a te simți într-o lume a creativității și bucuriei creației umane.
Invitația pentru eveniment a fost lansată de către Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, pe rețelele de socializare, apoi pe E-mail și printr-un formular de înscriere, oricine avea dreptul să participe, bineînțeles în limita celor 100 de locuri disponibile.
Dar în momentul în care m-am uitat în jur, eu cred că au fost mai multe persoane decât 100. Nu știam ce mă așteaptă în momentul în care am urcat scările și am intrat în Sala mare a Casei Meșteșugarilor.
Pe mesele de câte 6 persoane, erau pregătite canvasurile pe care urma să pictăm, foi A4 pentru schițe, creioane, pensule și câte un caiețel Avon, firma de cosmetice fiind una dintre invitații serii.
Angajatele Centrului Cultural, ne-au deservit în permanență, cu toate cele necesare, au adus apă de băut pe fiecare masă și au întrebat pe toată lumea dacă ne lipsește ceva. Așa cum ne-a obișnuit,
Staff-ul Complexului Sportiv ‘’One More’’ a făcut o mică prezentare a proiectului lor de antrenare a populației în activitățile sportive derulate în cadrul complexului și au lansat o invitație doamnelor și domnișoarelor participante la eveniment de a veni la sală, oferind un abonament gratis, timp de o lună.
Deci iată că pe lângă posibilitatea de-a ne petrece ziua creativ, avem posibilitatea și de-a face sport gratis. Cel care a fost coordonatorul atelierului de pictură experimentală, D-l Aurel Popp, care are și un nume consacrat, deși nu este pictor, are un dar special de-a prezenta activitatea cu mult umor și multă atenție pentru fiecare persoană în parte.
Pentru mine personal, cu această ocazie, mi s-a deschis o perspectivă nouă de abordare a creativității. Se pornește de la un concept, pe care urmează să-l definești prin desen, primii pași sunt reprezentarea unor figuri geometrice, care simbolizează elementele ale conceptului.
La urmă pictura realizată trebuie să redea conceptul, materializandu-se în două moduri de reprezentare diferite. D-l Aurel Popp ne-a arătat pe imaginea furnizată de retro-proiector, cam cum ar trebui să arate desenele noastre și cu care figuri geometrice să începem, precum și așezarea figurilor pe pagină. Bineînțeles că ar fi trebuit să știm din start, cum ar trebui așezat totul în pagină.
De asta nu a ieșit atât de bine ce am vrut să reprezentăm, dar până la urmă a fost frumos și distracția a contat în primul rând.
Bineînțeles că, conceptul a fost primordial și anume transformările care au loc în corpul și psihicul unei femei, în momentul în care ea devine MAMĂ, care sunt aspectele negative pe care le întâmpină în drumul ei și care sunt aspectele pozitive, care vor acoperi cu totul amintirile mai puțin frumoase și vor aduce împlinirea femeii, în rolul acesta, atât de frumos de a fi MAMĂ.
După schițarea figurilor geometrice și a primelor elemente constructive a urmat, apogeul creației, colorarea desenului. Fiecare persoană a primit o paletă cu șapte culori, fiecare zonă urma să fie colorată cu nuanțe distinctive de culoare.
Rezultatul picturii a fost de două feluri: la unele a apărut un copac cu ramuri bogate în care se regăsesc atât grijile, cât și nopțile nedormite ale mamei, dar toate acestea sunt acoperite de bucuriile și împlinirea pe care acest statut ți-l oferă.
La alte participante, desenul reprezintă o figură de femeie, o mamă în părul căreia se regăsesc atât grijile cât și bucuriile pe care o mamă le intâmpină in drumul ei.
La mijlocul perioadei de creație în pauza oferită de organizatori, s-a putut savura o gustare de patiserie, o apă sau un coctail din fructe, sau un pahar de vin, în holul Casei Meșteșugarilor, totul bineînțeles gratis.
Acest lucru m-a surprins foarte plăcut, iar doamnele care deja aveau tradiție în această activitate, s-au servit cu curaj, atât din vinul oferit de gazde, cât și din pateurile puse la dispoziția participanților.
D-l Popp s-a plimbat printre mese, a oferit exemple celor care nu știau cum să abordeze diferite zone ale tabloului. Până la urmă creativitatea și-a spus cuvântul la fiecare persoană participantă și fiecare tablou a reprezentat în primul rând persoana care l-a pictat.
Timpul a trecut pe aripi de poveste, de parcă ne-am fi reîntors în copilărie, la orele de desen pe care le îndrăgeam atât de mult. Întreaga atmosferă a activității, a fost atât de umană, atât de diferită de ce am fost obișnuiți să vedem și să cunoaștem până acum.
Am asistat la un eveniment organizat foarte bine de gazde, adresat doamnelor, care în această zi, marea majoritate a lor erau sărbătorite și a oferit trei ore de încântare celor care au fost prezente.
S-a prezentat un mod de abordare al creativității cu totul inedit, folosindu-se simbolistica și punctul de pornire a fost conceptul MATERNITĂȚII respectiv a MATERCENȚEI adică, cumularea tuturor factorilor de schimbare care au loc în corpul și psihicul unei femei în transcendența de la femeia tânără la statutul de mamă.
Unele dintre noi ne-am recunoscut în această situație și am înțeles pe deplin conceptul. M-am simțit ca la un workshop international, de parcă în sfârșit Europa s-ar fi mutat în urbea noastră, aducându-ne în fața un mod de abordare nou și interesant, într-o atmosferă de poveste.
Organizatorii evenimentului au fost la înălțime din toate punctele de vedere, nu numai prin inițiativa de-a realiza astfel de evenimente, dar și prin atenția și disponibilitatea de-a crea o atmosferă familială, în care noi toți cei prezenți, cu toate că am lucrat individual, ne-am simțit ca o echipă, care are același scop, petrecerea a trei ore de creativitate și bucurie.
Am avut sentimentul că mă încarc cu enorm de multă energie pozitivă, însăși creația reprezintă un proces de încărcare și consider că am petrecut o după-amiază frumoasă, într-un mediu superb.