02 iun. ANTALYA, MY LOVE !
Am revenit din concediu, de aproape o săptămână și impresiile puternice care mă încearcă și astăzi m-au blocat în activitatea de-a scrie pe blog. Cu greu mi-am găsit cuvintele pentru a descrie extazul și încântarea pe care le-am trăit, pe tot parcursul vacanței noastre în Antalya. Ideea de-a petrece o vacanță într-un loc cu soare, dacă este posibil la malul mării, a venit încă din iarnă și dacă am fost precoce cu ideea, am dat avansul care a fost 10% apoximativ din valoarea excursiei și apoi prin aprilie am și achitat întreaga sumă.
Turcia era un vis mai vechi, doar că nu am dispus de finanțele necesare, dar când se aliniază astrele, planurile de călătorie se materializează cât ai clipi. Deoarece din Satu Mare nu era cursă directă în Antalya, ne-am văzut nevoiți să facem prima etapă a călătoriei noastre cu mașina la Cluj, să înnoptăm acolo, iar a doua zi să lăsăm mașina în aeroport, urmând să urcăm în avionul companiei Hisky, o companie aeriană din Moldova de peste Prut. Cu toate că am avut mici rețineri, în legătură cu compania aeriană, recunosc că a fost chiar ok, serioși, punctuali și cu aterizări fine, felicitări comandanților de aeronavă! Noi am ales serviciile Agenției de turism Dertour, care au un birou în Mall la Satu Mare, dar atât agenția, cât și organizarea au fost fără de cusur, noi ne declarăm pe deplin mulțumiți, doar mici aspecte au umbrit plăcerea călătoriei, dar despre acestea voi vorbi mai târziu.
Vacanța noastră a început cu năbădăi, asta datorită Clujului care este un oraș imposibil de străbătut și circulat cu mașina, în special în momente de sărbătoare sau festivaluri, când centrul orașului este închis și nu ai nici măcar posibilitatea să-ți parchezi mașina lângă hotelul la care ești cazat. Am nimerit taman Zilele orașului, cu străzi închise și după ce ne-am învârtit trei ore fără să reușim să ne apropiem de hotel cu scopul de-a parca, ne-am lăsat păgubași.
Am parcat mașina pe B-dul Horea, la parcare cu plată, am luat un taxi până la hotel și asta e. Am aflat de câteva zile că pornește cursa Hisky de la Satu Mare către Antalya. Offff, ce bine ar fi fost să prindem și noi, posibilitatea asta ! Altă dată, căci alte dăți vor fi cu siguranță, ținând cont de plăcerea pe care ne-a făcut-o excursia asta ! Trebuie să fii prezent cu trei ore înainte de decolare, la aeroport, lucru care ți se stipulează în contract.
Faptul că trebuie să fii din timp acolo se datorează și controlului serios care ți se aplică, datorită faptului că, călătorești într-o țară non UE. În prima etapă ți se controlează pașapoartele, apoi când se deschide check-in-ul, îți predai bagajele de cală, câte un bagaj de persoană, până la 20 de kg, și ai dreptul la câte un bagaj de mână de persoană. Apoi te deplasezi într-o altă zonă a aeroportului, așteptând să te poți îmbarca. Ești controlat la sânge, și aici ți se scanează bagajul de mână, și treci prin poarta de control, de îți țiuie balena din sutien și ești pipăită de o polițistă, care se lămurește că de sutien nu te poate dezbrăca.
Zborul durează două ore și vezi Carpații încă înzăpeziți, apoi străbați Bulgaria, pe care o intuiești doar sub pătura groasă de nori pufoși, apoi se arată ținuturile Turciei cu munții aceia caracteristici cu vârfurile tocite, un peisaj care deja îți dezvăluie specificul locurilor. Avionul coboară, mai pierde din altitudine și la distanțe la care lucrurile prind contur vei vedea hectare de sere, care oferă locuitorilor acestor ținuturi, pâinea cea de toate zilele și trist sau nu, majoritatea legumelor pe care și noi le punem pe masă.
Noi am ajuns la ora 15.00 în Turcia și cel mai mult a durat controlul pașapoartelor, apoi preluarea bagajelor, după care a trebuit să ne căutăm ghizii, de la agențiile de care aparțineam, să ne preia în microbuse și să ne transporte pe fiecare la locațiile noatre. Destinația noastră a fost orașul Side, așezat într-un golf pe țărmul de est al Mării Mediterane, oraș cu vestigii antice, cu un port și un oraș vechi, care meritau toate vizitate, pe lângă Resortul care era atât de bogat, încât nu îți doreai să pleci din el, deloc.
Noi cu această ocazie, am vizitat pentru prima dată Turcia și sincer, m-am îndrăgostit de ea ! Autostrada în plină zi, a fost aglomerată, am oprit de mai multe ori să îi lăsăm pe rând pe românașii noștri la resorturile la care erau cazați și în acest fel, drumul a durat aproximativ o oră și jumătate, poate chiar două ore, dar nu ne pasă, știam că ce ni se va oferi, va merita tot timpul de așteptare.
Și întradevar, o poartă imensă, după care o grădină luxuriantă cu pajiști verzi, cu arbuști și flori ni s-a deschis în fața ochilor și am pătruns în Horus Paradise Luxury Resort, locul care ne-a servit de casă 7 nopți și 8 zile. Microbusul ne-a dus până la intrarea în hotel, unde la recepție am făcut formalitățile și ni s-a distribuit camera la etajul 5 al unei clădiri nou construite a resortului, cu tot confortul de care un hotel de 5 stele era în stare. Băieții care se ocupau de bagaje, ne-au luat bagajele, le-au încărcat într-o mașinuță de golf și, peste dealuri și văi în grădina luxuriantă am luat-o spre hotelul nostru.
În total am văzut vreo patru sau cinci piscine, cu șezlonguri în jurul lor, două piscine pentru copii și în mijlocul uneia, un tobogan imens, în care erau diferite piste în funcție de vârsta copiilor, de la cei mai mititei, până la cei mai mari. Totul era axat pentru bucuria copiilor și întradevar au fost foarte mulți copii. Poate că la un moment dat ne-am fi dorit mai multă liniște și mai multă relaxare, căci copiii plângeau sau strigau dacă erau nemulțumiți, dar până la urmă a fost totuși de suportat. 80% din turiștii cazați în resort erau ruși, restul de 20% europeni, majoritatea nemți. În hotelul nostru doar noi și o familie din Suceava eram români.
După ce ne-am luat în primire camera, primul lucru a fost să ieșim pe terasă să admirăm priveliștea. Camera noastră era orientată spre grădina luxuriantă, și spre piscine și deasupra palmierilor se vedea marea, care era la doar câțiva metri depărtare. Plaja privată era la câțiva metri de hotel, atât de aproape, încât nu țin minte să fi fost vreodată în România, pe litoral cazată atât de aproape de mare. Șocul cel mai mare, defapt lucrul care ne-a impresionat enorm au fost restaurantele și mâncarea în sistemul „ ultra all inclusive”. Auzisem de la alții că este un fel de „corn al abundenței”, că mănânci de nu știi de tine, că mâncarea este atât de bună și de apetisantă încât nu îți poți controla pornirile de-a mânca în neștire. Nu am înțeles cum este posibil așa ceva, dar în momentul în care am intrat în restaurant, ni s-a lămurit totul.
Restaurantul era imens : avea atât spații interioare, cât și exterioare adică terasa și în permanență deservea 200-300 de oameni. Raioane pentru pâine, erau mai multe feluri și în special pâinițe de patiserie, la care turcii erau artiști. Eu ajunsesem să mănânc pâinițe de patiserie în loc de pâine, pentru că erau atât de gustoase. Diferite mâncăruri cu carne de curcan, vită, oaie, pește. În general gătite sote, cu legume. În vase speciale încălzite era orez, cartofi gătiți în diferite forme, ciuperci, ardei umpluți, un fel de sarmale în foi de viță, dar foile erau altceva nu frunze de viță de vie.
În schimb șocul adevărat au fost cele șase vitrine cu prăjituri, din care una era special pentru baclava. Nu pot să descriu ce am simțit când am văzut șase vitrine cu câte 4-5 etaje pline cu prăjituri cu fructe și fructe confiate. O vitrină conținea doar fructe: pepene galben, roșu, mere, banane și niște portocale dulci și zemoase de care nu mâncasem niciodată în viața mea. Eram lihniți de foame când am ajuns, iar când am văzut ce se deschide în fața ochilor noștri am amuțit de admirație.
Am mâncat carne cu orez și legume, dar pe o farfurioară separată, mi-am ales vreo 5 feluri de prăjiturele. Totul era atât de bine preparat și atât de ușor și prăjiturile aveau atât de multe fructe, încât nu apăsau greu la stomac. Mâncarea în general, deși aveai impresia că ai mâncat mult nu te apasă greu la stomac. Am ajuns la concluzia că ingredientele lor sunt de foarte bună calitate, că gastronomia și combinațiile lor alimentare sunt sănătoase și până și prăjiturile sunt cu totul altceva decât se face la noi.
Noi adunăm concentrat tot ce se poate într-o prăjitură și totul este greu de digerat : unt, Cacao, nuci, ouă, lapte zahăr în abundență. La turci, prăjiturile se fac miere, cu niște creme în genul budincilor și cu multe fructe, Blatul este ușor și subțire și baza se pune pe fructele care se așează în vârful prăjiturii. Mamăăă și acum îmi este dor de prăjiturile lor ! Un deliciu ! Pentru că cina consistentă trebuia consumată și energia acumulată trebuia arsă, am făcut în fiecare seara 16.000 de pași plimbându-ne pe faleză.
Lumea ieșea în fiecare seară pe faleză și briza plăcută a mării ne mângâia obrajii. Faleza o lua spre oraș, spre magazinele cu suveniruri și spre restaurantele, la care stăteau în față cei ce încercau să te ademenească să iei cina la ei. Pe cine să mai ademenești, când noi eram ghiftuiți de bunătățiile cu care ne-am delectat în resort.
Se vindea înghețată pe faleză, un turc în gura mare făcea reclamă în patru limbi, produsului pe care îl vindea și pisicile comunitare, se plimbau agale printre turiști. Nicăieri în nicio țară, nu există un asemenea cult al pisicilor, precum în Turcia. Pisicile comunitare sunt grase, bine hrănite, se gudură și se lingușesc pe lângă turiști, dar ele în principal sunt hrănite de localnici. Sunt caserole montate pe stative, la nivelul înălțimii animalelor, unde agenții Protecției animalelor aduc zilnic de mai multe ori mâncare, atât pentru pisicile, cât și pentru căinii comunitari.
Se lasă bobițele acolo și pisicile vin și se servesc, știind că au mâncare acolo. Li se pune bineînțeles și apă, dar am văzut pisica, cum bea direct din piscină. Pisicile sunt lăsate să intre și în restaurant și sunt hrănite de turiști. Pe urmă le urmărești cum se joacă pe pajiștile grădinii, acolo unde noapte de noapte se stropește gazonul, pentru a fi verde și proaspăt ca în poveste.
O armată de oameni se îngrijesc zilnic, ca grădinile și pajiștile să fie superbe. O altă armată de oameni în restaurant se îngrijește ca turiștii să nu ducă lipsă de nimic. Se curăță în permanență mesele, dacă ai terminat de mâncat imediat se debarasează tot ce este în plus pe masă, de parcă te-ar ademeni să mergi să-ți mai aduci mâncare. Pe plajă și la piscină, lângă șezlonguri sunt așezate niște vase de lut în care se lasă paharele folosite sau mizeria și o persoană cu mănuși și un sac de plastic, aduna mizeria în fiecare oră.
Enorm de multă curățenie peste tot, camerele curățate zilnic, schimbate prosoapele, pus gel de duș zilnic. Un litru de apă ai din partea hotelului pe persoană în fiecare zi, dar este normal că un litru nu îți ajunge. Noi ne-am cumpărat apă din oraș, de pe faleză în fiecare zi. Am crezut că va trebui să schimbăm banii în lire turcești, Nu am avut niciun impediment, am avut atât euro cât și dolari, au acceptat la plată și euro și dolari. Pentru noi a fost mai convenabil să oferim dolarii, dar am rămas cu destul de mulți bani după sejur.
Fiind ultima săptămână din mai, temperatura aerului era undeva la 24-25 de grade, dar încă apa mării și cea din piscină nu au reușit să se încălzească suficient, dar noi cu toate acestea am făcut baie atât în mare cât și în piscină. În zilele cu cerul curat fără nori cu un soare strălucitor nisipul s-a înfierbântat atât de tare încât nu puteam păși pe el fără șlapi, și apa mării s-a încălzit foarte bine, încât era plăcut să faci baie în mare. În zilele în care bătea mai tare vântul, când ieșeai din apă îți era frig, dar suportabil totuși.
Marea Mediterană este superbă ! Fără alge, curată, vedeam peștișorii cum innoată. Sub picioare simțeai un nisip fin, care îți mângâia tălpile. Doar la inrarea în mare era o porțiune de un jumătate de metru cu scoici, în rest doar nisipul acela fin. Mi-a plăcut enorm să stau pe plajă. Nu te deranja nimeni, nu te agasa că vinde nu știu ce, totul era chill la maxim. Când te aflai pe plajă luai masa la restaurantul de lângă plajă, de unde puteai să-ți procuri non-stop de băut : cola, apă, bere, vin, chiar și gin tonic, totul pe gratis. Între orele de masă, în restaurant se făceau plăcinte și lumea mergea să-și ia plăcinte nu cumva să scadă glicemia. Un delir, chestia asta cu mâncarea !
Peste tot erai întâmpinat cu zâmbete, cu cuvinte de bun venit. Orice întrebai, orice solicitare aveai erau foarte serviabili, săritori și înțelegători. Totul la nivele de top ! În mijlocul resortului trona un teatru, la care în fiecare seară erau spectacole atât pentru copii cât și pentru adulți. Puteai să stai la bar, să te delectezi cu spectacolul și muzica, dacă erai interesat de viața de noapte. În realitate s-au gândit la tot, am făcut parte dintr-un angrenaj care funcționa perfect și totul era pus în slujba relaxării, a luxului și distracției noastre.
Cu mâna pe inimă pot să spun, că nu aveai nevoie să ieși din resort, cel puțin pe perioada celor șapte zile, nu ! În ultima zi, care s-a dovedit a fi puțin înnorată, am decis să vizităm partea antică a orașului, cea cu vestigiile arheologice, un oraș antic de mare anvergură, care se întinde pe o suprafață foarte mare și ne-a uimit cât de bine s-au păstrat coloanele și ce impunătoare au fost clădirile: Teatrul, Templul lui Apollo.
