12 iun. DESIGNERI TALENTAȚI, LA CASELE DE MODĂ DIN ÎMPĂRĂȚIA CERULUI
Deschid televizorul și pe toate canalele mă întâmpină știrea prin care se anunță trecerea în neființă a designerului Stephan Pelger. Indiferent de circumstanțele prin care s-a întâmplat această tragedie, o comunitate întreagă de oameni de modă, designeri, personalități mondene, cuantifică o nouă pierdere de talent și creativitate, mai exact o nouă transcendență într-un alt Univers, care în ultimul timp a avut o nevoie disperată și nemiloasă, de oameni creativi.
De câți designeri mai ai nevoie Doamne, în atelierele tale de creație din Împărăția Cerului ? Câți mai trebuie să proiecteze aripi de îngeri și costume de sfinți ? Cât borangic și mătase, praf de aur și stele mai trebuie prelucrat, de ni-i iei pe toți, să te asiguri că te-ai înconjurat de cei mai buni ?
M-a deranjat enorm modul în care societatea ipocrită, românească a pus pe tava mass mediei, omul Stephan Pelger cu trăsăturile sale umane, așa cum suntem noi toți cu calitățile și defectele noastre, un om chinuit, care ar fi avut nevoie de ajutorul tuturor celor care se aflau în jurul lui, încă în viață și nu acum, când el personal nu mai simte durerea, doar bucuria de a fi înconjurat de lumină.
Niciunul dintre noi nu avem dreptul să judecăm, nici să aruncăm cu pietre, doar să privim în interiorul nostru, acolo unde de multe ori ne-am gândit la condiția designerului român la el acasă, în România.
Mulți dintre noi, am ales să rămânem acasă, să muncim și să ne roadem coatele în atelierele care cotizează la bugetul de stat al țării, suportând toată mizeria pe care toți cei din branșă trebuie s-o suporte.
Am găsit un filmuleț astăzi pe Tik-Tok, în care Ursu Alina, o brașoveancă atrage atenția asupra ‘’ipocriziei ‘’ cu care se afișează toți cei din show-biz vorbind de Stephan, că despre un ‘’designer de talie mondială’’ și se întreabă câți dintre aceștia au cumpărat o haină creată de designer ?
În România nu există un sistem al modei, din păcate. E trist că foarte mulți designeri români, extrem de talentați, se chinuie să-și vândă creațiile pe piața românească, care nu este pregătită pentru așa ceva.
Ați făcut facultăți de design, scoateți an de an pe bandă rulantă designeri, care se visează pe covoare roșii, la cele mai mari prezentări de modă ale lumii, cu numele lor afișate pe ecrane imense în capitalele de modă ale lumii, dar vor ajunge să-și frece coatele ca niște croitori banali, condamnați să reconstituie vreo creație de-a lui Ellie Saab, ruptă dintr-o revistă, cu care clienta îți scoate ochii, aducându-ți un material valorând 50 de lei.
Acum, foarte mulți se bat în piept că i-au purtat creațiile, dar unde au fost aceștia când omul își striga durerea și spunea în gura mare tot chinul prin care trece și l-ați contabilizat că pe-un drogat, care oricum va recidiva și nu aveți ce-i face ?!
În general România este țara care nu știe să-și respecte valorile, când acestea încă sunt în viață, apoi le descoperă abia atunci când Doamne Doamne îi ia la el. Căci el știe pe cine să aleagă pentru colecțiile din Împărăția lui.
Destine aproape copiate, oameni talentați care s-au stins tragic, azi Răzvan Ciobanu, mâine Stephan Pelger, iar noi în colțul nostru de Ardeal, încă îl mai plângem pe Istvan Turucko și pe Cosmin Mureșan.
Duduie mașinile de cusut în atelierele de creație ale îngerilor și crochiurile de modă trasate cu linii diafane, încet și sigur, prind contur. De ce să îi aveți voi, când nu ați știut să-i prețuiți, când pot să-i am eu și să le ofer strălucirea, luxul și lumina rampei, pe care ei o meritau din plin ?!
E o lume pragmatică în care, artistul ce nu știe să se ancoreze în realitate nu prea are șanse de izbândă. E o lume în care, tu că designer nu ești suficient, pentru că nu ești omul orchestră, care pe lângă că este un artist adevărat, creativ, talentat și sclipitor, mai este și un manager perfect, un om de marketing desăvârșit și o mână de fier și un organizator excelent. Asta e imposibil.
Câți artiști ați cunoscut voi, care s-au născut organizatori și manageri desăvârșiți ? Dacă sunt organizatori, nu vor fi capabili să creeze și invers. Oare câți artiști au norocul să fie manageriați?
Câți au relații în care, partenerii lor de viață sunt capabili să conducă partea financiară a afacerii și să lase talentul doar să creeze, în lumea lui plină de inspirație ?! Voi oameni obișnuiți, de câte ori ați simțit, sau ați trăit transa creației, aceea în care aproape că îți pierzi cunoștiința și transcezi într-o altă dimensiune, în care creierul tău se află pe o altă frecvență ?!
Oamenii obișnuiți nu au cum să trăiască această stare, doar prin foarte mult exercițiu, dar talentele pot, pentru că așa s-au născut, cu această abilitate. Oare câți dintre oamenii obișnuiți veți putea înțelege, cât de greu este când intri într-un hău al lipsei de inspirație ?
Când îți simți creierul și sufletul devastat, când nimic nu se mai naște și izvorul creației stă uscat și secătuit și îți vine să-ți smulgi părul din cap, pentru că vin nopțile în care vei privi plafonul deznădăjduit, că nimic nu se mai leagă?!
Câți vor înțelege că tu defapt trebuia să te naști femeie, că ești un suflet feminin și sensibil, într-un corp de bărbat și te simți captiv într-un înveliș, care nu te reprezintă și dacă ai vrea să evadezi și să uiți măcar pentru un moment că genetica ți-a jucat feste, vei fi marginalizat și împins la latura aceea a societății, care încă nu este acceptată și nu va fi niciodată înțeleasă ?
Te trezești într-o zi, captiv în corpul tău, lipsit de bani și de comenzi, înconjurat de așa ziși prieteni care nu te duc pe drumuri bune, dar te fac să uiți măcar în timpul zborului, de greutățile tale și de problemele existențiale cu care te confrunți.
Și totuși vrei să trăiești, țipi în gura mare, ceri în mod gălăgios ajutor, dar e precum coșmarul acela, care revine mereu, cel în care visezi că țipi și niciun sunet nu-ți părăsește gâtlejul secat de vlagă și nimeni, nimeni nu te aude, nu te ajută !Nimic nu mai are sens ! Nici nu mai știi cine ești și simți că ai obosit.
Ai obosit să le demonstrezi acelor doi sau trei oameni, care îți sunt cu adevărat aproape, că ești capabil să te schimbi, că există în tine puterea de-a-ți înfrunta destinul și de-a lua taurul de coarne. Știi că te amăgești singur, ești conștient că ai să-i dezamăgești din nou și realizezi că invitația în atelierul de creație din Cer, încă te așteaptă.
Acolo vei fi primit cu brațele deschise, ei îți cunosc valoarea și te vor trata cu multă dragoste și căldură.Mai simți loviturile pe care le-ai primit pe străzile din Cannes, care ți-a fost atât de drag. Mai ții minte, cât de aproape ai fost atunci de Doamne, Doamne, deși te-a atenționat că nu a venit încă timpul să-ți iei norma întreagă, la atelierul Cerului.
Într-o clipă totul s-a luminat și știai perfect ce ai de făcut. Unii spun că actul prin care îți iei viața este unul de lașitate, dar tu știai că îți trebuie enorm de mult curaj să renunți la acele lucruri, care credeai cândva că îți sunt esențiale.
Acum știi, că acolo unde mergi, te va însoți energia ta creatoare, care nu este materie, te va însoți spiritul tău veșnic tânăr, care nu are nicio legătură cu lumea aceasta și te vei integra în lumină, așa cum în lumina, ar fi trebuit să fii toată viața ta !
