
05 iul. SALON EXPRESSIVE BY EVA CZIKAI – ANIVERSAREA A 30 DE ANI DE EXISTENȚĂ
Joi seara, 27 iunie 2024, am avut deosebita plăcere și onoare, să particip la Aniversarea a 30 de ani de existență a Salon Expressive by Eva Czikai. Într-un cadru intim, într-o atmosferă familiară am avut privilegiul să ne bucurăm de compania întregii echipe Salon Expressive, dar și de cea a noastră a clienților cei mai apropiați, cei care în decursul a două, trei decenii, am întemeiat o adevărată familie și ne-am bucurat de serviciile de un înalt profesionalism ale salonului.
Fiecare dintre noi, a sosit cu buchete de flori, cu mici atenții, dar în special, cu inima plină de emoție, am pășit pragul salonului, unde ne-a întâmpinat Eva. Pe 19 iunie Eva a împlinit o superbă vârstă rotundă și astfel momentul de sărbătoare este încununat de două aniversări. Privind-o pe Eva, cu zâmbetul ei cald, cu care ne primește de fiecare dată, cu tenul ei frumos fără imperfecțiuni, fără riduri, am realizat că femeia aceasta sfidează timpul.
Cu toate că munca ei cere o condiție fizică remarcabilă, cu toate că dealungul celor 30 de ani, a avut nevoie de multă ambiție și perseverență, dar și de o voință de fier, pentru a menține Salon Expressive in topul saloanelor de coafura din România, ea este o femeie puternică cu trăsături tinerești, peste care timpul, nu a reușit să-și lase amprenta.

La sosire, Eva ne-a prins în piept ecusoanele cu cifra magică : 20+, 30+ ca un semn onorabil al fidelității, prieteniei, importanței și bucuriei, care ne-a unit în toți acești ani, pentru că totul a devenit prietenie, o prietenie solidă și stabilă care s-a format în acest timp magic, petrecut împreună.
O viață de om reprezintă acești 30 de ani și fiecare moment al propriilor noastre destine, se leagă întrun fel sau altul, de existența salonului, care mereu a reprezentat un reper al bucuriei, al șansei de-a deveni mai frumoasă, de-a uita micile probleme ale zilei și de a regăsi calmul și liniștea sufletească.
Ori de câte ori am trecut pragul salonului, mereu a fost un moment de mulțumire și împlinire sufletească și întotdeauna am ieșit fericită de rezultatul obținut. Sunt mândră de faptul că părul meu, întotdeauna a reprezentat profesionalismul cu care Eva Czikai a gestionat, condus și susținut această afacere, dar și calitatea serviciilor dealungul acestor 30 de ani. Părul meu este dovada vie a grijei, atenției și profesionalismului cu care este tratat !
Fiecare dintre noi s-a familiarizat rapid cu mâncărurile gustoase, cu șampania servită din belșug și de atmosfera intimă pe care curtea interioară a imobilului unde se află salonul ne-a oferit-o.
Un spațiu liber cu flori și verdeață, băncuțe și mese de bar, unde se serveau băuturile și mâncarea gustoasă, cu muzica sunând în surdină, au oferit ambientul necesar unei seri reușite, de care ne-am bucurat cu toții câteva ore.
S-au depănat amintiri, s-au discutat nostalgic momentele cele mai relevante din istoria salonului și s-au vizionat pozele clientelor care și-au schimbat culoarea părului, dealungul timpului.
Un slide show rula pe ecranul televizorului din salon și noi fiecare, am avut ocazia să ne revedem cele mai interesante coafuri, precum și culorile pe care le-am purtat dealungul timpului. Unele dintre noi nici nu ne mai recunoaștem în culorile trecutului, căci forma și culoarea care mereu a avut rolul să ne facă mai frumoase, ne-a schimbat radical.
Familia Evei a fost prezentă alături de ea ca un mănunchi de trandafiri, care înconjoară o floare valoroasă, oamenii cei mai dragi care dealungul timpului au susținut-o și ajutat-o : mama ei, fiul ei Noel, draga ei mătușă, soțul ei Dan. Cu siguranță că și sora ei Zsuzsa ar fi venit dacă nu ar trăi la Bruxelle și dacă nu i-ar fi fost greu să se desprindă de sarcinile cotidiene.
Văzându-i familia frumoasă, gândul meu a formulat inevitabil o întrebare pe care aș fi vrut să o pun Evei in acest moment de sărbătoare : ‘’ Care este secretul succesului ? ’’ Eva Czikai este un model de viață, dar nu numai în ce privește profesionalismul ei și talentul și abnegația cu care își face meseria, dar în paralel cu toate acestea și pe alte planuri și domenii, care ar fi poate prea mult pentru alții, dar pentru Eva reprezintă doar o provocare.
Nu am pus întrebarea, pentru că undeva intuiam răspunsul : Atunci când iubești foarte mult ceea ce faci, atunci când știi că ăsta este drumul tău, atunci când ești perfect conștient că trebuie să-ți antrenezi în permanență mintea și corpul ca să reușești în jungla vieții cotidiene, atunci procedezi ca Eva. Și pentru Eva, a urca pe Everest la peste 5000 de metri altitudine, a fost doar o provocare și un vis împlinit.
A vizita Africa și a parcurge un raliu cu mașina, în locurile cele mai periculoase ale continentului, tot provocare a însemnat și un test al propriului curaj, al propriei puteri de caracter. Lucrurile s-au desăvârșit când a cunoscut Asia și a îndrăgit Bali unde a însoțit o mică echipă de prieteni, pentru a le arăta magia acestor locuri, conducându-i ca un adevărat ghid turistic, prin frumusețile acestor ținuturi.
Câte laturi are această femeie cu suflet temerar ? Ea îți crează impresia că este o femeie puternică, tare ca stânca, dar totuși un suflet sensibil, care se înduioșează la suferința celor defavorizați de soartă. Echipa care astăzi s-a cimentat în jurul Evei ( și nu întâmplător am folosit expresia cimentat ), s-a format și s-a selectat dealungul anilor, după caracterul Evei.

Chiar dacă la prima vedere ai avea impresia că fetele sunt din alt aluat, tenacitatea, ambiția, puterea de muncă, perseverența le caracterizează pe fiecare și niciodată nu ar putea exista și munci împreună, dacă nu ar fi așa : Anca, Timi, Codruța, dar și Eka care vine din tărâmurile de basm ale Malaeziei, s-a încadrat perfect în echipă.
Salon Expressive este astăzi un simbol al serviciilor profesionale de hair styling de cea mai înaltă clasă și datorita acestei echipe de top, care s-a format alături de Eva: datorită talentului, priceperii, profesionalismului și muncii susținute a Ancăi, datorită inteligenței, priceperii, atenției, concentrării și profesionalismului lui Timi, datorită muncii de înaltă valoare, priceperii, talentului și prezenței plăcute a Codruței și nu în ultimul rând datorită priceperii, puterii de muncă, hărniciei și profesionalismului Ekăi, care s-a încadrat perfect în echipă.
La acest ceas de sărbătoare am avut ocazia să-l cunoaștem și pe reprezentantul Davines România, D-l Pop Grigore, Manager Ethics Beauty România, reprezentantul firmei, care pune la dispoziția salonului produse profesionale de înaltă calitate, care se comercializează și le utilizează în salon.
Mulțumită acestor produse, părul nostru, al clientelor care am hotărât să urmăm serviciile Salon Expressive dealungul anilor, este îngrijit cu produse profesionale, de o calitate de top.
„ Davines este o marcă italiană de produse de îngrijire a părului, fondată în 1983. Se remarcă prin abordarea sa sustenabila, folosind ingrediente naturale și de origine etică. Produsele Davines sunt concepute pentru a oferi rezultate profesionale, respectând în același timp mediul și bunăstarea clienților.” – am preluat prezentarea Davines de pe Site-ul Salon Exxpressive : Beauty International | Salon Expressive – Coafură – Satu Mare (beauty-international.ro)

Dar hai să privim puțin în viitor, în ce privește activitatea salonului : Eva din nou se lansează într-o provocare profesională ! Beauty Days își reia activitatea după o pauză de 2 ani. Eva își propune să aducă la Satu Mare,” unde se agață harta în cui „ cei mai renumiți profesioniști din domeniul estetic :
” De câţiva ani încoace se organizează un eveniment denumit sugestiv Beauty Days, manifestare care are ca scop principal ridicarea nivelului de cunoştinţe al profesioniştilor care lucrează în domeniul estetic. Este vorba de coafori, frizeri, cosmeticieni, machiori, manichiuriste, pe scurt profesionişti din domeniul estetic. Este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din nord-vestul României şi facilitează efectiv întâlniri de lucru cu specialişti recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional şi profesionişti. Beauty Days Satu Mare este un eveniment susţinut inclusiv de Primăria municipiului Satu Mare, care asigură suportul tehnic.”
Evenimentul va avea loc în perioada 16-19 noiembrie 2024. Iată că Eva Czikai și minunatele fete care o înconjoară, reușesc să ne surprindă și să ne capteze atenția în continuare, oferind domeniului estetic noi linii de trend și actualitate.
Am petrecut câteva ore magice, o seară minunată, în sânul familiei Salon Expressive by Eva Czikai, transpunându-ne cu totul în sfera frumuseții :