28 dec. EU NU AM VRUT SĂ IAU ÎMPRUMUT DE LA NIMENI O ȚARĂ !
Eu nu am vrut să iau împrumut de la nimeni o țară ! Oricum nu ar fi fost a mea niciodată, pentru că nu aș fi simțit că limba aceea îmi aparține, că acea cultură este pe înțelesul meu, sau că simt suferința acelui popor peste secole și știu că ea este a mea, precum sângele și sudoarea pe care nu le pot nega vreodată.
Nu îi judec pe cei care au părăsit această țară, dar eu nu am putut, nu am putut să aleg soarta pribegiei, care este foarte amară și grea. Am făcut consiliu de familie, când ni s-a ivit ocazia să plecăm și în unanimitate am votat NU !
Peste ani, cu atâtea guverne mincinoase care ne-au furat, ne-au umilit și ne-au adus la sapă de lemn, înțeleg perfect oamenii care au plecat parasindu-și copiii, ciopartindu-și familiile, în alegerea unei sorți mai bune, unei șanse de ajutor pentru cei rămași.
E tragedia unui neam întreg, a unei generații de copii crescuți de mătuși, de bunici, e plânsetul părinților cu sufletul sfâșiat de dorul de țară, de lipsa familiei și a ținuturilor în care au crescut. Eu astăzi mă gândesc la această Românie, la toată țara aceasta care odată a visat LIBERTATE, PROSPERITATE ȘI DEMNITATE, dar în realitate trăiește UMILINȚA și TRĂDAREA.
Am ajuns servili străinilor și sclavi în propria noastră țară, muncind pe salarii care abia ne asigură existența, chiar și oameni cu școală și meseriași.
Sunt pe jumătate unguroaică, apoi româncă și nemțoaică din sângele ce a rămas, dar întotdeauna am simțit romănește ! Iubesc limba acestui popor, și îmi place să făuresc din cuvintele ei mesaje de iubire. Iubesc acest pământ cu frumusețile lui și inima neprețuită a românilor care intotdeuna m-au așteptat cu brațele deschise și cu acea căldură proverbială care caracterizează acest neam.
Nu ne place să fim patrioți, pentru că nu este la modă, pentru că pe vremurile de tristă aducere aminte, iubirea de țară a fost trivializată și strigată fals pe toate gardurile, prin limbajul de lemn cu care ne lăudăm conducătorul.
Dar patriotismul este exact ce v-am descris mai sus, este sentimentul apartenenței la această cultură, la aceste ținuturi, la acest neam, este durerea sfâșietoare a dorului și dragostea pentru cuvintele dragi pe care le rostim.
Nu este nimic ieșit din comun, este doar normalitatea de-a iubi locurile în care te-ai născut.
Este durerea care te cuprinde când știi că mai trebuie să aștepți săptămâni întregi să poți zbura acasă, este tremurul ce te încearcă atunci când auzi vocea mamei în telefon și nu-i poți atinge obrazul, pentru că se află la o distanță de zeci de mii de kilometri de tine.
Este frunza ruginie ce atinge pământul pe care îl săruți și cazi în genunchi după luni și ani de pribegie
Este dorința nestăvilită să-ți revezi prietenii după o vacanță lungă pe care ai petrecut-o în străinătate și oricât de bine te-ai fi simțit tot la ei vrei să te reîntorci pentru a depăna amintiri.
Este dorința de-a scrie, de-a făuri povești din combinarea cuvintelor acestei limbi, pe care, chiar de nu a fost limba ta maternă, ai învățat-o cu evlavie și dragoste. Patriotismul este esența cuvântului dor, de neam și de țară…
