
25 nov. ÎN 2023, ÎNȘELATUL SE NUMEȘTE EMOȚIONAL ȘI NU MAI SEAMĂNĂ CU CE ȘTIAM NOI CĂ ÎNSEAMNĂ
În toată jungla aceasta a rețelelor de socializare, poți uita tot ce știai despre înșelatul clasic, cu povești picante de dormitor, sau cluburi în care iubita te înșela în separeu, cu cel mai bun prieten. Astăzi poți fi înșelată sau înșelat, chiar și dacă iubitul sau iubita ta, nici măcar nu se atinge cu femeia sau bărbatul respectiv. Cum este posibil așa ceva ?
Stând în spatele monitoarelor, dând like-uri unui profil cu o poză drăguță de profil, tastând câteva mesaje, cu un ton accentuat de flirt. Apoi mesajele devin tot mai dese, iubitul sau iubita ta începe să se îndrăgostească de o străină sau de un străin, încep să schimbe mesaje amoroase și începe schimbul de poze nud.
Iată cum cresc coarnele înșelatului, când iubita lui, îi trimite unui necunoscut, cu care a schimbat câteva mesaje, prima fotografie cu sânii ei goi, pentru că tipul așa i-a cerut. Și așa, te vei trezi în brațe cu o femeie, care făcând sex cu tine, se gândește defapt la un alt bărbat și își dorește să fie în pat cu el și tocmai am definit înșelatul emoțional, care a câștigat teren într-o eră a tehnologiei, unde viața virtuală câștigă din ce în ce mai mult teren, în detrimentul vieții reale.

Pe acest principiu, nu mai este nevoie să te bagi în pat cu un alt bărbat, sau cu o altă femeie, dacă tu în spatele unei relații asumate, care există și funcționează bine de câțiva ani, flirtezi și te angajezi într-un sex virtual cu o persoană străină. De aici dorința de a cunoaște bărbatul sau femeia care ți-a furat virtual inima, este doar la o aruncătură de băț.
Se pot vedea într-o după-amiază la o cafea și dacă se plac vor face sex, apoi te trezești părăsit sau părăsită, fără să fi avut neînțelegeri în relație sau conflicte. Rețelele de socializare crează impresia fiecărei persoane în parte că posibilitățile și șansele de-a găsi un partener nou și interesant sunt infinite și orice s-ar întâmpla, undeva există mereu cineva pe banca de rezervă.
Chiar dacă realitatea nu este deloc așa, mirajul diversității și a idealizării imaginii persoanelor pe profilele rețelelor de socializare, crează această impresie falsă. Oricât de bună ar fi o relație și oricât de multă încredere ar avea între ei partenerii, în realitate tot ce se desfășoară în mediul online poate fi motivul discordiei a conflictelor, neîncrederii și geloziei în relație.
1. Comparația și gelozia :
Dacă unul dintre partenerii din relație se expune constant la postări filtrate, aranjate, provocatoare, pe rețelele de socializare, acest lucru poate crea pe bună dreptate sentimente de inadecvare și gelozie la celălalt partener.
Deja când tu ca femeie sau chiar și bărbat nu îți asumi și nu etalezi la statutul tău că ești într-o relație asumată, înseamnă că tu dai posibilitatea și altor persoane să te abordeze, cu tot felul de propuneri mai mult sau mai puțin indecente.
Pe de altă parte tot în această situație, poate apărea dorința persoanelor aflate într-o relație serioasă, să-și compare relația cu unele care apar idealizate pe rețelele de socializare, creând iluzia că unele iubiri sunt perfecte.
Astfel unii și-ar putea percepe propria relație ca fiind lipsită de motive de mândrie sau considerând-o plictisitoare și lipsită de valoare, provocând nemulțumire și potențiale neînțelegeri între parteneri.
2. Interpretarea greșită a interacțiunilor :
Platformele de social media pot crea uneori neînțelegeri sau comunicare greșită între parteneri.
Mesajele sau comentariile pot fi interpretate greșit, mai ales atunci când tonul și contextul lipsesc, ceea ce duce la conflicte sau îndoieli inutile. Poate mesajul transmis de emoticoane nu este îndeajuns pentru a înlocui viața reală cu una virtuală.
De multe ori mesajele plate fără vibrația și tonul din voce, nu sunt capabile să redea sentimentele, așa cum vocea poate s-o facă, aievea.
3. Accesibilitate la relațiile anterioare: rețelele de socializare oferă acces ușor la partenerii anteriori sau interese pentru alte relații romantice.
Această accesibilitate poate evoca gelozie sau îndoieli cu privire la angajamentul sau fidelitatea fiecărui partener, ceea ce poate duce la sentimente de neîncredere.

Și acest lucru chiar se întâmplă și înșelatul se produce, când tu ca persoană aflată într-o relație asumată, începi să urmărești profilul unei alte persoane, îi dai like-uri și o urmărești știind că tu ești într-o relație asumată și totuși cauți interesul unei persoane străine, care îți animă imaginația.
4. Probleme de confidențialitate :
Partajarea informațiilor personale, fotografiilor și încarcarea lor pe rețelele de socializare, expune viața privată a partenerilor unui public larg. Unii parteneri se pot simți amenințați de această situație și poate apărea neîncrederea în ce privește intențiile celuilalt, ceea ce duce la neînțelegeri și tensiuni în relație.
5. Lipsa timpului de calitate :
Timpul petrecut în exces pe rețelelele de socializare, poate diminua timpul de calitate petrecut împreună în cuplu. Derularea continuă, postarea sau implicarea în aceste activități, poate reduce interacțiunile față în față și conexiunea emoțională, ceea ce duce la neînțelegeri sau sentimente de neglijare între parteneri.
6. Flirtul digital sau infidelitatea digitală :
Platformele social media oferă infinite oportunități de conectare cu persoane străine, în afara relației tale consacrate. Implicarea în conversații explicite sau secrete, flirtul sau conexiunile emoționale cu persoane străine, pe rețelele de socializare, poate reprezenta în sine trădare și înșelare.
Pentru a atenua influențele negative ale rețelelor de socializare și pentru a stimula înțelegerea într-o relație, putem încerca :

1. Comunicarea deschisă :
Discutați sentimentele, preocupările și așteptările cu privire la utilizarea rețelelor de socializare în cadrul relației. Stabiliți limite și definiți ce este un comportament acceptabil sau inacceptabil în relația voastră.
2. Limitați utilizarea rețelelor de socializare :
Alocați-vă timp de calitate unul altuia petreceți mai mult timp în viața reală, acumulați experiențe live în schimbul celor online.
3. Încurajează încrederea :
Încrederea prin transparență și onestitate, evitând secretul sau comportamentul suspect care ar putea duce la neîncredere.
4. Angajarea în hobby-uri comune, explorarea de noi activități și aprofundarea conexiunilor în lumea reală pot întări înțelegerea și comunicarea. Pentru a-ți păstra relația în siguranță exersează empatia și compasiunea, fără să o compari cu relații prezentate idealizat pe rețelele de socializare.