O viață de om reprezintă acești 30 de ani și fiecare moment al propriilor noastre destine, se leagă întrun fel sau altul, de existența salonului, care mereu a reprezentat un reper al bucuriei, al șansei de-a deveni mai frumoasă, de-a uita micile probleme ale zilei și de a regăsi calmul și liniștea sufletească.

Ori de câte ori am trecut pragul salonului, mereu a fost un moment de mulțumire și împlinire sufletească și întotdeauna am ieșit fericită de rezultatul obținut. Sunt mândră de faptul că părul meu, întotdeauna a reprezentat profesionalismul cu care Eva Czikai a gestionat, condus și susținut această afacere, dar și calitatea serviciilor dealungul acestor 30 de ani. Părul meu este dovada vie a grijei, atenției și profesionalismului cu care este tratat !

Un spațiu liber cu flori și verdeață, băncuțe și mese de bar, unde se serveau băuturile și mâncarea gustoasă, cu muzica sunând în surdină, au oferit ambientul necesar unei seri reușite, de care ne-am bucurat cu toții câteva ore.

S-au depănat amintiri, s-au discutat nostalgic momentele cele mai relevante din istoria salonului și s-au vizionat pozele clientelor care și-au schimbat culoarea părului, dealungul timpului.

Un slide show rula pe ecranul televizorului din salon și noi fiecare, am avut ocazia să ne revedem cele mai interesante coafuri, precum și culorile pe care le-am purtat dealungul timpului. Unele dintre noi nici nu ne mai recunoaștem în culorile trecutului, căci forma și culoarea care mereu a avut rolul să ne facă mai frumoase, ne-a schimbat radical.

Văzându-i familia frumoasă, gândul meu a formulat inevitabil o întrebare pe care aș fi vrut să o pun Evei in acest moment de sărbătoare : ‘’ Care este secretul succesului ? ’’ Eva Czikai este un model de viață, dar nu numai în ce privește profesionalismul ei și talentul și abnegația cu care își face meseria, dar în paralel cu toate acestea și pe alte planuri și domenii, care ar fi poate prea mult pentru alții, dar pentru Eva reprezintă doar o provocare.

Nu am pus întrebarea, pentru că undeva intuiam răspunsul : Atunci când iubești foarte mult ceea ce faci, atunci când știi că ăsta este drumul tău, atunci când ești perfect conștient că trebuie să-ți antrenezi în permanență mintea și corpul ca să reușești în jungla vieții cotidiene, atunci procedezi ca Eva. Și pentru Eva, a urca pe Everest la peste 5000 de metri altitudine, a fost doar o provocare și un vis împlinit.

A vizita Africa și a parcurge un raliu cu mașina, în locurile cele mai periculoase ale continentului, tot provocare a însemnat și un test al propriului curaj, al propriei puteri de caracter. Lucrurile s-au desăvârșit când a cunoscut Asia și a îndrăgit Bali unde a însoțit o mică echipă de prieteni, pentru a le arăta magia acestor locuri, conducându-i ca un adevărat ghid turistic, prin frumusețile acestor ținuturi.

Câte laturi are această femeie cu suflet temerar ? Ea îți crează impresia că este o femeie puternică, tare ca stânca, dar totuși un suflet sensibil, care se înduioșează la suferința celor defavorizați de soartă. Echipa care astăzi s-a cimentat în jurul Evei ( și nu întâmplător am folosit expresia cimentat ), s-a format și s-a selectat dealungul anilor, după caracterul Evei.

Chiar dacă la prima vedere ai avea impresia că fetele sunt din alt aluat, tenacitatea, ambiția, puterea de muncă, perseverența le caracterizează pe fiecare și niciodată nu ar putea exista și munci împreună, dacă nu ar fi așa : Anca, Timi, Codruța, dar și Eka care vine din tărâmurile de basm ale Malaeziei, s-a încadrat perfect în echipă.

Salon Expressive este astăzi un simbol al serviciilor profesionale de hair styling de cea mai înaltă clasă și datorita acestei echipe de top, care s-a format alături de Eva: datorită talentului, priceperii, profesionalismului și muncii susținute a Ancăi, datorită inteligenței, priceperii, atenției, concentrării și profesionalismului lui Timi, datorită muncii de înaltă valoare, priceperii, talentului și prezenței plăcute a Codruței și nu în ultimul rând datorită priceperii, puterii de muncă, hărniciei și profesionalismului Ekăi, care s-a încadrat perfect în echipă.

Mulțumită acestor produse, părul nostru, al clientelor care am hotărât să urmăm serviciile Salon Expressive dealungul anilor, este îngrijit cu produse profesionale, de o calitate de top.

„ Davines este o marcă italiană de produse de îngrijire a părului, fondată în 1983. Se remarcă prin abordarea sa sustenabila, folosind ingrediente naturale și de origine etică. Produsele Davines sunt concepute pentru a oferi rezultate profesionale, respectând în același timp mediul și bunăstarea clienților.” – am preluat prezentarea Davines de pe Site-ul Salon Exxpressive : Beauty International | Salon Expressive – Coafură – Satu Mare (beauty-international.ro)

Am încercat să pătrund în lumea ei vastă, să înțeleg rețeta succesului și desfășurarea unei povești de succes, pentru că eu așa o văd și o percep, văzând rezultatele, care vorbesc de la sine. Beata mi-a răspuns cu o modestie uimitoare, care pe mine m-a făcut s-o admir și mai mult, transmițându-mi ideea că nici pe departe nu a ajuns la capătul poveștii și că lucruri noi, provocatoare, sunt mereu în gândurile ei.

Alena : Cum a început colaborarea ta cu cei doi experți în domeniul vinurilor : Katona Csaba și Attila Balazsi, în cadrul Zazou Social Events & More și care sunt evenimentele pe care le pregătiți sătmărenilor, în perioada care urmează?

Beata : Povestea colaborării mele cu Katona Csaba și Balazs Attila, cu alte cuvinte cum am devenit co-founder la Zazou Social Events & More, începe cu primul nostru picnic. Acesta a avut loc la aniversarea unui an de existență al revistei de lifestyle ‘’ Matusinka magazin “.

Ne-am gândit cu colegii mei de la revistă, să sărbătorim, în cadrul unui eveniment ieșit din tiparele consacrate, realizând un forum intelectual, cu discuții despre subiecte interesante precum zero waste, metodele alternative de educație, pe care să le combinăm cu o altă temă interesantă și anume, producerea vinurilor de calitate pe meleagurile noastre, promovând totodată, consumul conștient de vinuri . Am observat că magazinele autohtone sunt pline de vinuri din import, chiar și din Argentina, dar prea puțin sunt reprezentate vinurile locale.

Următorul eveniment pe care îl organizăm, va avea loc în data de 16 septembrie 2023, în localitatea Beltiug și se numește ‘’ Cellar Tour ‘’ și reprezintă prezentarea și povestea pivnițelor de vin ale Beltiugului. Sătmărenii interesați se pot înscrie la acest eveniment pe rețelele de socializare.

Alena : Cum vă împărțiți sarcinile între asociați și care este rolul tău în munca de organizare ?

Beata : Fiecare nouă acțiune este o nouă provocare. Lucrezi cu oameni noi și întotdeauna trebuie să organizezi evenimente, care să aibă deschidere spre oameni. Partea mea de muncă este comunicarea. Este destul de greu să despărțim sarcinile. Întotdeauna discutăm totul împreună, ne-am format bine unul pe lângă celălalt, am reușit să ne pliem foarte bine unul după celălalt.

Întotdeauna vine ceva nou. Mie îmi place să fie întotdeauna o provocare fiecare eveniment trebuie să aducă ceva nou. Lumea de azi este în continuă mișcare, trebuie să îți păstrezi stilul pe care îl reprezinți, dar trebuie să aduci mereu ceva nou, ceva interesant, adică trebuie să fie o continuitate, care deservește un standard, dar întotdeauna trebuie să fii cu un pas înainte, față de cotidian și să ai mereu o perspectivă asupra a ce va fi interesul societății în viitor. Ca să realizezi acest lucru, ai nevoie de intuiție.

Alena : Beata, tu ești originară din Arad, cum te-ai acomodat pe meleagurile sătmărene și cât de dificil a fost să îți câștigi locul, în branșa comunicării, în orașul nostru ?

Beata : Profesia mea este un lucru minunat, dar în același timp și foarte greu, trebuie să spargi ziduri și la propriu și la figurat. Sunt foarte multe energii negative, care te trag înapoi, dar eu sunt genul de om care nu se lasă. Până astăzi îmi este greu să lupt cu lipsa acceptării, dacă cineva este altfel decât marea majoritate, trebuie să lupte pentru poziția sa în societate, poziție pe care o merită. După un timp te antrenezi.

Când eram mai tânără, criticile mă afectau mai mult și mă trăgeau înapoi de la creativitate, dar mai târziu am învățat să eliberez aceste energii negative. Cu cât am înaintat în vârstă, nu mai bag în seamă criticile și în același timp, se și adună în jurul meu oameni, care mă ajută mult în munca mea. În momentul în care am reușit să mă eliberez de critici și neacceptare, atunci au început să apară oamenii, care în ziua de azi, sunt cei cu care colaborez. Dacă te lași influențat de critici, creezi un blocaj și nu le permiți oamenilor valoroși să ajungă la tine. Acum nu mai am niciun fel de resentimente.

Alena : Aceasta este profesiunea ta de credință, scrisă în jurnalul călătoriei tale în Panama și Costa Rica :

‘’Atunci când iluziile copilăriei sunt urmate de hotărâri libere, încărcate de responsabilitate. Atunci când părerea altora nu te mai influențează în ceea ce crezi cu adevărat, și pentru ce ai muncit din greu în drumul tău, cu speranța că îți asumi răspunderea pentru propria persoană, pentru viața ta și da, pentru cei care sunt importanți pentru tine, deoarece a fii bine, singur cu tine, nu înseamnă deloc că viața ar trebui s-o trăiești în singurătate. Din contra, eu cred că de aici pornește viața lipsită de așteptări și proiecții, împreună cu toți aceia care dintr-un anumit motiv, sunt importanți pentru tine. Tarde sed tute, înseamnă, încet și sigur, doar așa merită să sosești în propria ta poveste, tot mai aproape de desăvârșire.’’ PURA VIDA Dzsungelnapló Panamából és Costa Ricából – Matusinka.ro

Beata: Drumul a durat 16 zile și am vizitat două țări : Panama și Costa Rica. Am pornit din Satu Mare, următoarea destinație Budapesta, apoi Amsterdam și America Centrală. Primul drum cu avionul a durat 26 de ore, apoi urma să cunosc pe rând jungla urbană în Panama, apoi cea reală în Costa Rica, unde urma să petrec timp în junglă, singură, femeie fiind. Jungla a fost cea mai mare provocare, acolo am fost cu totul singură. Recunosc că mi-a fost frică, nu a fost zona mea de confort, da, mi-a fost frică femeie singură în mijlocul junglei. Natura te acceptă dacă nu o provoci, deși ești singură acolo, nu ești singuratică. Chiar dacă tu te ocupi tot timpul de tine, senzațiile acolo sunt foarte puternice : mirosurile, sunetele. Totul îți stă la dispoziție să fii fericită. Acolo vezi lucrurile cu adevărat importante, trăiești o situație intensă, trebuie să fii mereu în gardă.

Alena: Te-a pregătit cineva care pot fi pericolele de care te poți lovi ?

Beata: Nu m-a pregătit nimeni. Întreaga excursie a fost organizată de mine, îmi pregăteam dinainte locurile pe care voiam să le vizitez. Între diferitele puncte mă deplasam cu avionul, am avut în total 7 drumuri cu avionul. Abia după ce am plecat din junglă, am aflat de șerpii și broaștele veninoase care puteau să-mi cauzeze probleme serioase. Am petrecut în total o săptămână în junglă: o porțiune a fost pe lângă ocean și cealaltă în munți.

Am remarcat frumusețea paralelismul dintre jungla naturală și cea urbană. Dualitatea m-a impresionat. Oamenii mi-au creat o impresie pozitivă, deși erau ursuzi, afișând o aură negativă. Ei se simt mai bine în natură, 25 % din suprafața Costa Rica este parc național. Este o lume interesantă, departe de noi și de cultura noastră. Este minunat modul în care acești oameni se raportează la natură și noi am avea ce învață de la ei. Modul în care acești oameni ocrotesc natura, faptul că împăduresc zonele defrișate, ar putea fi un model și pentru România.

Au mare grijă de faună și speciile existente. Odată cu dezvoltarea, și natura are de suferit, în Costa Rica în schimb, omul ocrotește și respectă natura, din acest punct de vedere, avem numai de învățat de la ei. Eu am învățat acolo un lucru și aici aș dori s-o citez pe psiholoaga Kadar Annamaria : ‘’ Leneșul este pentru acest popor, simbolul sosirii tale în propria ta poveste.’’ Când am ajuns acasă mi-am tatuat pe antebraț imaginea leneșului, simbolul care reprezintă sosirea mea în propria mea poveste : am ajuns acasă.

Acest lucru înseamnă că nu mă mai pierd în lucrurile care nu sunt despre mine, accept situațiile în care îmi este frică, nu este nicio problemă, a trebuit să accept și cine sunt și ce gândesc, doar așa pot rămâne autentică.

Alena: Care sunt planurile tale de viitor în ce privește călătoriile ?

Beata: În societatea în care trăim, totul se vrea foarte repede. Mie în schimb, îmi place să planific să visez, să organizez, am câteva idei, tot o locație interesantă foarte aproape de natură, un loc unde nu am mai fost, dar un continent pe care am fost. Am făcut un inventar al țărilor în care am fost, sunt 52 de țări. Dar încă sunt multe locuri interesante. Călătoria din Mexic și Cuba am făcut-o cu familia. Este interesant să compari cele două situații când mergi cu familia și prietenii și cu totul altceva este, când mergi singură. Continentul meu preferat este Africa.

Părți mari ale continentului sunt sălbatice, pe mine asta mă atrage, locuri în care nu a pătruns turismul în masă. Din păcate acolo unde a intrat turismul în masă, dispar locurile autentice. Eu caut locurile în care, natura s-a păstrat autentică. Într-o excursie organizată de o agenție, eu nu văd nimic din părțile cu adevărat interesante.

Alena: De unde vine inspirația pentru proiectele noi ?

Beata: Ideile vin din interior, ascult muzică și citesc și vin gânduri. Nu poți să știi ce vine din interior și ce din exterior, o sursă de inspirație importantă pentru mine, sunt călătoriile. Sunt în timpul zborului, în avion și îmi vin idei și le notez.

Alena: Care sunt adevăratele valori în concepția ta ?

Beata: O cunoștiință de-a mea, venind în vizită la mine acasă, mi-a spus : ‘’ Ce bine reușești tu, să imibini vechiul, tradiționalul cu noul și modernul. Reușești să combini vechi cu nou, stabilind o armonie perfectă.” Ceea ce este vechi, nu e neapărat rău, și ceea ce este nou, nu întotdeauna este neaparat bun. Consider că însăși inovația este un lucru foarte important. Eu în asta cred, în lucrurile moderne în care aducem ceva autentic. Cred în faptul, că sunt importante rădăcinile, și oamenii care au rădăcini.

Alena: Care este rețeta succesul tău ? pentru că asistăm aici la o poveste adevărată de succes.

Beata: Mulțumesc pentru recunoaștere, eu încă nu pot să mă pun pe relax, mai am multe sarcini de îndeplinit, acum văd totuși că vin rezultatele spre mine. În societatea de azi, succesul este destul de greșit interpretat : câștigi bani mulți, sau ai putere asupra altora ? Pășește autentic pe drumul tău, spre țelul pe care îl urmărești și rămâi în armonie cu tine și cu persoana pe care o reprezinți.

Da, cred că succesul este să fii mulțumit cu ceea ce ai realizat, că ai rămas fidel propriei tale persoane. Există un punct în care trebuie să fii mulțumit momentan cu ce ai realizat și să te bucuri că activitățile tale, sunt în conexiune și că cercul se închide. Acesta este rezultatul muncii a 4-5 ani, când va veni momentul să încep ceva nou, o voi face, deocamdată este timpul de-a contempla. Realizarea spațiului pentru evenimente ‘’ L-atelier ’’ a durat 3 ani, în care am fost acolo în permanență, de la spargerea zidurilor, până la ultimele finisări.

Și aici am avut norocul de-a găsi omul potrivit, care a înțeles perfect ce îmi doresc și aceasta este arhitecta Bohonyi Veber Imola cu care am fost în mare armonie, am colaborat foarte bine, a funcționat excepțional energia feminină.

Alena: În ce direcție merge România ? În ce direcție merge lumea în general ?

Beata: Eu cred că fiecare dintre noi suntem responsabili ce lăsăm după noi în lume. Toți suntem responsabili de direcția în care se dezvoltă lumea, nu putem arăta cu degetul spre politică, regime, sisteme. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință individual, să nu lăsăm să ne distragă lumea online, lumea virtuală, de lucrurile cu adevărat importante. Să ne asumăm răspunderea de pașii noștri ecologici în lume, să fim atenți de unde ne procurăm hrana, să fim atenți la noi în primul rând și să fim atenți la semenii noștri.

Pe mine mă ajută sportul, Body Art, să îmi păstrez echilibrul și să fiu în armonie cu propria persoană. Astăzi am avut o zi stresantă, după amiaza am ținut o oră de Body Art pentru gravide, la Centrul Scheffler. Acest antrenament m-a liniștit și m-a echilibrat. Sportul te învață trăirea zilelor de calitate, găsirea drumului înapoi în dispoziția demnă personalității tale. La Primagym înlocuiesc o antrenoare, dar țin și ore libere pe malul Somesului : Body Art back to nature.

Este un grup închis pe Facebook, ne adunăm în natură și ținem legătura cu natura, cu cerul, iarba, soarele. Din păcate, omul modern a pierdut legătura cu natura, cu cursul normal : dimineața, ziua seara, ploaia . Trebuie să le acceptăm pe toate, ele reprezintă natura. În lumea modernă, avem tendința să complicăm inutil lucrurile, trebuie să ne întoarcem la acuratețea gândirii țăranului simplu.

Alena : Rolul cel mai important în viața ta este cel de mămică, nu degeaba am lăsat această întrebare ultima. O femeie atât de creativă și activă ca tine, cum reușește să se împartă între familie și carieră ?

Beata: Îmi impun să am foarte mare grijă de mine și în special de familia mea. Reușesc să dorm 8 ore, am grijă să am timp și pentru familie, să fim mult timp împreună cu băiețelul meu, cu familia în general. Acestea sunt clipe pe care nu le vom aduce niciodată înapoi. Eu nu mai vreau să fur timp prețios, din cel alocat familiei mele, pentru lucruri fără sens, astfel mi-am tatuat simbolul ‘’ leneșul ’’ pe braț – Pura Vita.

Când o întâlnești pentru prima dată pe Cristina, ea te va întâmpina cu zâmbetul ei cald și cu acea finețe și eleganță, pe care femeia aceasta creativă prin orice manifestare a ei, o poartă, cu naturalețe și autenticitatea care vine din natura nealterată și sănătoasă a locurilor din care provine.

Eu aveam nevoie pe vremea aceea de sfaturi și de îndrumare artistică, iar ea, pe lângă statutul ei de artist, este și dascăl, s-a angajat să mă coordoneze în această activitate.

Am simțit atât de multă căldură, răbdare, interes și dragoste pentru artă, din partea ei și casa era ca un muzeu : lucrările ei, lucrările Ianei și artă în orice ungher, de parcă ai fi pășit într-un lăcaș sfânt destinat acestui domeniu.

Așa cum a spus Doamna Director la vernisajul expoziției, Cristina este mama ‘’ Micului Prinț ‘’, proiect care astăzi iată că a devenit o expoziție internațională și se află la a 28-a ediție, adunând ca într-un buchet imens, lucrările a peste 300 de artiști, dar și mici pictori, având o secțiune dedicată copiilor.

Frumusețea evenimentului anul acesta, este încununată și de aniversarea a 80 de ani de la prima apariție a volumului ‘’Micul Prinț ‘’ de Antoine de Saint- Exupery, iar provocarea de anul acesta o reprezintă ‘’ popasul prințișorului coborât de pe Planeta sa, pe Pământ.

Admir din tot sufletul dragostea aceasta nemărginită pentru artă, dar și pentru oameni, pentru cei care au învățat să-și exprime sentimentele prin linii de creion, sau tușe de culoare pe pânză.

De la cei mai mici, recordul fiind 3 ani, până la artiștii consacrați, am avut posibilitatea să ne bucurăm de creativitate, expresie, simboluri și metaforă, a perioadei copilăriei, dar și profunzimea mesajului pe care ‘’Micul Prinț ‘’o transmite lumii adulților, cea rece și pragmatică, în care nu trebuie niciodată să uităm că singurul lucru cu adevărat valoros, ce străbate timpul și spațiul este IUBIREA.

Mai mult de jumătate din expozanți sunt copii și tineri : elevi, studenți și acest lucru, demonstrează că interesul pentru această expoziție internațională, creste de la an la an și în rândul artiștilor tineri. Mi-ar fi foarte greu să enumăr toate lucrările și să dau glas a peste 300 de artiști.

Am convingerea că impresiile trebuiesc filtrate prin percepția vizuală proprie și capacitatea subiectivă de savurare a creației artistice și de recepționare a mesajului transmis prin artă.

Cele două lucrări expuse de Cristina Gloria Oprișa, ‘’Scara ‘’ și ‘’Cu ochii Micului Prinț ‘’ reprezintă două creații care par că se leagă una de alta, de parcă nu am putea să le percepem decât împreună, într-o succesiune cronologică, una destinată Pământului, alta ascensiunii către lumea interstelară, acolo unde găsim Planeta prințișorului.

Iana Oprișa, micuța cu ochii aceia verzi, ca smaraldele, fetița încântătoare, care a dăruit Micului Prinț , ziua ei de naștere, între timp a devenit o tânără frumoasă și extrem de creativă, iscusită în special în arta cuvintelor, dar cum artiștii se pot exprima prin oricare modalitate prin care arta se poate manifesta, expune lucrarea ‘’Culmi’’ care este un eseu vizual, un colaj foto, care îi surprinde frumoasele trăsături în diferitele stări trăite.

Zita este prezentă la ‘’Micul Prinț ‘’, cu lucrarea ‘’Analiza 1×0 ’’ dar și ca dascăl și coordonator pentru micii ei discipoli, elevi din clasele primare, prezenți cu lucrările lor la expoziție. O altă bucurie a fost revederea cu Valer Sasu, care la sfârșitul acestei săptămâni, va avea vernisajul expoziției ‘’ Atelier în mai ‘’.Valer la rândul lui este prezent la expoziție cu lucrarea ‘’Violent blue 3 ‘’.

București, Oradea, Sebeș, Timișoara, Deva, Sânnicolau Mare, Ambud, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Târgu Jiu, Arad, Constanța, Botoșani, Galați, Baia Mare, Hunedoara, Iași, Călărași / Slobozia, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Bistrița, Tulcea, Brăila, Piatra Neamț, Alba Iulia, Poiana Codrului, sper că nu am omis nicio localitate din care s-au trimis lucrări.

Am intrat la secția de matematică-chimie, în special datorită mamei mele, care era foarte severă și ne pretindea să învățăm la toate materiile. Venind de la Liceul de Artă, părinții au avut emoții pentru mine, eu trebuia să muncesc cot la cot cu ceilalți copii, am luat ore de matematică în particular și am intrat la treaptă. Noi eram prima promoție, a Doamnei profesor Lupuți Gabriela, care mi-a fost dirigintă.

Dânsa este un om extraordinar, un profesor deosebit , este prezentă la toate întâlnirile noastre ne vedem la toate evenimentele, dacă nu poate fi fizic cu noi, atunci este online. Pur și simplu o iubesc !

Așa am scăpat de pian. La un moment dat părinții mei au realizat că nu are rost să tragă de mine, că eu nu mai voiam pian deloc! Asta a însemnat pianul în viața mea și așa s-a terminat acest capitol. Dar omul se schimbă în decursul timpului și dacă eu le-aș spune acum părinților mei, că mi-am luat pian de 3-4 ani, ținând cont de faptul că în copilărie nu mai voiam să aud de el, ar rămâne foarte surprinși.

Acestea sunt etapele din viață: una dintre surori este profesor de pian, normal că ea are două piane acasă, altă soră este optician, ea are un magazin privat la Budapesta. Astăzi, am momente când mă așez la pian și cânt, chiar mă relaxează, îmi face plăcere. Când sora mea are spectacole mai cânt și eu și cealaltă soră Klari, câte o piesă.

ALENA : Ce înseamnă baletul în viața ta și ce le transmiți micilor tăi discipoli, ce este important să înțeleagă și să-și însușească în legătură cu această frumoasă ramură a artei ?

ANA : Este foarte important pentru această generație tânără să știe să selecteze din multitudinea de informații cu care este bombardată. Dacă un copil este curios să vadă balet și părintele are posibilitatea să ducă copilul la Cluj, sau la Budapesta la operă, le sugerez s-o facă. Când este la Satu Mare, eu duc elevii mei la spectacol, încerc să-i determin să vadă spectacolul live, să nu îl vadă online. După câțiva ani de studiu, de balet, că aici vorbim de mișcare fizică, copila respectivă își însușește forma sănătoasă de viață.

ANA : Un lucru foarte important, pe care eu ca dascăl aș vrea să-l transmit atât copiilor cât și părinților din ziua de azi, este că fără efort, fară muncă, nu există realizări, nu există performanță. Lumea aceasta a devenit prea comodă. Eu ca părinte, când aleg școala, trebuie să mă gândesc să fie bună pentru copil. Acum, cel mai important lucru este ca școala să fie aproape. Tu ca părinte trebuie să realizezi că trebuie să alegi școala după aptitudinile copilului tău.

Aud zilnic că, concurența e mare, șansele sunt mici, nu sunt de acord cu acest lucru. Și acuma am o fostă elevă, urmează să fie șefă de promoție la Liceul de balet de la Cluj. Urmează să participe la o audiție foarte grea în Spania, dar chiar i-am spus : trebuie să participi ! Până când nu participi nu știi, trebuie să ai curaj, să încerci, decât să stai acasă, să te plângi că este greu ! Nu draga mea, trebuie făcut, trebuie încercat ! Cu această mentalitate, copilul se obișnuiește să renunțe că este greu, și te trezești că nu mai face nimic în viață. Veșnic ai o variantă.

Dacă eu nu îmi pun mintea la contribuție, nu am cum să nu răzbesc. Numai eu pot să știu ce este bine pentru mine. Și părinții au o explicație : nu ne permitem Londra, nu ne permitem Elveția. Nu vorbește nimeni de așa ceva: du-te la București, du-te la Cluj, învață !

Și generațiile noastre au muncit foarte mult. Și pe vremea noastră au fost examene, a fost de trudit de transpirat, nu se oferea nimic de gratis fără muncă. La orice nivel vorbim de un rezultat, la orice activitate era de trudit mult. Mie ca dascăl mi se pare o lege nescrisă chestia asta. Face copilul să spunem un semestru, tu ca dascăl ca să vezi rezultatul muncii tale, trebuie să pui copilul să evolueze pe scenă. Eu degeaba îți aduc aici, copila în sală, îți execută perfect mișcările, dar până când nu e pe scenă, noi nu vedem dacă stăpânește cu adevărat ceea ce a învățat.

În fața publicului copilul mai ia o doză de experiență. Asta pentru un profesor este o imensă satisfacție profesională. Peste doi trei ani când mă uit la înregistrări zic glumind : ‘’uite măi, din Piticoata asta ce-am făcut ! ‘’

Baletul are un efect deosebit de benefic asupra copiilor. Lucrez deja la a doua generație și pot să număr pe degete, care dintre cursantele de balet au învățat cu note mici la școală. În balet sunt 1200 de elemente pe care le înveți în 7 ani de studiu, ți se deschid, glumim noi antenele. Altfel asimilează un copil care face balet, altfel își coordonează mișcările. I se dezvoltă atenția distributivă, trebuie să fie atent și la stânga și la dreapta și la muzică, de la public nu își ia ochii.

Automat altfel funcționează concentrația și de aici încep rezultatele bune. Foarte rar aud de balerinele mele că se plâng profesorii la școală. Participă la olimpiade, concursuri. Plus este un consum de energie pentru copil, care chiar dacă este hiper activ, după balet își canalizează energiile în mod constructiv, nu distructiv.

ANA : Aș vrea s-o amintesc aici, în primul rând pe Andreea Jura, Prim-balerină de la Opera Națională din Cluj-Napoca. Când avem evenimente, colaborăm cu dânsa. În același timp colaborăm și cu Liceul vocațional de profil artistic cu specializările : dans clasic și dans contemporan, Floria Capsali din București. Când copilul participă la 5 ani, la un prim eveniment pe scenă, aici am încercat ceva ce a dat roade. După ce și-a terminat evoluția pe scenă, fetița se aseaza și ea este spectator.

Normal, o colegă de-a mea care mă asistă la toate activitățile, este lângă ele și împreună urmăresc spectacolul oferit de toate categoriile : avansați, începători, performanță. Văzând-o pe doamna de la Operă cum dansează, atât copilul cât și părintele are în față un model. Astfel se naște dorința atât a copilului cât și a părinților că, copila lor să îmbrățișeze această frumoasă carieră. ‘’Eu asta vreau să fiu ! ‘’, fizic, direct, în același moment, se ia decizia și de acolo cei 7 ani de pregătire în balet trec foarte repede.

Prim-balerina reprezintă un exemplu pentru fetițe și ce este foarte important, e faptul că nu este totuna să o urmărești online, sau să o vezi aievea, lângă tine, live. Chiar dacă vorbim de un copil doar de 5 ani, de 12 ani, de 8 ani, că defapt asta e vârsta, ele deja au capacitatea de a decide ce își doresc să facă în viață. Dorința trebuie să vină din partea copilului. Degeaba spui copilului că venim la balet, sau la pian, tu ca părinte trebuie să-i explici copilului ce include asta, ce implică, ce efort trebuie să facă pentru asta.

Un alt ajutor pentru mine , este o fosta profesoară, prietena de-a mea de la Cluj, Corina Marc. Dânsa este la pensie de vreo doi ani, dar este una dintre cele mai bune profesoare din România, cu ea urmează să am atelierul de la sfârșit de săptămână. Adevărul este că s-au construit niște relații cu Clujul care în continuare sunt fructificate. Primim foarte mult ajutor de la colegii din Cluj.

Chiar și la costume colaborăm cu Clujul, pentru un spectacol luăm de la ei hainele de scenă, pentru că nu are rost să pun părinții la cheltuială și peste un semetru școlar, costumele nu mai sunt bune pentru că fetițele cresc. Școlile principale de balet sunt : Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ‘’Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, Liceul de Coregrafie ‘’Floria Capsali’’ București, Liceul Național de Artă ‘’Octav Băncilă ‘’ din Iași cu secțiile de dans clasic și dans contemporan, Colegiul Național de Artă ‘’Ion Vidu’’ din Timișoara cu secțiile de dans clasic și dans contemporan.

Așa cum vedeți la Iași și la Timișoara secțiile de dans sunt în cadrul Liceului de Artă. Un lucru foarte important, care este bine de știut e faptul că suntem singura țară unde mai este gratis, liceul vocațional.

ALENA : Te rog să ne povestești despre activitatea pe care o desfășori ca profesor de balet. Știu că sunt copii din județul Satu Mare ( atât fetițe cât și băieți ) , interesați să urmeze cursurile tale. Te rog să faci o prezentare pentru a promova baletul pe meleagurile sătmărene.

ANA : La ora actuală, lucrez cu 160-170 de copii. Lucrez în trei locații : Școala de Artă, Palatul Copiilor, Modefit Studio. La Palatul Copiilor, pot să spun, că s-a materializat un proiect de suflet al meu. Cu anii am realizat că foarte mulți copii se pierdeau, datorită nevoilor financiare, pentru că și aici la Școala de Artă trebuie plătit, la mine la performanță, nu pot să susțin firma fără plată. Normal că mai făceam și mai fac excepții, când e vorba de un copil foarte talentat.

Dar nu pot decât unui copil din grupă să-i ofer această posibilitate. Toată lumea rădea de mine, pentru că spuneau că nu a fost niciodată Curs de balet, la Palatul Copiilor din Satu Mare. Dar cu stilul meu, ținând cont de faptul că pe nimeni nu costă nimic, am luat toți copiii, care știam eu că ar vrea să vină, dar acasă mai au doi frați, doi adolescenți care merg la ore de matematică. Părintele va renunța cel mai ușor la balet în favoarea orelor de matematică și chimie și acolo s-a terminat filmul.

Atunci am venit eu și nu m-am lăsat până când nu am obținut Curs de balet la Palatul Copiilor din Satu Mare. Palatul Copiilor este patronat de Ministerul Educației, aparține de Inspectorat, în timp ce Școala de Artă aparține de Consiliul Județean. La Palatul Copiilor în anul acesta școlar sunt 9 ore, dar sunt ani când exista catedră completă. Anul acesta nu mi-am permis eu, pentru că nu am avut suficient timp, nu e vorba că nu vreau, doar că nu mai am 20 de ani. Mi se pare foarte important ca atunci când ne apucăm de ceva, ducem lucrurile la bun sfârșit. Când numai dai impresia că faci, cu asta nu sunt prietenă deloc !

Modefit Studio este studioul meu particular de balet și acolo facem performanță. Un copil trebuie să studieze baletul 7 ani de zile, pentru a face carieră din această profesie. Majoritatea copiilor din Satu Mare, își îndreaptă pașii spre Liceul de balet de la Cluj-Napoca, sau au mai fost și copiii care au plecat la Budapesta, sau la București. Dar din păcate, Bucureștiul pentru sătmăreni este foarte departe și până când nu avem o autostradă, care să ne lege de Capitala țării, ne este foarte greu.

Nu este un secret că, Școala de balet de la Budapesta, ca și tehnică, este sub nivelul școlii din România. Am fost în weekend-ul trecut la Budapesta, la Opera Națională Maghiară. Întotdeauna când sunt la Budapesta mă duc la Operă, așa îmi organizez programul, ca să reușesc să vizionez un spectacol. Până acum, veșnic erau spectacole cu balerinii Ansamblului Național de Balet de la Moscova.

Dar din cauza războiului, acum sunt numai balerini maghiari. Nu spun că nu sunt buni, dar la tehnică sunt sub nivelul Școlii românești de balet. Un artist, aici la noi în România, sub înălțimea de 175 cm nu intră pe scenă. În schimb la Budapesta este acceptat. Copilul care merge de aici de la Satu Mare la Budapesta, eu sunt cârcotașă și spun, că nu a intrat la Cluj sau la București.

ALENA : Care este activitatea sau proiectul cu care te mândrești cel mai mult ?

ANA : Rezultatele naționale și internaționale la competiții, cu acestea mă mândresc cel mai mult. Chiar nu am avut prezență competițională sub locul doi. În 2019 pentru prima dată ne-am calificat la București și am reprezentat România la Budapesta, la un concurs pretențios de dans clasic pentru copii. Acuma ne pregătim tot pentru București, în 31 martie 2023 la Concursul Internațional de dans ‘’Lebăda de cristal’’. Concursul este ținut la Palatul Național al Copiilor București. Acest concurs este atât individual cât și pe grupe și este important din orice punct de vedere.

Anul acesta particip la acest concurs cu 15 copii. Pentru copiii participanți, în primul rând este importantă experiența, dar sunt convinsă că în același timp, vom avea și rezultate frumoase. Avem speranțe să facem o imagine bună și nu în ultimul rând să promovăm Școala de balet de la Satu Mare, pe plan național și internațional.

Mă mândresc deasemenea foarte mult cu elevele mele. Sătmăreanca care urmează să fie șefă de promoție la Liceul de balet din Cluj este clasa a 12-a. La București am o elevă în clasa a 10-a, dar la București este greu pentru părinți, cu toate că este vorba de bursă. La Iași este vorba de un copil care s-a mutat cu părinții acolo. Elevii studioși care sunt foarte buni, intră la nivel de gratuitate.

Acum doi ani aici la Liceul Slavici, șefa de promoție a fost o fetiță de la țară, de la internat, fără nicio oră particulară luată. Punem la o parte comoditatea și ne apucăm de treabă. Nu există școală bună care să fie ușoară. Dacă tu nu transpiri și nu ai momentele acelea grele prin care trebuie să treci în studio, nu ai nicio șansă să faci performanță!

ALENA : Care sunt proiectele tale de viitor, ce îți dorești să realizezi pe plan profesional în perioada ce vine?

ANA : Eu mă gândesc la un proiect și sper să-mi iasă. La nivel de județul Satu Mare, având teatru, având Filarmonică să punem bazele unui proiect de promovare a baletului pe plan local. Eu pornesc de la amintirile mele. Când eram copii, era ceva normal să vedem Operetă la Teatrul de Nord Satu Mare. Acuma de ce nu se poate ? Pe lângă nu știu câte spectacole de teatru, de ce nu putem să vedem și operă la Satu Mare ? Ar fi un program mult mai diversificat și până la urmă, este vorba doar de concepție.

Citatul este dintr-un articol scris de Vasile Andreica în Informația Zilei https://www.informatia-zilei.ro/sm/la-muzeu-puteti-revedea-drumul-pictorului-ion-sasu-spre-lumina, la 30 august 2014, cu ocazia Expoziției retrospective cu lucrările lui Ion Sasu : “Tematica mea este apariția și în final dizolvarea formei în lumină. Când un copil zărește lumina lumii nu realizează mult timp forma, ci numai lumina. Acest mod de privire inițial, natural, de regăsire a puterii elementare este cererea mea. Rolul meu este să clarific conflictul dintre lumină și întuneric, lumea umbrelor și a contrastelor (…) La baza tuturor lucrurilor stă lumina și ca urmare totalitatea este indivizibilă. În timp ce noi măsurăm timpul, timpul ne măsoară. Menirea mea de a picta este să prezint lumina din alte perspective neobișnuite, să recunosc și să reprezint ramificațiile luminii și să percep timpul pe baza culorilor”.

După ce am conștientizat mesajul și l-am asociat cu tablourile lui Ion Sasu, am înțeles că dragostea pictorului pentru lumina solară se răsfrânge asupra fiului său, care este un copil al luminii, este materializarea dragostei pe care a trăit-o pictorul față de raza de soare, esența creației sale. Valer se naște într-o familie de artiști. Părinții s-au cunoscut la Facultatea de Arte Plastice din Cluj, unde au fost amândoi studenți. Valer este cel mai mare admirator al tatălui său Ion Sasu, unul dintre cei mai originali și importanți artiști, care s-a născut în județul nostru și a trăit și s-a afirmat la Satu Mare.

Toată viața am să prețuiesc zilele când stăteam la tata în atelier, în timp ce el picta, sau mă ajuta să construim jucării împreună. O altă moștenire, la fel de valoroasă este arta lui, picturile și desenele, care fie îmi împodobesc casa, fie stau cuminți în depozitul de la Studio, unde așteaptă o nouă expoziție, ori o persoană, care să se bucure de culorile pânzelor lui tata. Nu în ultimul rând este moștenirea numelui Sasu, pe care cum știți îl duc mai departe în arta și cultura sătmăreană.

ALENA : Cum ți-ai găsit drumul propriu, original, cel care te reprezintă și a devenit stilul tău autentic ?

VALER : A fost ușor să-mi găsesc stilul, pasiunea mea pentru desen și formă, m-a ghidat pe drumul pe care sunt acuma. Tata era un maestru al culorilor, lucru pe care din păcate eu nu l-am moștenit de la el. Asta e moștenirea de la mama, ea avea înclinație spre desen, spre linie și o răbdare desăvârșită. Așa că, spre norocul meu, am primit de la ambii părinți : de la tata forță și explozie creatoare, de la mama sensibilitate și răbdare. Însă stilul meu, mai are de conturat noi forme, consider că sunt într-o permanentă căutare, așa și consider că trebuie să fie un artist, să descopere și să se redescopere.

ALENA : Ești inițiatorul a foarte multe proiecte artistice la Satu Mare, care consideri că este cel mai reprezentativ pentru tine ?

VALER : Cel mai de suflet proiect cu care mă mândresc este ‘’ Atelier în Mai “, care anul acesta celebrează a 10-a ediție. Celelalte ediții s-au desfășurat în diferite spații expoziționale, chiar și la Casa Meșteșugarilor, sau la Muzeu, dar ultimele două ediții, am reușit să le realizăm la Atelierul memorial „ Aurel Popp’’. Îmi place foarte mult această locație, are un „ vibe” special. Când ai intrat pe poartă ajungi în altă lume, călătorești în timp, intri în lumea lui Aurel Popp.

Chiar dacă spațiul e mic, totuși e suficient. Suntem o mână de artiști, cei care lucrăm în atelierul de pe strada Ștrandului, care ne ținem aproape. Este vorba de : Lola Belecciu, Cristina Busuioc, Aurelian Busuioc, Annamaria Antal, Csilla Râpa, Liviu Scripor, Gabriela Kiraly, Timea Mitroi și bineînțeles Valer Sasu. Întotdeauna am căutat să implic mai multe ramuri ale artei, într-o acțiune comună, așa cum la un moment dat am vrut să colaborăm și cu designerii vestimentari.

Anul acesta mi-aș dori să colaborăm cu teatrul, eventual să facem niște tururi organizate cu actorii de la Teatrul de Nord Satu Mare. Sunt foarte multe lucruri pe care le fac în paralel, dorința mea de acțiune fiind atât de mare, multe lucruri nu reușesc să le termin, aici trebuie să mai lucrez cu mine. În ce privește Atelier în Mai, mai multe detalii vom dezvălui publicului, în primăvara.

Cromatica la mine, este mai dramatică. Dacă ar fi să vorbesc despre un curent al artei, care mă inspiră și mă atrage, pot să spun că Barocul în pictură, îmi place foarte mult. Când eram elev de liceu și studiam istoria artei, când ajungeam cu materia la Baroc, eram pur și simplu fascinat. La început, s-a dat în mine, o luptă între Renaștere și Baroc. Artiștii Barocului au valorificat tot ce au realizat cei ai Renașterii, dar au dus arta mai departe, într-o formă mult mai profundă.

Ambele curente au în centrul creației artistice omul, dar Barocul aduce în centrul interesului său, un om mult mai real, decât cel renascentist, un om cu trăiri adevarate, un om cu drame. Cam toți artiștii Barocului, personal au avut o viață dramatică : lui Rembrant i-au murit mai mulți copii, Caravagio ducea o viața desfrânată, cu bătăi prin birturi. Toate acestea se răsfrâng asupra picturilor în care se duce o luptă dramatică între lumină și umbră: multă umbră, puțină lumină, dar o lumină care trăiește, tocmai pentru că e înconjurată de umbră.

ALENA : Am observat în lucrările tale, foarte mult studiu, exercițiu și desen, aprofundare și căutarea de-a reda sentimente umane, dincolo de imitarea efectivă a realității. Cât de important este studiul în creația ta ?

VALER : Fără studiu nu se poate. Aici nu poți păcăli, trebuie să știi să desenezi, să interpretezi și să observi. Tata de exemplu, nu era un desenator bun și eu îi spuneam asta, dar pe el nu-l interesa, pe el îl interesa culoarea. Ciclul acesta al luminii a venit la el, deja în perioada vârstei mai înaintate. În tinerețe lucrările lui erau sumbre. Multora nu le-a venit să creadă, când au văzut acele lucrări sumbre, că sunt realizate de același pictor, care la o vârstă mai înaintată, a îmbrățișat lumina. Dar pentru că așa era și perioada, cea comunistă, tata își reda propriile sentimente de tristețe în tablourile lui.

Tata spunea : „ eu caut scuze ca să pictez !” Îi plăcea să se joace cu culoarea. Dacă ar fi știut să deseneze, sau dacă i-ar fi plăcut să deseneze, nu ar fi făcut asta. Desenul e altceva, altfel îți exprimi ideile, ai alte unelte. Eu stau prost cu culoarea, dar nici nu mă interesează, mă interesează minimul cât vreau eu să transmit, ce vreau eu să transmit. La liceu am fost în clasă de pictură, iar la Cluj la UAD am terminat grafică, dar totul se leagă ca pictor, ca grafician. În ziua de azi, obiectul este în centrul problemei : 2D, 3D, nu mai poți pune granițe între ramurile artei.

ALENA : Se poate trăi din artă ?

VALER : Da se poate, în general. Cu toate că am încercat și eu precum colegii mei și profesia de dascăl, eu nu am fost compatibil cu sistemul de învățământ din România. Îmi imaginam că este altceva, mult mai liber, mai creativ. Am condus o generație 4 ani, de la Liceul de Artă din clasa a IX-a până în a XII-a. Cu mulți dintre ei, până în ziua de azi am rămas prieteni, la unul dintre ei, am fost naș la nuntă. După asta a urmat Baia Mare, am predat desen, la secția de pictură, la Universitatea de Nord unde șase ani de zile, am lucrat ca și asistent. Să lucrezi cu studenți e altceva, decât cu copiii de gimnaziu.

Mă pregăteam și eu de o carieră universitară, voiam să fac un doctorat, când s-a schimbat legea și Centrele universitare mici trebuiau să fie asimilate de Centrele universitare mari, și cum Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca nu ne-a vrut, până la urmă am ajuns să fim patronați de Universitatea Tehnică Cluj, cu care practic nu aveam nicio legătură. Am înțeles că UAD-ul nu ne-a vrut, ei aveau deja o faimă, sunt renumiți și respectați în străinătate și nu au nevoie de sateliți, sunt recunoscuți în toată lumea.

ALENA : Cum a început povestea cu tatuajele?

VALER : La insistența celor din jur. La fel ca toate activitățile pe care le-am început în viața mea și arta tatuajelor a fost o provocare. Am văzut cam ce se poate face pe hârtie și pe pânză, acum urma să văd ce se poate realiza pe piele. Consider că și tatuajele reprezintă o artă, că există artiști tatuatori extrem de talentați. Pentru a tatua, eu am nevoie de dispoziție, de asta eu îmi fac programul singur. În momentele în care nu am dispoziție pentru a desena pe piele, prefer să fac altceva. Lucrez cât consider eu că pot s-o fac în cele mai bune condiții. . Desigur și tatuajele fac parte din artele figurative, de asta și aici desenul și talentul în desen sunt bazele, deci nu se poate fără desen.

Zicea un profesor de-al nostru : „ desenul dezvoltă inteligența, să iei esența și să înlături tot ce nu este necesar”. Nu oricine poate să facă treaba aceasta. Se leagă toate. Nu se poate fără talent. Trebuie să ai talent. Se poate până la un anumit punct. Pot să învăț pe cineva să deseneze un măr. Îl desenează perfect, dar după aceea ce face cu el ? În ce context îl pune, unde îl duce mai departe ? Cred că unii artiști pentru a crea au nevoie de context, de oameni care să-i motiveze, să le fie asemănători. Eu nu am nevoie de așa ceva, eu îmi creez contextul singur.

ALENA : Personalitate efervescentă și deosebit de activă, practici sportul în mod consecvent. Care sunt ramurile sportive pe care le practici și ce reprezintă sportul și mișcarea în viața ta ?

VALER : În sport mă interesează în primul rând aspectul funcțional, alte aspecte precum un corp frumos și armonios dezvoltat, estetic, vine de la sine. În viața mea am încercat în materie de sport cam tot ce mi-a fost posibil să încerc, chiar și părțile extreme, parapanta de exemplu, dar dacă aventura aceasta a început ca un hobby, din plăcere, astăzi sportul a devenit un job. Din atelier trec la sala de CrossFit și nu numai că intru în sală, țin antrenamente, dar trebuie să le și pregătesc, să fac planul antrenamentului.

Trebuie să fac un plan de lucru pentru antrenament, descrierea antrenamentului, asta înseamnă de fapt coaching. Patronul salii de CrossFit Vlad, face programarea cu toate antrenamentele pe săptămână, de obicei duminica, și noi antrenorii, în funcție de orar, ne facem planurile de antrenament. Aceste planuri de antrenament se fac, în funcție de pregătirea clienților din sală. Ca și începător trebuie să înveți cele 9 mișcări fundamentale, mișcări de bază : genuflexiunile cu bara în față, cu bara în spate, cu bara deasupra capului, împins, Deadlift, îndreptări.

Două ore pe săptămână sunt adresate începătorilor, care trebuie să-și însușească bazele, învățând aceste exerciții. Este foarte important să-și însușească aceste lucruri, pentru a evita accidentările, sau supra solicitarea articulațiilor. Începătorii învață aceste mișcări standard, după care antrenamentele sunt adaptate în funcție de clienții din sală, de nivelul lor de pregătire.

VALER : Dar pe lângă faptul că antrenez, dețin și o diplomă de arbitru, arbitrez competiții. Organizăm în fiecare an cel puțin două competiții, unde invităm sportivi din țară. Pentru a deveni arbitru, am făcut un curs, am străbătut diferite nivele. Mă uitam la video-uri și trebuia să număr repetările exercitiilor, să văd care sunt greșelile, trebuia să văd cea greșit sportivul, unde a greșit ? Există unele exerciții foarte greu de numărat, de contabilizat, de exemplu săritul de coardă, de două ori trebuie să treacă coarda sub picioare. Acest lucru trebuie numărat, în condițiile în care concurentul se mișcă foarte rapid, în total 70-80 de bucăți.

Pe lângă sportul în sală, îmi place tot ce se poate face în aer liber : mersul cu bicicleta, alergatul pe munte, drumețiile. Nu îmi place să alerg pe asfalt, pentru că nu este sănătos, indiferent ce încălțăminte performantă ți-ai lua în picioare, nu poate să amortizeze șocul. Nimic nu absoarbe mai bine șocul, decât iarba și pământul. Oricum iubesc natura, oricum îmi place să ies la aer curat și atunci de ce să nu le combin ?

ALENA : Proiecte de viitor : personale și artistice.

VALER : În ce privește proiectele, poate e prea devreme să vorbesc despre ele. Din punct de vedere strict cultural artistic, vrem să începem să mișcăm mai mult lucrurile în oraș, pentru că la ora actuală nu este bine, s-ar putea face mult mai mult. Încă nu știu exact sub ce formă, dar mă gândesc la ceva organizat, cu ajutorul finanțatorilor noștri : Muzeul Județean Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, să încercăm să resuscităm viața artistică, pentru că lucrurile s-au cam diluat la Satu Mare.

Numai noi, micul nostru nucleu de artiști organizăm expoziții de două ori pe an, Cristina Gloria Oprișa cu Micul Prinț și în rest mai nimic. Trebuie să updatăm lucrurile, să aducem un suflu nou și mult mai multă acțiune și efervescență pe scena artistică sătmăreană. Avantajul nostru în Satu Mare este faptul că avem teatru, filarmonică, muzeu, dar din păcate nu avem oameni, sau cel puțin, foarte greu găsești. Lucrurile astea trebuiau făcute încă de acum cinci-zece ani, ceva legal organizat cu susținere din partea finanțatorilor noștri. E trist faptul că la ora actuală Uniunea Artiștilor Plastici la Satu Mare se zbate în plasa problemelor de organizare internă, petrecându-se lucruri ciudate acolo.

Nu consider că este normal ca într-un oraș în care UAP a funcționat foarte bine, la un moment dat să nu mai funcționeze. Cred că noi trebuie să facem ceva, așa nu se mai poate.

La un moment dat m-am întâlnit cu regretatul Domn profesor Cristea Vasile, care a spus : ‘’ acest copil trebuie să vină neaparat la chimie-biologie la mine la Doamna Stanca’’. Când am reușit să mă transfer în clasa a V-a, a trebuit să muncesc foarte mult pentru că diferența de nivel dintre școli era foarte mare.

Dar răspunsul, cu adevărat la întrebarea: ‘’De ce am devenit medic ?’’- am primit-o anul acesta, când m-am implicat foarte mult în acțiuni caritabile pentru donare de sânge, acțiuni care m-au făcut să mă simt foarte bine ajutând oamenii aflați la nevoie, la care am reușit să le salvez viața. Acum la vârsta de 48 de ani, spun că m-am făcut medic, pentru a face bine și a ajuta oamenii. Sunt o fire perfecționistă în tot ceea ce fac.

Noi medicii tratăm pacientul, nu boala, pentru că fiecare pacient are aceeași boală, numai că se manifestă la fiecare altfel și fiecare persoană răspunde altfel la tratament. Faptul că eu sunt extrovertit și povestesc, mă ajută la anamneză. E foarte important să asculți ce îți spune omul, căci jumătate din diagnostic vine din anamneză. La început am fost medig generalist, am fost și medic școlar, pe urmă medic la urgență, apoi medic de întreprindere. Când am avut deja doi copii și știam că nu va fi ușor să îi întrețin, m-am hotărât să-mi fac specializarea în Medicina Muncii.

Actualmente sunt medic la Spitalul Județean Satu Mare și activez în domeniul Medicinei Muncii pe firma proprie. Medicina Muncii este o specialitate foarte frumoasă, chiar dacă unii zic că se vine la medic doar pentru o ștampilă, sau se bagatelizează această muncă, dar în realitate eu învăț foarte multe: procese tehnologice, întâlnesc firme cu domenii de activitate interesante, cunosc oameni deosebiți. Nu este o sarcină ușoară să-i spui omului că este apt pe loc, nu ai posibilitatea să faci o serie de analize, n-ai timp. Eu trebuie să mă pronunț în 20 de minute cam pentru tot anul.

3. Ce te leagă de etnia germană?

Mă leagă foarte multe de etnia germană, provin dintr-o familie mixtă din partea tatălui, în care erau austrieci, polonezi , germani, maghiari, iar în familia mamei au fost români. În Forumul Democratic al Germanilor din Satu Mare ne-am înscris cu tata, chiar după Revoluție. Numele Pfau este de origine germană, o mare parte a familiei mele este plecată în Germania, puțini au mai rămas în România. Și soția mea Timea, provine tot dintr-o familie mixtă : români, maghiari, germani.

Singurul lucru de care îmi pare rău, este faptul că dacă vorbesc foarte bine limba maghiară și sunt și cetățean maghiar, mult mai greu îmi este să vorbesc limba germană, ar trebui să o exersez mai mult, iar eu fiind perfecționist, dacă nu reușesc să vorbesc elevat această limbă, mă blochez, dar poate voi reuși să trec și peste acest impediment. Sunt membru în Consiliul Director de la Camera Meșteșugarilor Satu Mare, membru în Asociația Economică Româno-Germană. Încerc să urmăresc și activitățile lor cât îmi permite timpul, dar mi-am propus că ori de câte ori am posibilitatea să mă duc în concediu, o voi face, pentru că nu mai sunt așa mici copiii, dar încă nu am nepoți.

4. Am observat că toată familia voastră este pasionată de modă chiar și micul Maximilian. Eu cred că simțul tău estetic dezvoltat și talentul pentru combinațiile vestimentare te-ar fi făcut un designer cunoscut și apreciat, dacă ai fi ales această profesie. Ce înseamnă moda pentru tine?

Suntem o familie pasionată de modă. Cele două fete Maya cea mare dar și Lara, au făcut modeling fiind modele ale Agențiilor de modele sătmărene și au participat la foarte multe prezentări de modă, chiar și la Fashion Days. Atât eu cât și familia mea suntem pasionați de styling, hair-styling urmărim cu interes direcțiile de trend, designul vestimentar. Interesul meu pentru modă vine la mine din interiorul meu, dintr-un simț estetic înnăscut. Cred că această dragoste pentru frumos este esența tuturor activităților mele începând cu styling, continuând cu garden design și plating în arta culinară.

Am un ochi critic și pentru copiii mei, privind asocierile vestimentare și sunt foarte direct cu ei, în privința asta. Dar am avut noroc s-o întâlnesc și pe soția mea Timea, care din punct de vedere estetic, este mult mai evoluată ca mine. Ea m-a ajutat foarte mult în definitivarea stilului. Este foarte important în viață să găsești femeia potrivită cu tine, ca și caracter. Mi-a plăcut moda, de copil îmi cream hainele, luam tricouri le modificam, decupam litere de tricot și le aplicam pe un alt tricou. Eu îmi modificam blugii, îmi modificam cămășile.

Dacă am avut cizme mi-am pus pe ele ținte. Îmi compuneam singur hainele, îi explicam croitorului ce fel de pantaloni Gatsby să-mi facă, îi descriam cele trei cusături pe care le voiam ca ornament și îmi alegeam nasturii. Au urmat apoi, aranjamentele florale. Bunica avea o casă cu niște vaze mari, eu mergeam la piață cumpăram toate florile și făceam buchete superbe pe care le aranjam în vaze. În bucătărie o ajutam pe bunica și eu făceam platourile.

Un alt lucru important era ca părul să-mi stea perfect. Când voiam să-mi aranjez perfect părul, mă duceam la D-l Feri de pe Corso să mi-l aranjeze. Acesta îi suna pe părinții mei și le spunea ‘’nu vă faceți griji, Iulian este aici la mine.’’ D-l Feri avea scăunel și trebuia să mă spele pe cap, asta era obligatoriu. Întotdeauna trebuia să fiu ca și scos din cutie. Deja din liceu, eu îmi spălam și îmi călcam singur hainele.

La mine și astăzi dacă vine cineva acasă, pot să-i arăt dulapul, este impecabil : pantalonii și cămășile aranjate. Poate dacă nu mergeam la medicină aș fi avut timp să practic designul vestimentar și stilingul, dar medicina cere să înveți în permanență, această profesie o poți practica doar dacă ești dispus să înveți tot timpul. De multe ori am participat împreună la emisiuni de modă, sau mă duc la nașa mea la Corina Por, care se ocupă de creație in tricotaje. Mă duc la ea în birou și au niște mostre și eu le-am aranjat pe masă alcătuind combinații inedite, spunându-le că așa trebuie să fie. Ea spune : ” Iulian, foarte rău că nu te-ai dus la design vestimentar, aici stăm de două ore, tu ai venit, ai întors gulerul , ai pus doi nasturi nu știu ce și a ieșit bine. Na nu ne-am gândit la asta ! ” Cu moda am avut și evenimente și Fashion Days și m-am ocupat și de copii.

5. Care este secretul vieții voastre armonioase de familie?

Cu soția mea ne-am cunoscut de foarte tineri, noi ne-am iubit sincer. Eu pe soția mea, în seara în care am văzut-o am știut că ea va fi perechea mea, așa i-am spus surorii mele: ‘’dânsa va fi soția mea ! ‘’. Am cunoscut-o chiar la majoratul ei, la care nu am vrut să vin, pentru că eu deja eram student și îi priveam de sus pe cei care încă erau în liceu. Eram și după o relație destrămată, nu mi-am dorit absolut deloc o relație, dar atunci îți găsești sufletul pereche când nu vrei nimic.

Împreună am trecut prin toate stadiile financiare, sociale, familiale, de jos sus, sus-jos, jos-sus, toate variantele și am învățat să fim prieteni. Pe lângă iubirea și respectul pe care îl trăim unul față de celălalt, prietenia este secretul nostru. Trebuie să-ți găsești în persoana respectivă cu care vei trăi o viață, prietenul de care ai nevoie. Într-o căsnicie trebuie să existe sarea și piperul, exact ca în lumea condimentelor. Conflicte întotdeauna există și aici mă gândesc și la relația cu copiii.

Nu poți să spui niciodată că te potrivești perfect cu cineva, suișuri și coborâșuri există, avem trei copii, avem și plusuri și minusuri, încercăm să le rezolvăm, mai ales că lucrăm împreună. Soția mea a terminat dreptul, a lucrat ca și Consilier Juridic, dar după ce am făcut această firmă de Medicină a Muncii, în paralel cu pregătirea mea la Cluj, soția mea a făcut Facultatea de Psihologie și lucrează ca evaluator la firma noastră, ajutându-mă în munca mea. Ea este mâna mea dreaptă la firmă și supervizează tot.

Ea este și asistent medical și psiholog și se ocupă de actele firmei. Un lucru pe care l-am învățat demult este că : trebuie să învățăm să separăm lucrurile. Serviciul este serviciu iar acasă este acasă. La început duceam problemele de la serviciu acasă și la un moment dat am văzut că nu e bine și ne-am așezat și am discutat. Mereu zic că, dacă apare o problemă, trebuie să discutați, mai bine vă așezați pe moment să comunicați, decât să faci doi-trei ani de psiho-terapie după divorț.

Poate dacă discutai nu mai ajungeai la divorț. Dacă tu nu spui ce te supără, problema nu se rezolvă, doar crește în continuare. Copiii nu sunt întotdeauna ceea ce ți-ai imaginat tu, că o să fie. La primul copil, când s-a născut, tu ți-ai creat o imagine, că așa va fi, iar această dorință a ta, se răsfrânge asupra comportamentului tău, față de copii. Putem să exagerăm pentru că ne simțim dezamăgiți în imaginea pe care noi am creat-o, când defapt copilul este o personalitate de sine stătătoare și că aceleași greșeli poate să le facă pe care le-am făcut și noi și că nu trebuie să fie la fel ca noi. Chiar și în relația părinte-copil trebuie să existe o limită.

Trebuie să fim prieteni, dar să-mi păstrez și statutul de părinte, iar copilul trebuie să-i respecte pe tata și pe mama. Indiferent ce tabieturi ar avea părintele tău, s-a recăsătorit, bea, sau orice altceva el este părintele tău, nu trebuie să-l accepți cu orice preț, dar trebuie să știi că astea nu ți le alegi. Maya are acum 24 de ani, a venit când eram student, eu eram anul 6 și eram tătic. Lara în schimb a venit foarte programată, iar Maximilian a fost o surpriză plăcută.

Aveam un bilet la Roma, trebuia să mergem la Vatican, și ni s-a spus că Timea este însărcinată, că sunt niște complicații și ar trebui să ne amânăm excursia. Dar eu am considerat că fiind pe loc sfânt nu ni se poate întâmpla nimic rău. Am reușit să vizităm Roma pe scurt, cu efort minim și totul a fost bine. Inițial ne-am gândit să îi dăm numele de Alexandru, dar marele Împărat roman a fost Maximilian.

Fiecare copil al nostru, are un nume care se poate preta și în Germania : Maya, Lara, Maximilian. Maximilian este total diferit de mine, este un berbec veritabil, este o fire foarte căpoasă, dacă vrea dă totul, în schimb trece de la o stare la alta și e comod, și e bine și mâine și poimâine și este foarte masculin în activități, îi place fotbalul , jocul cu mingea.

Îl interesează moda, pentru că l-am îmbrăcat cu stil de mic, dar nu are grijă de haine. Știe foarte multe, merge pe Fornite, vizitează virtual foarte multe muzee, de multe ori mă surprinde. Îi place foarte mult matematica, doar când dorește, în schimb la limba română se descurcă foarte bine. Este clasă a II-a. Ține foarte mult la mine și fiind atâtea fete în familie când a venit el s-a echilibrat situația bărbaților din familia noastră. Mă străduiesc să fiu un model pentru copilul meu.

Pe urmă mi-am dorit să văd Thailanda, unde am descoperit religia budhistă, mentalitatea și felul de-a fi al oamenilor. Religia este foarte importantă îi învață pe oameni toleranța care se vede, pentru că oamenii se acceptă. Pe stradă nu se fac lucruri indecente. Există respect față de cel cu care conviețuiești, nu se fumează pe stradă, decât în locuri amenajate, nu se aruncă mizerie pe stradă. Acolo toată lumea lucrează, dacă era un loc dărăpănat sau vechi, dar era îngrijit.

Sunt săraci, trăiesc din agricultură din vânzarea fructelor. Sunt foarte atenți la modul de servire, la igienă, pentru că fiind o țară cu climă umedă, dacă nu ar fi atenți la aceste aspecte, ar face epidemii. Sunt conștienți că nu au posibilitatea de-a merge la spital și sunt atenți la igiena alimentară. Oriunde am mâncat, eu nu am pățit nimica. Am degustat de la cel mai fin restaurant Tommy Yang Kung până la cel mai rustic și nu am avut nicio problemă. Este foarte interesant să descoperi arome autentice sau gurmet.

Două lucruri îmi doresc foarte mult, din care unul se va întâmpla la anul. De Crăciun nu o să ajung, dar voi fi acolo înainte de Crăciun, la Rockefeller Center, la New York. Apoi voi fi și la Washington și la Cascada Niagara. Dorința de-a vedea New York-ul provine din dragostea pentru filme și documentarele la care mă uitam cu bunica, la Telecinematecă și Teleenciclopedia, și Cabaretul de Revelio. Bunica era o cititoare și o urmăritoare a acestor emisiuni și o doamnă stilată, nu ieșea din casă nearanjată niciodată.

Dorința de-a vedea aceste locuri vine din plăcerea de-a viziona filmele americane, precum și cele vechi cu Marcelo Mastroiani, Gina Lolobrigida, Sophia Loren, Claudia Cardinale, apoi și filmele franțuzești. Sigur că mi-aș dori să mă duc și la Paris, ar fi păcat să nu văd Parisul. Este un restaurant special la New York, unde vreau să-mi fac o programare. Nu vreau să scap nimic, trebuie să văd Statuia Libertății, să mă duc în Central Parc, să dau de mâncare la porumbei, nu se poate să nu îmi fac un selfie în Central Park ! Dacă l-am văzut în ” Sex and the City „, acum vreau să-l văd live.

Un alt loc unde îmi doresc să ajung este Africa și anume Cape Town, un alt gen de cultură, total altceva, vreau să ajung și eu la Capul Bunei Speranțe. Iar mai apoi la Machu-Picchu. O asemenea excursie ar dura 3 săptămâni : Chile, Peru, Argentina, dar pentru că lucrez și la Spitalul Județean și la propria firmă nu știu cum aș putea lipsi atât de mult. Toate orașele acestor state au specificul lor colonial, dar Buenos Aires este ceva special. O excursie de Revelion ar fi deosebită la Havana și Rio de Janeiro, excursii de șapte zile care să cuprindă și Revelionul.

Anul trecut cu tot cu Pandemie am vizitat Iordania, deosebită experiență a fost orașul Petra și Akaba, după care am plecat la Bruxelle, am vizitat Parlamentul European, apoi Grecia cu Athena, am ajuns la Acropole, mai apoi în Thailanda. Un loc ca în Paradis este Maya Bay în Phi Phi Islands. Când ajungi să vezi acel golf, ți se taie respirația, ai impresia că ești în Rai.

Grupurile din România porneau cu o oră jumate mai devreme, ca restul turiștilor și ajungeam pe plaja aproape goală, după o oră nu mai vedeai nimic, era plin. Nu a fost ușor în Thailanda, ne trezeam la 6, plus fusul orar de 8 ore. A fost și o experiență culinară deosebită am învățat rețete, m-am împrietenit cu o doamnă de la restaurant. Acuma când fac mâncare, am like-uri și din Patong, am fani în Grecia în Halkidiki și Porto Caras.

Scânteia inspirației pentru ‘’ Modelele de viață’’ a pornit de la Evenimentul ‘’Fashion’s Night Out ‘’, organizat de Kariklea David, anul trecut în noiembrie și despre care am scris aici pe blog.

Am fost singura care a consemnat evenimentul, vorbind despre designerii participanți, subliniind talentul și valoarea muncii lor și nu în ultimul rând efortul organizatoarei și interesul designerilor participanți pentru un eveniment de anvergură care astăzi are deja o tradiție. Ce m-a întristat a fost replica presei locale : ‘’ dacă suntem plătiți venim ‘’.

Sunt conștientă de faptul că nu poți întreține o platformă on-line sau orice fel de revistă din păreri de bine, sau recunoștiința celor despre care scrii, dar presa trebuie să informeze și să prezinte și părțile pozitive ale vieții, nu numai can-can-ul, evenimentele tragice, bătăile, accidentele sau crimele comise.

M-am erijat benevol în acest rol de jurnalist al urbei, dar nu numai și într-o lume în care ipocrizia și falsitatea a câștigat atâta teren, eu voi scrie despre oameni adevărați, care nu pot să trăiască altfel, decât autentic.

Aceștia există, trăiesc alături de noi, urmărim ce postează pe rețelele de socializare, sau pur și simplu îi copiem după modul în care se îmbracă, gândesc, trăiesc, fără să devină vedete.

De astăzi, mă pun în slujba oamenilor care îmi crează sentimentul de recunoștiință că i-am cunoscut, că am avut ocazia să fiu și eu o părticică din destinul lor și m-au lăsat să ating nimbul personalității lor speciale.

Aceștia sunt oameni pozitivi, care te fură de la primele cuvinte pe care le veți schimba.

Vei simți căldura sufletească pe care o emană, energia debordantă și bucuria aceea de viață, care este în stare să ne vră jasca pe toți, devenind contagioasă atâta timp cât te afli în apropierea lor.

Îi veți găsi în diferite domenii, vor avea meserii nebănuite, sau ne vor atrage prin hobby-urile lor, pe care le practică cu deoasebită plăcere și dăruire.

Alena:– Ești o personalitate așa zis ”controversată”, colecțiile tale au rolul de-a incita opinia publică, de a șoca. Care este scopul ? Există un manifest în colecțiile tale, exprimă sentimente de revoltă la adresa unei societăți ipocrite și perfide cu o falsă moralitate ? Din ce nevoie izvorește dorința de-a șoca, de-a ofensa opinia publică ?

Zsolt :– Nu mă consider o personalitate controversată care șochează publicul. Pur și simplu așa sunt eu. E adevărat că mai demult am avut colecții mai curajoase și promit să mai fie. Mai mult, numai colecții de genul acesta vor fii :). Dacă după prezentarea unei colecții, publicul se ridică de pe scaun având un sentiment pe care eu am reușit să-l trezesc, adică nu i-am plictisit, nu au stat pe telefon studiind aplicația Tinder, să vadă dacă există vreun posibil partener în sală, ci s-au bucurat de spectacolul oferit de mine, atunci mi-am realizat scopul. Nu servesc publicului limonadă caldă.

Alena:– Cunosc piesele tale vestimentare. Sunt lucrate cu grijă cu minuțiozitate și atenție, zodia ta fiind berbec una dintre principalele trăsături ale tale de caracter este meticulozitatea. Cum trebuie să fie lucrată o piesă vestimentară în accepțiunea ta ?

Zsolt:– Magda Vamos marea Doamnă a Organizației Maghiare a Modei, spunea odată un lucru foarte frumos : ”Care-i secretul meseriei de designer? – Nu ai voie să violezi materialul”. Sufletul fiecărei piese vestimentare este materialul. Îmi place și mie să experimentez, să încerc materiale noi, dar nu-i sigur că piesa care arată nemaipomenit pe catwolk, va fi și în viața de zi cu zi specială. Haina trebuie să-ți creeze comfort la purtare. Cel care o poartă să simtă că vestimentația este o a 2-a piele, trebuie să ofere încredere de sine celui care o poartă. Un produs vestimentar trebuie să fie perfect și pe dos și pe față. Nu trebuie să exagerăm : uneori mai puțin înseamnă mai mult.

Alena:– Mulți designeri lucrează personalizat. Ce părere ai despre acest lucru ? Pe tine în ce măsură te inspiră omul, clientul ?

Zsolt:- Nu este ușor. Eu nu mai lucrez după poze aduse de client din reviste de modă, ca să le reproduc. Au existat asemenea experiențe de-alungul anilor, dar acestea au fost cu desăvârșire negative. Clientul trebuie condus spre acele elemente creative care îl avantajează. Dacă nu ajungem la un consens, nu are rost să insistăm, drumurile noastre se despart. Dacă personalitatea clientului este efervescentă, acest lucru bineînțeles mă inspiră, creația vestimentară se va realiza cu un alt dinamism, va fi încărcată de mult kraft de o energie debordantă.

Alena: – Un capitol interesant al vieții tale l-a reprezentat activitatea de designer la brand-ul de modă autohton Nissa. Ce a însemnat această perioadă din viața ta ? Ce experiențe ai avut, care sunt învățămintele primordiale ale vieții tale în București ?

Zsolt:– O perioadă frumoasă a vieții mele a fost cea petrecută în Capitală. Ardelean fiind, să lucrez într-o echipă de bucureșteni, a fost o adevărată provocare. Am avut noroc cu niște colegi foarte cooperanți care m-au ajutat să mă integrez în viața de zi cu zi și în munca de la firmă. Echipa de ingineri de acolo a fost cu adevărat remarcabilă, de un adevărat profesionalism, materializând zi de zi schițele noastre. A lucra în echipă, a te plia după alții, a respecta ideile altora, a le accepta, acestea au fost lucrurile pe care le-am învățat în acea perioadă. Pe lângă toate acestea am învățat foarte mult și pe plan profesional.

Zsolt:– Vintage Kaviar este un magazine on-line, care reprezintă un vis mai vechi devenit realitate. Este însă un vis în continuă dezvoltare. Portul popular este o mare dragoste. Despre acest subiect ar trebui scris un articol separat, pentru că subiectul este foarte vast. Preferatele mele sunt portul popular din Ardeal și cel din Moldova.

Îmi place tot ce este legat de balcani. Acest subiect are o vrajă aparte, pe care o înțelegi numai dacă ajungi în contact cu oamenii care poartă și crează aceste haine. Sunt din ce în ce mai puține localitățile în care s-a păstrat portul popular autentic. În Ardeal mai există zone, precum Țara Calatei, Șic, sau Țara Oașului, unde de sărbătoare, populația îmbracă toate piesele portului popular.

Aceste piese pot fi gândite de la ‘’0’’, ar putea reprezenta un punct de pornire pentru un designer, pentru realizarea unei linii de inspirație folcrorică, muncă care necesită o uriașă activitate de cercetare: trebuie să cunoști piesele hainei, simbolurile.

De exemplu o vestimentație completă, iți prezintă despre omul care o poartă întregul său statut, poziția socială în societate, iți dă informații clare despre persoană dacă știi să le citești.

Cromatica și simbolistica sunt foarte importante, fiecare linie, fiecare broderie este un simbol.
Îndrăgesc foarte mult materialele textile vechi, brocardurile, mătăsurile, cașmirul-sunt un colecționar împătimit al baticurilor vechi și al năframelor. Da, despre asta se poate vorbi foarte mult.

Dansul este o terapie pentru mine. Dansez de aprox.16 ani. Pe lângă faptul că te întreține într-o formă fizică foarte bună este și o activitate care dezvoltă munca în echipă. O probă de dans mai intensivă echivalează cu un antrenament la sală.

În timpul spectacolelor să rezonezi să respiri pe scenă împreună cu 20 de oameni este minunat.
Folclorul ne dă răspunsuri la foarte multe întrebări. Noi credem că omul modern a descoperit tot ce există sub Soare, dar crede-mă nu există multe elemente noi.

Trebuie să ai suficientă sensibilitate să observi și să le accepți frumusețea care se ascunde în folclor și toate acestea pot reprezenta o imensă sursă de energie.
Câteodată mai urc pe scenă cu câte o grupă de dans de amatori, dar și acest lucru îl consider o terapie și un antrenament de cunoaștere de sine.

Da, eu creez costumele și decorul. M-aș încerca cu mare drag ca și creator de costume la un teatru sau pentru un film. Din păcate la noi nu talentul, viziunea obiectivă și creativitatea primează la directorii teatrelor sau regizorii de filme, ci mai mult ‘’nepotismul’’. Dar sunt convins că mai devreme sau mai târziu voi primi și o asemenea ofertă de lucru.

Alena:– Ce înseamnă pentru tine stilul ? Dacă te vedem pe stradă sau la un eveniment la o prezentare de modă, inevitabil întorci privirile. Extravaganța este un must-have ? Un designer trebuie să atragă privirile, trebuie să transmită un mesaj prin vestimentația sa, dacă este în public ?

Zsolt:– Acest lucru vine din interior. Haina trebuie s-o simți. Trebuie să stăpânești un decolteu, un șliț, un model, o linie de croi. Nu orice îi stă bine oricui. Acest lucru trebuie să-l acceptăm. Și eu sunt perfect conștient de limitele mele fizice.

Dacă nu ești conștient de acest lucru și ieși pe stradă cu convingerea că ești foarte în trend, dar nu ai stil, s-ar putea să o dai puternic în bară. Vei deveni mai degrabă ridicol și din această cauză te vor observa oamenii și nu pentru că ai stil. Un designer nu trebuie să atragă mereu atenția publicului.

Câteodată îmi place și mie să port un pantalon mai larg și un pulover mai lălâi. Este atât de comfortabil uneori să uităm de convenții. Este foarte ridicol, dacă la sfârșitul unei prezentări de modă designerul apare îmbrăcat în așa fel încât surclasează toată colecția creată de el. Ce rost ar avea? Mie personal nu îmi place să ies la final. Bineînțeles că o fac, din respect pentru public.

Alena:– Ce proiecte de viitor ai ? Care sunt resursele financiare ?

Zsolt:– În primul rând aș vrea să supraviețuiesc acestui haos în care suntem. Să ieșim din el sănătoși, pe cât posibil fără traume. Acest lucru îl doresc tuturor. Încă nu simt, dar nici eu nu voi trece peste această perioadă fără să lase urme asupra mea. Dacă D-zeu ne va ajuta să trecem peste această pandemie, vor urma zile grele și simt că va apărea o altă scară a valorilor în viața omului actual.

Este greu să prezici ceva în acest moment, dar probabil aș dori să rămân în domeniul creației și al materializării modelelor create. Omul iubește instinctiv lucrurile frumoase. Dacă revine totul la normal , eu cred că o colecție de piese vestimentare frumoase va fi la fel de importantă ca și produsele care satisfac nevoile de bază umane…După toate momentele negative trăite, să ne bucurăm toți de o frumoasă piesă vestimentară.

Alena:– Dacă ai putea să ne formulezi un mesaj pentru toți cei care te iubesc, care ar fi acela ? Cum și unde te vezi peste 10 ani ?

Zsolt:- În situația prezentă, le doresc sănătate tuturor, asta este cel mai important acum. Putere, răbdare, consecvență… Să ne reîntâlnim la prezentări de modă, așa cum o făceam mai demult…să ne putem îmbrățișa,așa cum o făceam înainte…Probabil că este un clișeu,dar acest lucru este primordial acum.